Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 15
- Vreti o turceasca? se interesa Jupanul.
- Turceasca am vrut de la inceput, rase Ica Gorun... Langa umarul lui si aparuse baiatul pregatit sa-i schimbe farfurioara si ceasca... A fost azi noapte un avion special, trimis anume de un prieten al meu de la Madrid. Si adauga, luand-o inaintea intrebarii Jupanului, numele primului ministru al acelei tari pentru care coridele erau nu numai un spectacol ci si o scoala, nu atat a curajului, care se subintelegea, facea parte din jocul oricarui om cu moartea, aici insa, in arenele luptei cu taurii, scoala era a strategiei si a vicleniei cu care mai intai se cuvenea sa te asiguri ca te poti salva si abia dupa aceia ca poti iesi invingator... Cu acelasi avion m-am intors azi dimineata, mai exact la pranz, si el stia, Teoforu. Stia si nu-i convenea, si nici nu ma putea intreba nimic...
- Nimic, repeta si Jupanul, dar el se gandea la discutia care s-a produs dupa plecarea intempestiva a Minodorei si a lui Ica Gorun, cam la vreun sfert de ceas, asa, din intamplare, daca la el putea fi ceva din intamplare.
- A fost, totusi, ceva, zise el si Ica Gorun lasa jos ceasca goala in care tot mai incerca sa ghiceasca ceva... M-am pomenit ca ma intreaba: ,,Tu ai fost la inmormantarea generalului Dorobantu? Mi se pare ca nu te-am vazut...’’
- Cum sa nu, zic eu, mirat, eram chiar langa camaradul Ica Gorun. V-am si auzit cand i-ati spus condoleante. Nu i-am mai spus ca atunci am inlemnit. Asta s-a inteles foarte bine. La altii, zicea ,,ham’’, ,,ham’’, insa la dumneata ,,condoleante’’ si am si banuit ca tinea cutitul pregatit pentru lovirea pe la spate cum are el obiceiul: cand te trezesti fara respiratie, nu mai cu varful cutitului sub omoplatul stang, la un milimetru de bataia inimii...
Ica Gorun nu zise nimic. Sorbea grabit din ceasca noua de cafea ca sa ajunga mai repede la zat si sa o rasuceasca pana apar semnele cabalistice ale viitorului sau incert, pe care, in orice caz nu-l mai putea controla in ultima vreme, amestecul lui Teoforu facandu-se din ce in ce mai vizibil... Si pentru el ,,condoleante’’ rasunase ca un semnal de recunoastere intre ei doi, numai intre ei, si nu putea sa insemne altceva decat ca Elefterie Teoforu stia ca Dorobantu jucase pentru Ica Gorun, fusese omul pregatit sa-i ia locul lui Elefterie Teoforu iar acel ,,condoleante’’ apasat, cu glas sec, insa nu soptit, trimitea, intelesese fulgerator, Ica Gorun si la nevinovatia nefericitului pe care il conduceau acum, amandoi, la groapa, cu pompa organizata de Deal, cu tot tacamul presupus de osteanul devotat patriei si cazut in batalia pentru ea, dupa cum trimitea si la faptul ca Elefterie stia si rolul jucat, devotat, de general, desi infantil, si la fel de bine si cine scrisese scenariul loviturii de teatru pusa la cale impotriva lui. Stia si vrea sa se stie ca stie si mai ales el, Ica Gorun, sa stie.
La inmormantare, mersesera impreuna toti trei, Elefterie Teoforu, Ica Gorun si Coriolan Pomposu, primul rand dupa membrii familiei, cinci sau sase amarati, fosti pana nu demult colectivisti intr-un sat de la poalele muntilor Capatanii, parintii defunctului si ai bietei vaduve, si patru mai tineri, care se vedea bine ca fusesera de curand la o nunta caci hainele lor pastrau uitate, la reverele vestoanelor si taioarelor, frunza si floarea de lamaita care se pune de catre mireasa si de fratii de ginere. In mijlocul parintilor, generaleasa, care se scurtase de tot in cele trei zile care trecusera de la vanatoare sau mergea, biata de ea, cu genunchii moi, mai mult tarata de bratele ca doua cozi de polonic agatate straniu de umerii ei si palmele aidoma causului de polonic din care, cand din unul, cand din altul, ii tot cadeau batistele pe care tinerii se repezeau sa le ridice si sa i le infunde in caus. In dreapta lui Coriolan Pomposu, venit din spate, din randurile alcatuite de staff-ul lui Elefterie si al Liderului, se strecurase prelins consilierul Paunica, ultimul care vorbise cu generalul inainte de a trage in mistretul ajuns, saracul, fara sa vrea, criminal.
- Au comunicat, in sfarsit, rezultatele celui de al treilea rand de analize...
- Suferea, sau nu, de inima? intreba iritat Coriolan Pomposu.
Elefterie Teoforu auzi si comunicarea lui Paunica si intrebarea Liderului. Il preocupa iritarea acestuia, insa tacerea lui era mai seaca decat tacerea inmormantarii intregi cand vicarul episcopal si soborul de preoti care il insotea se opreau din tarnosit. Intrasera pe aleia principala a cimitirului militar si seful protocolului care mergea in spatele lui Teoforu nu-si lua ochii de pe ceas. Intreaga pompa a ceremoniei nu trebuia sa depaseasca un anume numar de minute, ca si discursul unuia dintre ministri adjuncti ai armatei, insarcinat special. Se incadrau in timp si pana sa apuce Paunica sa-i raspunda lui Coriolan Pomposu, seful protocolului izbuti sa-i sopteasca lui Elefterie:
- Suntem in timp!
- Suferea! – se auzi apoi, Paunica. Stop cardiac, dupa toate regulile medicale. Viorica isi pierduse si glasul de atata plans si bocit, ragusise, se scurgea in pamant pe genunchii muiati, fara vlaga, nimic nu se mai intelegea din toata durerea ei si cand inceta cadelnitatul si tanguirea vicarului episcopal care avea un glas inalt caruia ii placea sa-i dea drumul pana in inaltul cerului, atunci, in linistea de secunde care se lasa incat se auzea scartaitul zapezii sub cismele ofiterilor tineri care duceau pe umeri sicriul, din oftatul sfasietor al bietei femei se smulse o rugaciune cutremuratoare care ii impietri pe toti si ca un facut atunci se opri si cortegiul!
- Sa-mi scrii, Spirule, sa-mi scrii....
- Suferea, repeta imbecil Paunica, dupa strigatul disperat al femeii si singurul in ochii caruia licari cat un varf de cutit, o scanteie ironica, fu Elefterie Teoforu.
- Cand se pregatea sa ia puterea totala si sa-l inlature pe Stalin, Trotki a avut nefericita inspiratie sa se duca la o vanatoare de rate salbatice... zise el senin, intorcand capul spre Ica Gorun care se si apropie de umarul lui, Elefterie Teoforu, lasand sa se inteleaga ca il ajuta sa nu vorbeasca prea tare, desi glasul acestuia nu trecuse si la grupul din fata, al familiei, de unde se auzi iar acel sfasietor:
- Sa-mi scrii, Spirule, sa-mi scrii!
- Ei bine, atunci, Trotki s-a imbolnavit de friguri paludice si a trebuit sa stea izolat cateva luni, timp in care Stalin a luat el conducerea totala. De aici replica celebra a lui Trotki ,,Poti, sa sti ce aduce ceasul, luna, anul, niciodata insa nu poti sa sti ce aduce o vanatoare de rate salbatice!’’.
(continuarea, luni 6 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic