Inca o seara de poveste la Sala Palatului. Doar ca acum a fost vorba de un vis intr-o poveste si de o poveste intr-un vis. De fapt, un basm in care se povesteste un vis si se traieste o poveste. Pentru ca asta se intampla in baletul „Spargatorul de nuci". Pentru doua ore, mic sau mare, copil sau adult, meloman sau public ocazional, am trait alaturi de copila si mai apoi adolescenta Masa povestea unei seri de Craciun, povestea jucariilor insufletite si visul unei iubiri. Ce poate fi mai frumos, mai ales daca interpretarea, jocul scenic si costumele au facut un pas de deux de vis, cu inconfundabila haina sonora, ceaikovskiana. Astfel, o jucarie, un spargator de nuci, a prilejuit duminica seara 4000 (patru mii) de vise dulci, copilaresti, stralucitoare, care au tasnit spre scena, luminand-o cu nuante de bucurie si nostalgie si care, in intalnirea, sau mai bine zis, imbratisarea lor cu visele protagonistilor, au rezonat asemenea viorilor lui Ceaikovski. Frumos spectacol, chiar foarte reusit, dar succesul, din punctul meu de vedere, a revenit baletului constantean, care prin explozia de culori rafinate si talmaciri fidele, dar cu personalitate a personajelor lui Hoffman (autorul basmului) si mai ales prin coregrafia si conceptia inconfundabila a lui Oleg Danovschi, a carui pana harazita inca se simte si se vede, a oferit publicului o seara de neuitat. Mi-au placut in mod deosebit: ansamblul, in totalitatea lui, dar in special in dansul fulgilor de nea si cel al florilor, cu omogenitatea si eleganta stilata; toate partiturile solistice, dar mai ales dansul rusesc si cel oriental, unde protagonistii au imbinat intr-un mod fericit tehnica exceptionala cu sensibilitatea artistica rafinata (as mentiona aici pe balerinii Mircea Craciun si Marilena Croitoru); costumele suave si in culori calde; calitatea inregistrarii muzicii atat de generoasa, complexa, adanca, rascolitoare si monumentala a lui Ceaikovski si, bineinteles, coregrafia atat de particulara a lui Oleg Danovschi, care, parca de acolo de unde este acum, inca mai atinge cu bagheta-i magica Teatrul lui, insufletindu-l cum numai el putea s-o faca. Din pacate, nu pot fi atat de darnica cu aprecierile in ceea ce-i priveste pe invitatii de onoare ai spectacolului, balerinii Natalia Kungurtseva si Hassan Usmanov de la celebrul Balsoi, care, desi foarte buni balerini, nu au convins (cel putin pe mine). Am remarcat, ce-i drept, saritura inalta si frumoasa a printului personificat de invitat ca si precizia clasica si elevata a printesei (Natalia), dar partitura lor mi s-a parut destul de rece. Pretiozitatea cu care-si conserva miscarile Natalia, ca si jocul oarecum sters al lui Hassan, m-au condus la concluzia, fara a ofensa pe nimeni, ca Teatrul de Opera si Balet „Oleg Danovschi" din Constanta a fost cel care a oferit greutate celor doi (balerini) si nu invers, cum probabil s-a vrut.