S-a incetatenit pana la ambitia de a fi axioma teza potrivit careia, inainte de 1989, Partidul Comunist Roman a fost o unitate de monolit in jurul maretului drapel al cultului personalitatii. Asumata de asa-zisii disidenti, interesati in a face odios ceea ce ei pretind azi a fi fost Partidul Comunist, teza e impartasita si de echipa care a preluat puterea dupa decembrie 1989. Facand figura de ostracizat, Ion Iliescu avea tot interesul ca Partidul sa apara drept sediul absolut al unor conservatori primitivi, stalinisti intarziati in lumea de la finele mileniului II. In realitate insa, Partidul n-a fost de granit. El a cunoscut confruntarea dintre reformisti si conservatori, dintre cei care credeau intr-un comunism modern, pragmatic, si cei care se incapatanau in tiparele dogmelor.
RADIOGRAFII. Partidele Comuniste din alte tari socialiste au beneficiat de radiografii lucide, scutite de demagogia anticomunista, menite a explica formula ""implozia comunismului"", preferata de multi autori formulei ""rasturnarea comunismului"", dar mai ales formulei pompoase, ""Revolutiile din 1989"". Potrivit acestor radiografii, in toate tarile comuniste, inclusiv in Uniunea Sovietica, dupa 1980 constiinta crizei de sistem devine tot mai acuta la nivelul nomenclaturii. Anii anteriori fusesera peste tot, de la Sofia pana la Berlin, anii unei deschideri catre Occident. In efortul de a face fata dificultatilor economice tot mai mari pe fondul brejnevismului sovietic, regimurile socialiste s-au inglodat in datorii externe. Au fost importate din Occident tehnologii de ultima ora, s-au introdus elemente ale progresului tehnico-stiintific. Era nevoie acum de insi bine pregatiti chiar in Occident, de veritabili tehnocrati. Doar acestia erau in stare sa asigure productivitatea si calitatea cerute de ambitia tuturor regimurilor socialiste de a patrunde cu produse proprii pe piata capitalista. Noua generatie de nomenclaturisti nu mai impartaseste insa credinta oarba a parintilor fondatori. Multi dintre ei provin din familii de activisti cu stagii, fosti ilegalisti chiar. Copilaria si adolescenta ii pusesera in contact, gratie parintilor, cu mizeriile bataliilor din Aparat, cu meschinariile celor pe care clasa muncitoare si taranimea muncitoare ii vedeau doar in portrete. Provenienta, accesul la informatii neoficiale, la carti care spuneau adevarul despre comunism i-au lecuit definitiv de boala credintei in idealul bolsevic. Altii sunt specialisti in diferite domenii. Pentru acestia carnetul de partid devine la fel de obligatoriu ca si carnetul de conducere. Ca sa se afirme profesional, ca sa conduca unitati economice, ca sa mearga la perfectionare in strainatate, au nevoie de calitatea de comunist si, nu de putine ori, chiar de cea de nomenclaturist.
TABERE. Aceasta noua generatie, interesata in reforme, veritabil ""gropar al comunismului"", a existat si in Romania. Cu o singura deosebire: in batalia angajata impotriva batranilor, a conservatorilor, ea a cautat sa si-l atraga pe Nicolae Ceausescu. Nici conservatorii, nici reformistii nu-l iau drept adversar pe atotputernicul Conducator. In viziunea celor doua tabere, Nicolae Ceausescu era deasupra. El nu putea fi contestat. Si nu numai pentru ca era atotputernic. Dar si pentru ca in opera lui, la fel ca si-n opera lui Lenin, se puteau gasi argumente solide pentru ambele tabere. Din nefericire pentru Romania, pe masura inaintarii in varsta, Nicolae Ceausescu se preda cu totul taberei batranilor. Congresul al XIV-lea din 20-24 noiembrie 1989 a fost momentul de declic in procesul divortului dintre Ceausescu si reformisti. Si momentul care a pregatit nomenclatura pentru discreta parasire a lui Ceausescu din decembrie 1989. Fireste, caderea Conducatorului era inevitabila. Dar poate altfel ar fi stat lucrurile, daca in punctele-cheie ale puterii din decembrie 1989 nu s-ar fi aflat tot ce avea mai talamb, mai obtuz, mai mediocru PCR la ora respectiva.

LUMEA PRIN CARE TREC