Cu putini lei in buzunar si cu rucsacul burdusit cu mancare, un tanar din Ploiesti s-a urcat intr-o zi in personalul de Marasesti si-a pornit sa faca inconjurul Marii Negre pe uscat. Militienii rusi l-au banuit de spionaj, iar ucrainenii au crezut ca e terorist. In octombrie anul trecut, Dan Alexe, un ploiestean de 26 de ani absolvent al Facultatii de Stiinte Economice, proiecta ceea ce avea sa fie calatoria vietii sale: o expeditie in jurul Marii Negre, presarata cu incursiuni pe Varful Elbrus (Rusia), Varful Kazbek (Georgia) si Muntii Kacakar din Turcia. Pregatirile de drum au inceput cu mai bine de o luna inainte de calatorie: o viza de opt zile la rusi, inca una pentru o zi pe teritoriul Ucrainei si un drum pana la consulatul georgian, unde tanarul s-a interesat daca se putea trece pe Soseaua Vladikavkaz-Tbilisi, adica din Rusia in Georgia. ""Se poate, l-a asigurat consulul, numai sa nu fie drumul inchis din cauza zapezii."" Aventurierul a obtinut o mica sponsorizare si a strans 14 milioane de lei. I s-au parut suficienti pentru o asemenea expeditie. Si-a indesat in rucsac mancare de acasa, a reusit cu greu sa nu cedeze presiunilor familiei de a ramane in Ploiesti, iar in dupa-amiaza zilei de 27 noiembrie s-a urcat in personalul de Marasesti... AJUTOR BASARABEAN. A doua zi poposea pe culoarul unui tren expres ce avea sa-l poarte din Chisinau, timp de doua zile si o noapte, prin Ucraina, pana in Rostov, primul oras de dupa granita cu Rusia. Calatorii se simteau in largul lor deasupra scrasnetului de sine. ""Se descaltau, aveau papucei, capoate. Parca ar fi fost acasa"", se amuza Alexe. La punctul de granita din Tiraspol, la intrarea in Ucraina, vamesii moldoveni s-au urcat in tren cu pretentii: 7 lei moldovenesti taxa de tranzit. ""Fara chitanta. Le-am dat vreo 6 lei, ca atat mai aveam schimbati, apoi m-au lasat in pace."" A treia zi, in orasul ucrainean Dnepropetrovsk, ""perchezitie corporala"". ""Jandarmii s-au speriat de incarcatorul de acumulatori. Bomba?! Niet, le-am raspuns. Le-am demonstrat ca eram turist, apoi au plecat."" In aceeasi seara, expresul l-a lasat pe roman in Rostov. Fara o rubla in buzunar, in lipsa caselor de schimb valutar, ploiesteanul n-a reusit sa-si ia bilet de tren pentru urmatorul popas. I-a sarit in ajutor Ivanov, un basarabean cu care se intovarasise in compartiment si care i-a dat cu imprumut 300 de ruble. Surprins de curatenia din gara ferita de maidanezi si cersetori, tanarul a dat sa faca niste poze. ""Nu a scaparat blitzul de trei ori, ca m-am trezit asaltat de paza garii. Se pregateau sa-mi dea amenda, cand a intervenit Ivanov si m-a scapat. Abia apoi am zarit camerele de filmat impanzite pe peron."" Urmatoarea oprire - Mineralna Voda, apoi un alt tren spre orasul Piatigorsk, ""intr-o zona relativ periculoasa, cu atentate"". Aici, dupa o cearta cu soferul unui ""marshrutkas"" (n.r. - microbuz) si cu ""duduia de la bilete"", Alexe a platit dublu pentru a campa la poalele Muntelui Elbrus. ""Pe drum, am coborat sa ma inregistrez la militia din Tirniauz, pentru ca in Rusia orice turist care vrea sa stea intr-o zona mai mult de trei zile este obligat sa se prezinte la militie."" Doar ca la locul cu pricina nu a gasit decat un lacat care se balanganea pe dinafara usii. ""Nu m-am mai inregistrat."" ""COLEG"" CU MILITIENII. A urmat o ascensiune spre culmile masivului Elbrus de 5.642 de metri, intrerupta pe la cota de 3.100 m de o furtuna, si un ocol la coborare al unei sosele pe care tanarul auzise ca trec des camioane militare. ""Ma feream de posibile perchezitii si de bani inutili aruncati pe spagi."" Se ferea degeaba. In drum spre orasul rusesc Vladikavkaz, recunoscut pentru atentate si aflat langa tensionata Cecenie, a trecut prin doua filtre de militie. Controlat prin bagaje si interogat, tanarului i s-a interzis sa o apuce catre Groznii. ""I-am asigurat ca ma indrept spre Tbilisi, in Georgia, la care mi s-a spus ca nu voi putea trece granita, fara sa mi se dea explicatii. Nu i-am crezut si mi-am vazut de drum."" Din Vladikavkaz s-a tocmit cu un taximetrist pana la granita cu Georgia. La fata locului - surpriza. Nu puteau calca hotarul decat cetatenii Comunitatii Statelor Independente si cei ai UE. ""Am fost intors din drum de vamesii rusi. Granita era pazita cu tanchete si tunuri, pesemne ca un turist sa nu le fure secretul fericirii comuniste"", isi da cu parerea Alexe. Inapoi in Vladikavkaz, pe timp de noapte. Gara - inchisa si pazita. Tanarul a luat drumul autogarii, unde a dat nas in nas cu militienii. ""Am fost saltat pe loc, pentru ca eram singur, cu bagaje. Posibil spion in ochii lor."" Ploiesteanul a fost tarat intr-o incapere stramta din autogara si perchezitionat cap-coada. ""Mi-au studiat hartile, sa nu fi fost cumva obiective militare, apoi au trecut la aparatul foto, crezand ca sunt ziarist strain."" Dupa o ora de interogatoriu intr-o rusa amestecata cu germana, oamenii de ordine l-au mutat pe ""posibilul spion"" la sediul central al militiei. Aici a fost tratat cu o noua runda de perchezitii, vegheat strasnic de Kalashnikovuri. ""Au vrut sa vada crucea la gatul meu, altfel ma credeau musulman. Nu aveam cruce, dar i-am convins pana la urma ca nu sunt decat un biet turist roman."" Tanarul a fost escortat la un hotel, nu s-a putut caza pentru ca nu avea bani schimbati, asa ca s-a ""odihnit"" in duba militiei. ""Faceam rondul cu ei. Am cules peste noapte un betiv, o prostituata si inca un pustan care colinda strazile."" Dimineata, ""colegii"" sai de rond l-au condus pana la autogara, de unde si-a reluat traseul. SPAGA SOCIALISTA. Ghinionul i-a adus in cale romanului o alta bariera de jandarmi, la intoarcerea in autogara din Mineralna Voda. ""Mi s-a cerut inregistrarea din Tirniauz. Am spus de lacatul de pe usa, dar mi s-au expus senin optiunile: ori ma deporteaza, ori platesc shtraful."" Amenda ""cica era de 50 de euro"", dar tanarul a reusit s-o scoata la 50 de dolari. A pretins sa i se faca proces-verbal, jandarmul a zambit si a deschis un sertar, facandu-i semn sa verse banii acolo. ""Neavand alta cale, am lasat banii si am pornit catre statiunea Sochi, cu gandul de a trece in Georgia pe mare."" Alexe a campat timp de trei zile pe faleza Marii Negre, ferit de ""curiozitatea"" autoritatilor. Apoi s-a imbarcat pe un vapor cu destinatia Georgia, intre gruzini (n.r. - georgieni) si nemti. ""La vama, rusii mi-au cerut spaga 20 de euro, pentru ca nu aveam inregistrarea de trei zile, dar li s-a facut mila de mine si am iesit gratis."" A spus ""in sfarsit adio Rusiei"" si si-a urmat traseul cu inima mai usoara. SUSPICIUNE
""Cand am ajuns in autogara din orasul Vladikavkaz, am fost saltat pe loc de militienii rusi, pentru ca eram singur, cu bagaje. Posibil spion in ochii lor"" TEAMA
""Granita ruso-georgiana era pazita cu tanchete si cu tunuri. Nu imi dau seama de unde vine teama asta a lor. Probabil le e frica sa nu le fure un turist secretul fericirii comuniste"" PARANOIA
""Mi-au studiat hartile, sa nu fi fost cumva obiective militare, pe urma au trecut la aparatul foto, crezand ca sunt ziarist strain. Apoi au vrut sa vada crucea la gatul meu, altfel ma credeau musulman"" - Dan Alexe VIS IMPLINIT