Printre miscarile si reactiile de tot felul de la sfarsitul secolului trecut, feminismul s-a facut auzit cu ostentatie. Brosuri, conferinte, cursuri universitare, premii "Femina" continua sa consolideze un statut deja suprasolicitat. Un astfel de criteriu sta la baza volumului "Eternul feminin si teatrul. O antologie a personajului feminin in dramaturgia austriaca moderna" (selectie, prefata si traducere Dan Stoica, Editura Institutul European, Iasi, 2005). Cartea, alcatuita destul de eterogen, aduce in atentia cititorului de la noi cateva texte publicate in Austria dupa anii '80, toate avand ca subiect femeia sau masca feminitatii in multiplele ecuatii ale existentei sale.
Publicarea unei antologii de teatru contemporan austriac este, fara indoiala, un castig pentru peisajul nostru teatral. Desi selectia a fost facuta pe un criteriu de tipologie a personajului, nu strict valoric, piesele din sumar pot delimita partial tendintele discursului dramatic in Austria sfarsitului de secol.
Volumul se deschide cu un text al celebrei Elfriede Jelinek, "Clara S", subintitulat "O tragedie muzicala". Cititorii romanului "Pianista" regasesc aici motivele principale ale acestuia, mai putin prelucrate. Piesa este un loc de intalnire intre biografia autoarei si cea a protagonistei sale, Clara Schumann, recuperata din corespondenta si jurnale, intr-un joc de o gratuitate manierista. Nu doar pasiunea pentru muzica pare a le apropia pe cele doua, ci si raportarea estetico-nevrotica la masculinitate. Desi nu poarta masti, un ras sardonic, care se transforma curand in rictus de groaza, se desprinde de pe chipurile tuturor personajelor feminine, in dansul lor erotic si grotesc intre cedare si razbunare. Tema centrala este cea a intimitatii femeii arse pe rugul placerii estetice sau al implinirii artistice a barbatului. Tocmai pentru ca vorbeste despre obiecte estetice, autoarea mizeaza pe efectul de distantare al unor miscari scenice de o exagerare voita, pe o retorica ingrosata, transformand jocul sau intr-un simplu artificiu.
Un text manifest, desprins din poetica absurdului, este piesa de debut a sculptorului-dramaturg Werner Schwab. Devenit o figura controversata in Austria prin biografia sa pitoreasca, Schwab se lanseaza in teatru in 1990 cu drama "Sefele", care are un ecou imediat. Spectaculoase sunt la dramaturgul austriac limbajele paralele, asa numitul dialect "schwabisch", situat in afara limbii vorbite si mai ales intraductibil, care aduce pe scena un adevarat abis. Trei protagoniste, pensionare, plasate intr-un decor muzeal, rostesc monologuri care se apropie sau se departeaza unele de altele, urmand pulsul imaginatiei fiecareia. Tensiunea scenica se naste din rezistenta pe care decrepitudinea o opune fantazarii. "Sefele" este un text valoros si prin introducerea sa, in care autorul isi prezinta demersul creativ: "Teatrul e deci acolo, in cazul in care soseste, daca nu el e in alta parte", afirma Schwab, surprinzand aspectul de intalnire conflictuala si spontana a actului scenic.
Monologul lui Helmut Peschina "Las' ca vezi tu" vorbeste tot despre cum isi traieste o femeie senectutea, focalizand o protagonista anonima, surprinsa intr-un moment de cruda intimitate. Tot la formula vocii unice, de data aceasta cu tendinte lirice, recurge scriitoarea Brigitte Schwaiger, in "Führer, la ordin!", un text pe tema fascismului introvertit, accentuand in exces o ciudata si lasciva dominare.
Am lasat la urma piesa cea mai indepartata de modernitate, "Eu sunt Ofelia", semnata de longeviva scriitoare de origine ceha Gertrud Fussenegger. Textul este oarecum atipic in cadrul antologiei, fiind singurul care refuza abjectul. In spatele unui intertextualism construit de dragul oglinzilor se afla un veritabil exercitiu de sinceritate. Ofelia nu minte, iar rescrierea din culise a celebrei piese shakespeariene, printr-o calda confesiune a acesteia, este un triumf al feminitatii in fata timpului si a artei.
Ramane de vazut daca piesele cuprinse in acest volum vor continua sa se regaseasca pe scenele noastre ("Sefele" se joaca la Teatrul Odeon, iar "Eu sunt Ofelia" la Clubul Prometheus), pentru ca impactul lor sa poata fi cu adevarat apreciat.