In 1972 era recompensat cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. A fost profesor, ziarist, director al Editurii Dacia. Mai mare fericire nu exista pentru el decat terminarea unei carti. De curand a avut parte de aceasta bucurie si asteapta cu nerabdare publicarea celui mai recent roman al sau, ""Ecluza"". Scriitorul Radu Mares a implinit ieri 65 de ani.
""Eu traiesc pentru scris si pentru familie""
""Fiecare din noi avem niste zile importante intr-un an si nu trebuie sa le ratam. Chiar daca uneori le petrecem mai modest, chiar daca nu intotdeauna le primim in cele mai formidabile conditii, trebuie sa le dam importanta si sa ne bucuram de fiecare dintre ele. Toate aniversarile mele au fost frumoase. Cel mai frumos cadou este atunci cand imi sunt prietenii alaturi. Din punctul asta de vedere si anul acesta am avut o aniversare frumoasa. Unul din bunii mei prieteni, scriitorul Laurentiu Ulici, spunea despre timpul care se accelereaza ca nu perceptia timpului, ci timpul obiectiv, miscarea timpului se desfasoara intr-un ritm mai rapid de la an la an. Nu mai am timp sa fiu revoltat, sceptic, trebuie sa fiu optimist. Cea mai mare satisfactie profesionala, pentru mine, este terminarea unei carti. Nu neaparat tiparirea ei, ci finalizarea. Mai mare fericire nu exista. Zilele acestea mi-am predat la editura un roman, la care lucrez de mai mult timp si care se numeste «Ecluza». Atunci cand termin o lucrare ma simt ca o femeie care naste un copil. Deci, pot sa spun ca tocmai am nascut. Cea mai mare dorinta pentru anul nou de viata ce incepe este sa-mi apara acest roman. Eu traiesc pentru scris si pentru familie. Familia merge oricum pe propriile ei picioare. Am o fiica care o duce chiar mai bine decat mine si aportul meu e zero. In afara de scris imi mai place sa calatoresc si sa inot. Regret ca nu am calatorit mai mult. Ca fiecare om, am si regrete. Se pare ca tine de fatalitate ca sa facem cateva prostii, dupa care sa avem o crampa morala. Debutul meu literar a avut loc in 1972, cu un roman care a luat premiul Uniunii Scriitorilor. Mama a crezut in steaua mea si
mi-a zis: «Da-i drumul!». De la ea am primit in viata si cele mai bune sfaturi.""
"Astazi e ziua ta..." - Radu Mares
In 1972 era recompensat cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. A fost profesor, ziarist, director al Editurii Dacia. Mai mare fericire nu exista pentru el decat terminarea unei carti. De curand a avut parte de aceasta bucurie si asteapta cu ner
Sursa: Jurnalul National
Jurnalul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului ""Astazi e ziua ta..." - Radu Mares":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
