Premiul pentru sinceritate

Cu siguranta, ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, merita un premiu pentru sinceritate. Sosit la Calan, pentru a discuta cu disponibilizatii aflati in greva foamei, ministrul nu a venit cu "barbi", ci a avut curaj sa recunoasca in fata unei multimi furioase: "Eu am venit aici sa fac ce pot. Daca trebuie sa fie cineva injurat, atunci sa fiu eu acela". Si a promis exact ceea ce se poate face pentru o zona monoindustriala unde mai exista doar 138 de locuri de munca, si acelea nesigure, si potential de... saracie severa. Care sunt solutiile ministrului? Unele dintre ele sunt de perspectiva indepartata si parca prea des vehiculate de-a lungul anilor, de cand vorbim despre restructurare si reconversie profesionala. Placa este aceeasi: crearea de noi locuri de munca pe proiecte comunitare si acordarea de ajutoare sociale familiilor disponibilizatilor. Prima varianta este, asa cum mai scriam, in asteptare deoarece ministrul recunoaste, din nou, ca abia acum se discuta cu autoritatile locale dezvoltarea acelor proiecte. Deci, rabdare si tutun. Cea de-a doua, acordarea de ajutoare sociale, este o solutie aplicabila, dar care este temporara, fara efect in perspectiva si mai ales nu tine de foame.
Pana la urma tot ultima solutie a ministrului este suta la suta realista. Ei bine, lasa sa se inteleaga ministrul, disponibilizatilor din Calan li se va pune o pila pentru ca acestia sa plece la munca in strainatate. Unde altundeva decat in Spania si Germania. Nu-i putin lucru sa recunosti acest fapt. Chiar iti trebuie curaj sa admiti ca singura forma de reconversie profesionala existenta in Romania si pusa in practica, nu doar pe site-urile Guvernului si partidelor parlamentare, este... culesul de capsuni. Asta este ceea ce poate oferi Romania in prezent. Ce va fi in anii viitori, vom mai vedea. Pana atunci, pana cand proiectele comunitare de care vorbea ministrul vor fi puse in practica, "capsunarii" sunt singura marfa a Programului guvernamental "Fabricat in Romania", o marfa care asigura acestei tari peste 4 miliarde de euro anual. Si pentru aceasta situatie actualul ministru nu poarta decat o mica parte a responsabilitatii, asa ca replica lui " daca trebuie sa fie cineva injurat, atunci sa fiu eu acela" capata, in actualul context, un caracter mai mult diplomatic.
Problema este alta si mult mai grava decat se incearca prezentarea ei. Toate, dar absolut toate guvernele au inteles procesul de restructurare ca pe unul de lichidare a societatilor comerciale, fara a oferi solutii de completare, iar reconversia profesionala s-a identificat cu mita sociala. Platile compensatorii nu au fost acordate pentru ca disponibilizatii sa-si incropeasca o mica afacere care sa exploateze oportunitatile zonei, ci pentru ca guvernantii sa-si cumpere pacea sociala. Din aceasta "strategie de restructurare" s-au nascut monstruozitati. Sa ne amintim grotescul circ in care actorii, disponibilizatii, au ajuns sa dea mita pentru marele castig de a-si pierde voluntar locul de munca. Pentru ce? Pentru o mana de bani pe care disponibilizatul nu visa sa o stranga intr-o viata intreaga. Bani care s-au topit rapid pe televizoare, aparate video, o cafetiera si haine chinezesti. Asta a fost restructurarea promovata si incurajata de guvernele reformiste. Poate ca nu ar fi fost atat de grav daca in spatele buldozerelor care au ras fara nici o analiza industrii intregi nu s-a construit nimic. S-au aplicat masuri de avarie, cum ar fi industria lohnului prin care, sa recunoastem, a fost exploatata disperarea oamenilor din zonele monoindustriale, captivi si fara speranta de a-si gasi un alt loc de munca. Cu lohnul s-a terminat. Asa ca, iata, "culesul de capsuni" in Spania este singura solutie pentru someri. Din pacate.

---

Despre autor: