Singuratatea este la fel de periculoasa ca si fumatul pentru om sau poate chiar mai rau si are efecte negative atat asupra femeilor cat si a barbatilor.
Persoanele care au peste 30 de ani si inca nu si-au gasit tovaras de viata, singuratatea este mai rea decat tigarile. Barbatii si femeile fara partener beau foarte mult, nu mananca normal, muncesc mult si nu au o stabilitate emotionala asa cum au familistii.
La femeile de peste 30 de ani singuratatea conduce pana la scurtarea vietii intr-un procent mult mai mare decat tigarile, vinul si temerile de a avea o greutate peste normal.
Persoanele singure au un mod de viata nesanatos, beau mai mult deoarece mai frecvent ies in compania mai multor oameni, nu mananca normal – mai ales dimineata, muncesc mai mult, deoarece nu au partener caruia sa-i aloce o anumita perioada din timpul sau. In principiu persoanele singure, cel mai adesea nu sunt fericite, iar daca esti nefericit nu-ti este frica nici de moarte.
Persoanele care au un cerc mai larg de prieteni traiesc mai mult decat cei introvertiti, care accepta propria singuratate. In mod ciudat, in aceasta privinta, rudele nu pot inlocui prietenii, deoarece intre extinderea relatiilor cu rudele si durata de viata nu s-a descoperit nici o relatie.
Se cunoaste de multa vreme ca sanatatea si boala, viata si moartea nu pot fi considerate drept probleme personale, avand in vedere ca indicatorii de sanatate depind in mod fundamental de mediul social mai restrans sau mai larg in care traim. Uneori, sub influenta prietenilor, oamenii traiesc mai sanatos si au o apreciere de sine, se simt mai importanti, ce compenseaza faptul ca sunt singuri.

Singuratatea de nevoie
Cand este impusa, singuratatea e resimtita intotdeauna ca o povara. Ea apare in cazul despartirilor, in perioada dintre doua relatii, atunci cand sotul ori prietenul a plecat sa lucreze in strainatate sau a obtinut o bursa de studii in alta tara.
O data cu singuratatea apar si sentimentele de frustrare, tensiune, iritabilitate, tristete, furie, la care se adauga scaderea increderii in sine, speranta oscilanta si culpabilitate (in cazul unei rupturi).
Daca partenerul este plecat in strainatate sau in alt oras, sa lucreze ori sa invete, amandoi trebuie sa faca eforturi considerabile pentru a mentine relatia. Cu cat sentimentele negative cauzate de despartire sunt mai puternice, cu atat ele vorbesc mai clar despre intensitatea dorintei de a mentine legatura afectiva cu partenerul.
Multi dintre cei care se despart simt frustrare si tristete, fiindca pierd siguranta apartenentei la un cuplu. Aceasta poate fi cauzata de faptul ca au investit sentimente si timp intr-o relatie cu o persoana incompatibila.

Insinguratii de voie
In acest caz, sentimentele traite sunt cele obisnuite, situatia nu difera cu nimic de cea fireasca. Acest lucru se intampla numai atunci cand vrei cu adevarat sa fii singur si nu o spui doar ca sa te aperi de intrebarile indiscrete ale celor din jur sau din alte motive. Motivele ascunse ar putea fi: dorinta de a te proteja de relatiile sentimentale pe care le consideri generatoare de nefericire, o imagine negativa despre tine, lipsa de incredere in parteneri etc. in aceste situatii, singuratatea este un mod de aparare, nu o optiune libera; de aceea, ea poate genera sentimente perturbatoare.
Poate parea paradoxal, dar in societatea informatizata de astazi, unii oameni traiesc singuri "ca-n codru". Pentru un crestin, o astfel de stare este inadmisibila. Ea nu se poate justifica in nici un mod, caci Hristos ne-a chemat la o viata de partasie cu ceilalti. Totusi, pe unii mandria, pe altii timiditatea si pe altii chiar pacatul ii face sa se izoleze de "trup" si sa incerce sa supravietuiasca singuri. Dumnezeu nu poate sa binecuvinteze o asemenea stare deoarece inca din primele randuri ale Sf. Scripturi zice ca: "nu este bine ca omul sa fie singur... ". Singuratatea este deseori o metoda prin care Dumnezeu ne incearca, dar ea nu va fi niciodata un mediu permanent in care Dumnezeu vrea sa ne creasca.
Singuratatea nu face discriminare; ataca pe oricine, aparent fara motive bine stabilite. Sentimentul de a fi singur, fara putinta de a spera, de a intrezari ceva luminos la orizont, determina fiinta umana sa se simta prizoniera a tacerii. Singuratatea este un sentiment al goliciunii sufletesti in interiorul individului. Oricare ar fi perspectiva adoptata, singuratatea este dificil de descris si complicat de combatut.
Prin natura noastra noi, oamenii, suntem sociali si de aceea este foarte important pentru orice fiinta sa interactioneze fizic si emotional cu ceilalti. In functie de persoana care se simte singura, aceasta stare este privita fie ca un sentiment, fie ca o conditie.