Rememoreaza acum gandurile frumoase adunate in buchetele mari de magnolii, daruite de sotul sau, Eugen Barbu. Erau cadourile preferate la momente aniversare. Cinefilii si-o amintesc din ""Domnisoara Aurica"" , ""Trandafirul galben"" sau ""Misterele Bucurestilor"". Marga Barbu implineste duminica 77 de ani. ""Totul mi-a fost parca predestinat in viata...""
""Astept noul an din viata mea cu multe sperante si cu ingrijorari. Din pacate, nu mergem inapoi, mergem mereu inainte si anii se adauga, nu se scad. Ma bucur de primavara care-i afara si care sper sa tina. Nu fac niciodata planuri pentru ziua mea de nastere. Viata este atat de incarcata de neprevazut, incat nu-si au rostul planurile. Primesc telefoane, flori, oamenii sunt draguti... In fiecare zi ma pun la punct si ma imbrac ca si cum ar fi o zi de sarbatoare. Trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mai sunt inca in viata si pot sa ma bucur de soare, de lumina, de prietenii pe care ii mai am. Ziua mea de nastere e foarte apropiata de cea a sotului meu. Am putut sa dau la 20 februarie, de ziua lui, in semn de omagiu, acele premii (n.r. - Premiile Eugen Barbu) pentru tinerii talentati in muzica. Cand traia el sarbatoream aceste zile impreuna. Toata lumea stia ca sunt zilele noastre. Pentru mine, sarbatorirea a inceput deci la data de 20. Imi aduc aminte de florile frumoase pe care le primeam de la sotul meu, de buchetele mari de magnolii, de gandurile frumoase care se adunau in acele buchete mai mult ca in alte zile... Imi pare rau ca nu-mi este alaturi sa sarbatorim impreuna, dar voi sarbatori cu nepotul meu, care tocmai a venit din Franta. Cea mai mare satisfactie a fost sa vad bucuria spectatorilor, cand intram pe intuneric in sala de cinematograf si ii vedeam amuzandu-se si aplaudand la filmele mele. Cele mai dragi imi sunt filmele cu Anita si cu nabadaiosul de Margelatu si «Domnisoara Aurica». Eu nu m-am batut niciodata pentru roluri. O singura data mi-am dorit sa joc un rol neaparat, Cleopatra lui Shakespeare, in care nu am fost de la inceput distribuita. Sotul meu ma sfatuia sa-mi pastrez echilibrul, pentru ca totul se aranjeaza pana la urma. Am reusit sa obtin rolul si l-am jucat cu succes. A fost un moment important pentru mine in teatru. Toti ma intreaba de filme, pentru ca sunt mai vizionate, dar am avut si in teatru roluri memorabile. M-am apucat intai de dans. Mama mea facuse si ea balet la Viena. Am fost angajata Operei Romane, dar la vizita medicala s-a descoperit ca am ceva cardiac si trebuia sa ma operez. Eram disperata, voiam sa ma sinucid... Eu ziceam ca sunt facuta pentru dans si nu ma vedeam facand altceva. Dar mana Celui de Sus stie mai bine decat noi ce ne trebuie. Eu faceam pe atunci mai multe: si cursuri de actorie, si dans, si ma inscrisesem si la filozofie. Asa a fost sa fie, sa ma fac actrita. Dar nu regret, pentru ca meseria de dansatoare e scurta, epuizanta si nu as fi rezistat prea mult. Totul mi-a fost parca predestinat in viata: si intalnirea cu sotul meu, si cariera de actrita...""