Asa cum v-am promis cu o saptamana in urma, purcedem la descoperirea celor 7 minuni ale lumii… moderne. Una dintre ele, mai putin cunoscuta publicului larg, am prezentat-o saptamana trecuta (megahidrocentrala ITAIPU, cu o productie de energie cat ar acoperi de aproape doua ori nevoile Romaniei). Saptamana aceasta avem surpriza sa gasim drept una dintre minunile lumii moderne o cladire! Mult prea cunoscuta Empire State Building din cartierul Manhattan din New York, emblema a continentului american si desigur a filmelor sale, sky-scraper-ul („zgarie-nori") s-a dorit a fi cea mai inalta cladire din lume, lucru ce s-a si intamplat, pentru o perioada de 41 de ani (1931-1972), mai tarziu fiind intrecuta in inaltime de turnurile gemene ale complexului World Trade Plaza (distruse la 11 septembrie 2001). In prezent, Empire State Building este a doua cladire ca inaltime din SUA, dupa turnul Sears Tower din Chicago.
Constructia Empire State Building a inceput in anul 1930, pe amplasamentul unui fost hotel, Waldorf-Astoria Hotel, pe strada cu numarul 34 din centrul New York-ului. Constructia nu dureaza decat 16 luni si a inglobat un numar maxim de lucratori de 3400, in perioadele de varf ale constructiei.
Ca sa ne facem o idee despre dimensiunile cladirii am sa enumar cateva dintre cele mai importante caracteristici: 102 etaje, inaltimea de 448 m incluzand antenele, 6500 de ferestre, 331.000 de tone, 37 de milioane de metri cubi, 73 de lifturi, 1860 de trepte si toate acestea cu un cost de 41 de milioane de dolari, incluzand si pretul terenului, valoare la nivelul anilor ’30.
Pe langa toate acestea, ceea ce nu se stie este ca faimoasa cladire a cerut pe fiecare etaj construit jertfa a cel putin unui muncitor, astfel ca au murit peste 100 de oameni pentru finalizarea constructiei monumentale.
Stilul architectural adoptat pentru constructia cladirii a fost stilul art-deco, specific cladirilor viitorului. Denumirea stilului vine de la o expozitie de arte decorative ce s-a tinut in Franta, in anul 1925, stil ce mai tarziu a fost adoptat atat de europeni, cat si de americani. Stilul art-deco este intalnit deasemenea si la alte cladiri faimoase din peisajul new yorkez, cum ar fi: Chrysler Building, Radio City Music Hall (cel mai mare magazin de muzica din lume), Rockefeller Center (cladirea in care este filmat serialul de comedie "Seinfield") si multe altele. Stilul architectural art-deco este caracterizat de geometrie, dramatism, forme cubice si este o combinatie de stil intre stilul modern si stilul antic al Greciei sau Egiptului.
Cladirea s-a dovedit de-a lungul timpului a fi nu numai o emblema a orasului New York si a SUA, cat si platoul de filmare a peste 100 de pelicule cinematografice, dintre care amintim King Kong sau Independence Day. Deasemnea, cladirea a atras peste 120 de milioane de turisti, multi faimosi, iar dintre acestia amintim nume precum Albert Einstein, Winston Churchill, Papa Pius XII, Fidel Castro si Regina Elisabeta a II-a a Angliei.
In prezent cladirea adaposteste sediul a peste 100 de posturi de radio, 230 de posturi de televiziune, 1000 de afaceri, fiecare cu codul lor postal si 2 minunate observatoare la etajele 86 si 102, observatoare ce iti dau impresia ca te gasesti undeva pe acoperisul Statelor Unite ale Americii (afirmatia americanilor) si iti ofera o priveliste de neuitat. Mentionez ca, personal, am fost 2 ani la rand in observatorul de la etajul 86, sa ma infrupt din acea imagine de neuitat, pe care numai orasul New York ti-o poate oferi.
Alte informatii interesante care nu sunt cunoscute publicului ar fi ca aprinderea luminilor in Empire State Building s-a facut de la Washington, din Casa Alba, prin simpla apasare a unui buton de catre presedintele SUA, Herbert Hoover, la 1 mai 1931. Deasemena, un alt lucru interesant este ca aceasta minune a lumii moderne a fost lovita intr-o zi de sambata, in iulie 1945, de catre un avion B-25 Bomber. Accidentul a fost o intamplare si s-a datorat cetii foarte dense, care a facut ca aparatul de zbor sa loveasca cladirea la nivelul etajului 79-80. Ca urmare a ciocnirii au murit 14 oameni. Un alt lucru interesant ar fi ca in anul 1994 un francez pe nume Alain Robert a escaladat cladirea pana la ultimul etaj (381 m), ajutat doar de mainile si picioarele proprii, fara a-si lua nici o masura de siguranta si fara elemente support.
Eeee… ar mai fi multe de spus despre aceasta cladire-legenda a Americii, dar consider ca fie si numai cele spuse mai sus ii dovedesc inca o data faptul ca merita sa fie considerata una dintre cele 7 minuni ale lumii… moderne.
7 minuni ale lumii... moderneEMPIRE STATE BUILDING
Asa cum v-am promis cu o saptamana in urma, purcedem la descoperirea celor 7 minuni ale lumii… moderne. Una dintre ele, mai putin cunoscuta publicului larg, am prezentat-o saptamana trecuta (megahidrocentrala ITAIPU, cu o productie de energie cat ar
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "7 minuni ale lumii... moderneEMPIRE STATE BUILDING":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
