Cine are o rubrica la un saptamanal sau scrie un articol pe saptamana intr-un cotidian scrie, de la sine inteles, despre problemele saptamanii.
Cadenta publicatiei e aceea care hotaraste ierarhizarea subiectelor. Problemele unei saptamani sunt, de regula, mai ales, sau in principal sau cum vreti sa le definiti, ale celorlalti. Si numai incidental si ale tale, ale familiei tale. Cine scrie la o publicatie lunara, indiferent de profilul ei, comenteaza, conform cu directia tipariturii, evenimentele lunii, care-s intotdeauna de interes general. Ele privesc colectivitatea, tara, continentul, omenirea.
Cine publica zilnic insa n-are cum sa nu se povesteasca pe el insusi. Chiar si atunci cand pare a vorbi de altii. Nu e o forma de egoism, ci un mod de a forta intelegerea epocii prin cele ce tin de normalul unei existente: aerul, apa, somnul, durerea, bucuria, mancarea.
Oricat de mari ar fi dramele de o saptamana ale Planetei, ele iti raman straine, indepartate, fara ecou daca tu esti cel care flamanzeste in ziua aceea. O rubrica zilnica are ceva dintr-un Jurnal personal, nu conteaza ca trateaza chestiuni acuzat politice sau economice. Jurnalistul care scrie zilnic constientizeaza mai putin clar, dar mai intens decat confratii cu rubrici saptamanale consecintele cresterii preturilor in viata de zi cu zi a fiecaruia, inclusiv in a sa. Cine scrie intr-un caiet de Memorii odata-n saptamana e conditionat de trecerea vremii sa vada relatia dintre evenimente si trecerea timpului cu ochii cititorului, care vor avea candva in fata memoriile. Un coleg mi-a marturisit ca s-ar apuca sa istoriseasca un fapt interesant, imediat ce acesta s-a sfarsit. Si apoi, zilnic, acelasi fapt, vreme de cateva luni, remarcand ce se modifica in nararea lui repetata, pe masura ce se indeparteaza de ziua cand faptul a avut loc. Cel mai bine - a zis colegul - ar fi sa relatez o operatie banala. Una de apendicita, de pilda. Sa scriu tot ce-mi trece prin cap dupa ce am fost operat si apoi, zi de zi iarasi, tot ce-mi trece prin cap, dar observand cum se muta comentariul de la durerea individuala la suferinta, in general, la suferintele mult mai mari ale colectivitatii.
Marius Tuca spune ca rubrica mea starneste cititorul prin insistenta ei detasare de actualitatea imediata. Poate ca asa este, dar daca as fi intrebat ce cred eu ca e actualitatea imediata, as raspunde ca ea e de doua feluri. Una e actualitatea mea si a celor apropiati mie - socotindu-i aici si pe cititori - si a doua e actualitatea care se solutioneaza administrativ, in timp, pentru toti oamenii, prin legi si masuri guvernamentale sau acte de primarie. Intamplarile exceptionale sunt si ele tot de doua feluri: care ti se intampla tie si care li se intampla altora. Nu se pune intrebarea care-s mai importante, deoarece nimic nu-i mai important ca lucrul care te ajuta sau te impiedica sa-ti traiesti zilele omeneste. Cei care se lauda ca traiesc numai in istorie mint. Inseamna ca n-au facut niciodata foame sau n-au simtit ca inlemnesc de frig intr-un apartament de targ moldovenesc cu peretii acoperiti cu gheata.