Vicepremierul George Copos, urmarit penal intr-un dosar privind tranzactii cu Compania Nationala Loteria Romana, a afirmat, ieri, la iesirea din Departamentul National Anticoruptie (DNA), ca a pus la dispozitia procurorului documente care demonstreaza ca Ana Electronic (firma patronata de Copos - n.r.) nu a ascuns nici un obiect impozabil si ca toate operatiunile facute in 2004 au fost in spiritul si in litera legii.Procurorii DNA au inceput urmarirea penala fata de George Copos, precum si fata de directorul Loteriei Romane, Nicolae Cristea, si fata de un asociat de la firma Ana Electronic, au anuntat surse judiciare. Conform acestora, Compania Nationala Loteria Romana a cumparat spatii comerciale de la Ana Electronic la un pret supraapreciat.
Vicepremierul George Copos a prezentat, ieri, procurorilor anticoruptie care-l ancheteaza intr-un dosar de evaziune, mai multe documente care, potrivit declaratiilor sale, atesta ca Ana Electronic a facut afaceri in spiritul si litera legii, el aratand ca firma nu a ascuns nici un obiect impozabil. "S-au prezentat toate documentele care cred ca sunt convingatoare. «Ana» nu a ascuns niciodata un obiect impozabil. Cred ca am demonstrat acest lucru prin toate documentele care au fost puse la dispozitia procurorilor", a declarat vicepremierul Copos presei, dupa audieri. Copos a sustinut ca audierea sa reprezinta un semn bun, "un semn ca Justitia lucreaza". Intrebat daca i-a fost comunicat faptul ca ar mai putea fi invitat la audieri, Copos a raspuns ca nici nu si-ar dori sa mai treaca prin aceasta procedura. Vicepremierul George Copos s-a prezentat, ieri dimineata, la sediul Departamentului National Anticoruptie, el fiind audiat in dosarul in care este acuzat alaturi de presedintelui Loteriei Nationale, Nicolae Cristea, pentru o evaziune fiscala de 40 de miliarde de lei vechi. Urmarirea penala in acest caz a fost inceputa, in 11 ianuarie, Gheorghe Copos si Gilio Giuseppe Rosa, administrator al Sc Romtour SRL, fiind acuzati de evaziune fiscala in forma continuata, iar impotriva directorului general al Companiei Nationale "Loteria Romana", Nicolae Cristea, pentru complicitate la evaziune fiscala. Anchetatorii DNA le-au prezentat acuzatiile celor trei persoane urmarite penal in acest dosar la sfarsitul lunii ianuarie. Potrivit procurorilor, in anul 2004, in calitate de asociat si presedinte al Consiliului de Administratie al SC Ana Electronic SA, Copos, impreuna cu Rosa, administrator la SC Romtour SRL si cu sprijinul lui Cristea, s-au sustras de la plata obligatiilor fiscale si au prejudiciat bugetul de stat cu peste 40 de miliarde de lei vechi, prin realizarea unei tranzactii fictive, cu ocazia vanzarii unui pachet de 38 spatii comerciale. DNA efectueaza cercetari in cauza, conform OUG 43/2001 cu modificarile ulterioare, intrucat invinuitii sunt acuzati de un prejudiciu bugetului de stat de peste un milion de euro.
Vicepremierul George Copos:"Am pus la dispozitia procurorului documente"
Vicepremierul George Copos, urmarit penal intr-un dosar privind tranzactii cu Compania Nationala Loteria Romana, a afirmat, ieri, la iesirea din Departamentul National Anticoruptie (DNA), ca a pus la dispozitia procurorului documente care demonstreaz
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Vicepremierul George Copos:"Am pus la dispozitia procurorului documente"":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
