Delegatia Permanenta a PNL s-a intrunit sambata, 24 februarie 2006, la Brasov pentru a lua o decizie in chestiunea fuziunii cu Partidul Democrat. S-a dat curs astfel hotararii luate de o alta reuniune a Delegatiei permanente a PNL - cea din 23 ianuarie 2006, de la Iasi. Se spunea in documentul dat publicitatii la vremea respectiva ca o decizie finala in chestiunea fuziunii va fi luata abia dupa ce organizatiile locale si filialele judetene ale partidului se vor pronunta in cadrul unor dezbateri democratice. Termen anuntat pentru decizia finala: 24 februarie 2006.
Cand a aparut Documentul reuniunii de la Iasi mai existau jurnalisti si politicieni increzatori in posibilitatea fuziunii. Decizia conducerii PNL avea un serios coeficient de justificare. Un moment crucial pentru viata unui partid precum fuziunea nu poate fi decis doar de niste lideri de la centru, oricat de inzestrati ar fi ei cu orizonturi de barbati de stat. Optimismul jurnalistilor si politicienilor era hranit si de declaratiile unor lideri de la centru, in frunte cu premierul, Calin Popescu Tariceanu. Acestea vedeau posibila fuziunea, chiar daca doar in anumite conditii. Lucru altminteri firesc. O fuziune presupune, in chip necesar, compromisuri majore si de o parte, si de alta.
Ar fi fost normal, in atari conditii, ca PD sa astepte linistit rezultatele consultarii din PNL. Declansand, la randu-i, o ampla dezbatere in organizatiile locale si in filialele judetene. Nu de alta, dar pozitia conducerii PNL era corecta. Un moment precum fuziunea nu poate fi impus de sus in jos in cadrul unui partid autentic democratic.
La 31 ianuarie 2006 vine insa lovitura de teatru. Intrunit in reuniune de rutina, Biroul Permanent al Partidului Democrat adopta o rezolutie prin care se cere PNL respectarea unui calendar riguros al fuziunii, dar mai ales a unor principii la care PD tine mortis. Nu trebuie sa fii cine stie ce mare analist ca sa-ti dai seama ca rezolutia Partidului Democrat arunca in aer fuziunea. Prin caracterul ultimativ, ea influenta grav decizia organizatiilor locale si filialelor judetene PNL. Care membru PNL ar mai fi putut pleda pentru o fuziune cu orice pret, in contextul in care miscarea PD zgandara orgoliul sau elementar?! Drept pentru care, desi se declara favorabile fuziunii, multe organizatii locale si filiale judetene pun si ele conditii drastice, ba chiar inacceptabile.
Era limpede ca liderii PD
n-au dat ultimatumul, asa cum au tinut sa sustina, pentru a grabi fuziunea (calendarul dezbaterilor din PNL fusese anuntat de conducerea de la centru, n-ar fi fost nici o problema pentru PD sa mai astepte nitel), ci dintr-un alt motiv.
Care era acesta?
La vremea respectiva am atras atentia asupra unui fapt care scapase comentatorilor. Decizia PD fusese luata rapid, prea rapid pentru o formatiune in care sunt de presupus si pozitii contradictorii. Documentul dat publicitatii continea un calendar si conditii atat de precise, incat era greu de crezut ca el fusese elaborat abia in reuniunea de rutina a Biroului Permanent. Se stie ca, in astfel de imprejurari, o decizie a unui organism colectiv se elaboreaza destul de dificil, cere un timp anume si, mai ales, ajunge la urechile presei. Pana la momentul reuniunii n-a aparut in presa nici un semnal ca PD ar pregati asa ceva. De unde am tras concluzia ca documentul a fost elaborat la Cotroceni de Traian Basescu impreuna cu doar cativa oameni de incredere din conducerea PD.
Se intrevedea clar ca ultimatumul nu se inscria in masurile menite a grabi fuziunea, ci intr-un alt plan, mai amplu, al PD. Daca ne gandim la declaratiile ulterioare ale liderilor PD vom sesiza imediat ca acest plan viza castigarea unui capital electoral pe seama fuziunii in detrimentul PNL. Partidul Democrat tinea sa se infatiseze electoratului Aliantei drept un luptator neobosit pentru fuziune. Asta in timp ce dezbaterile din PNL erau sugerate ca fiind un truc al conducerii liberale de a amana sine die momentul.
Ipoteza posibila:
Conducerea PD, aflata sub tutela lui Traian Basescu, nu voia fuziunea cu PNL-ul dominat de grupul Tariceanu-Patriciu.
La Sinteza zilei de miercuri, 22 februarie, de la Antena 3, raspunzand unei intrebari puse de mine, Elena Udrea a lansat teza marului putred intr-o parte. Altfel spus, a unei fuziuni posibile numai in conditiile in care PNL se curata de acea parte suspectata de a fi sub influenta lui Dinu Patriciu. Cum insa PNL e dominat la ora actuala de gruparea Patriciu-Tariceanu, purtatoarea de cuvant neoficiala a lui Traian Basescu a sugerat ca PD nu admite fuziunea cu un PNL condus de Calin Popescu Tariceanu.
Explicabila in acest context, decizia Delegatiei Permanente a PNL de la Brasov. Conducerea liberala a intuit ca Partidul Democrat nu vrea fuziunea in conditiile actuale din PNL. Ultimatumul din 31 ianuarie 2006, trecerea la racolari din alte partide, pozitia dura fata de statutul minoritatilor sunt fapte identificate de PNL drept un efort urias al PD de a se inarma in perspectiva divortului inevitabil de PNL. Drept pentru care, evitand sa spuna un nu categoric fuziunii, pentru a nu fi facut responsabil in fata electoratului portocaliu de esecul unui proiect istoric, PNL a pus, la randu-i, conditii inacceptabile. Gestul e menit a cuceri electoratul strict al PNL si a nu pierde electoratul Aliantei. In aceeasi logica se inscrie si interventia de ieri a lui Ludovic Orban de a cere demisia Elenei Udrea din partid pe motiv ca incalca protocolul Aliantei.
Cele doua partide se pregatesc nu de casatorie, ci de divort.
Un divort cu partaj.
De electorat portocaliu.