In weekend-ul trecut, duminica 19 februarie, Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski" din Constanta a inceput un turneu national in 14 orase, cu spectacolul "Spargatorul de nuci", care are ca prim-solisti doi balerini rusi de la Teatrul Balsoi.
In ultimii ani, trupa de balet constanteana a facut mai multe turnee de acest fel in strainatate decat in Romania (in Germania, de pilda, recent). Seria spectacolelor din acest turneu national a inceput in Capitala, la Sala Palatului, si va continua pana in 7 martie in alte 13 orase. Reprezentatiile au fost programate in teatre (Brasov, Arad, Oradea si Turnu Severin), case de cultura (Bacau, Suceava, Ploiesti, Cluj si Pitesti), sali de opera (Iasi si Timisoara), la Palatul Culturii din Targu Mures si la Filarmonica in Sibiu.
Invitati din strainatate (din ratiuni de promovare) sunt balerinii Natalia Kungurzeva si Hasan Usmanov, de la Balsoi Teatr. Natalia, "artist al poporului" in Rusia, are in repertoriu, pe langa "Spargatorul de nuci", "Lacul lebedelor", "Frumoasa din Padurea Adormita", "Giselle" etc. La randul sau, Hasan Usmanov a castigat in 1994 un premiu la un mare concurs de balet, de la Varna, iar din 2000 este prim-solist la Baletul National Rus si Teatrul National Rus de Balet. Colaborarea lor cu "Oleg Danovski" a avut ca argument si faptul ca baletul constantean s-a remarcat in ultimii ani mai mult prin calitatea balerinilor de ansamblu, solistii alegand, pe rand, cariere in strainatate.
Turneul cu "Spargatorul de nuci" a fost pus pe picioare de Fundatia Culturala "Om Bun", o firma de impresariat artistic din München si, in premiera, firma Dracula Infernal Show, care a organizat pana acum doar turnee de teatru sau de manele.
Biletele pentru spectacolele turneului se gasesc la salile-gazda. (I. POPOVICI)
Atat de inradacinata este in mentalul colectiv al romanilor ideea ca in domeniul artei dansului rusii detin suprematia, incat prezenta numelor lor pe orice afis garanteaza succesul investitiei financiare a producatorilor. Iar daca spectacolul reprezinta unul dintre cele mai consacrate titluri din repertoriul international clasic, respectiv "Spargatorul de nuci", pe muzica lui P.I. Ceaikovski, libretul apartinand lui M. Petipa, dupa basmul "Spargatorul de nuci si regele soarecilor" de E.T.A. Hoffmann, cu siguranta ca se va vinde toata Sala Mare a Palatului, cu cele 4000 de locuri ale sale! Nu conteaza ca doar din caietul-program al salii si nu de pe afisul promotional, cum ar fi trebuit in mod obligatoriu, aflam ca regizorul si coregraful spectacolului a fost chiar Oleg Danovski, "patriarhul baletului romanesc", numit asa pe drept cuvant de catre presa, si nici ca prim-solistii Natalia Kungurzeva si Hasan Usmanov sunt in realitate prim-solisti ai Teatrului National Rus de Balet, condus de Moiseev si Amosov, si n-au nici o legatura cu Teatrul Mare din Moscova (Balsoi Teatr), asa cum in mod eronat prezenta afisul spectacolului. Norocul producatorilor ca abia de 16 ani incoace incercam si noi sa invatam, pe bajbaite, ce inseamna producator, impresariat artistic si legile necrutatoare ale pietei, neintelegand prea bine nici pana astazi la ce se refera Legea dreptului de autor.
Fericiti au fost spectatorii care au putut viziona reprezentatia aceluiasi spectacol, din 1983, sustinuta pe scena Operei Romane cu ocazia turneului Teatrului Fantasio, care a beneficiat atunci de toate decorurile si luminile gandite original de maestrul Oleg Danovski, pentru a crea atmosfera feerica de basm, caci acum, pe scena Salii Mari a Palatului nu s-a putut planta nici un decor, nefiind suficient spatiu, si nici crea un light-design care sa intregeasca actiunea baletului, nuantand-o, din cauza lipsei reflectoarelor.
Cu toate aceste neajunsuri, fata de spectacolul "Lacul lebedelor", sustinut anul trecut pe scena Teatrului National din Bucuresti, ansamblul de balet al Teatrului National de Opera si Balet "Oleg Danovski" din Constanta se afla intr-un real progres artistic, efortul sau fiind rasplatit cu aplauze generoase din partea publicului.
Mircea Craciun, interpretul rolului Fritz din actul I si al Dansului rus din actul al II-lea, ajuns la maturitatea mijloacelor sale de expresie artistica, cu o tehnica performanta, ingenios exploatata in partitura sa coregrafica, a incantat publicul, care l-a ovationat la scena deschisa.
Irina Paslaru, interpreta ideala a rolului Clarei, a fost de-a dreptul cuceritoare prin naturaletea jocului sau actoricesc, reusind sa elucideze toate dificultatile partiturii sale coregrafice, cu o usurinta care atesta o buna stapanire a tehnicii.
Vizibil trecuti de prima tinerete, balerinii rusi Natalia Kungurzeva si Hasan Usmanov, au interpretat pas-de-deux-ul Zanei Dragee si al Printului, intr-o maniera care amintea mai curand de stilul specific deceniului al saptelea din secolul al XX-lea, promovat in fosta Uniune Sovietica. Nerabdarea cu care Natalia Kungurzeva parcurgea partitura sa coregrafica demonstra mai curand dorinta de a se achita, in limite onorabile, de rol, executandu-l mecanic si din rutina. In ceea ce-l priveste pe partenerul sau, Hasan Usmanov, prestatia sa artistica a fost intr-adevar fara greseli scandaloase, dar total lipsita de stralucire si aplomb, performanta sa tehnica incadrandu-se in limite pe care le-am putea numi "cuminti".
La sfarsit, publicul care a umplut Sala Mare a Palatului a plecat acasa incantat si multumit ca a vizionat un spectacol de balet la care numai biletul a costat... 3.000.000 de lei!
Felul in care producatorii acestui turneu, s-au gandit sa-l realizeze imi aminteste de celebra companie de barbati "Trocadero Ballet", care, pentru a parodia ideea conform careia balerinii rusi sunt invincibili, si-au scris numele pe afis cu terminatia tipica gramaticii ruse, in -ovna, astfel ca lumea sa umple salile pentru a-i vedea. Si, intr-adevar, reteta a reusit!