Biroul Permanent National al PD a decis, ieri, sa-i ceara premierului Calin Popescu Tariceanu elaborarea unei ordonante de urgenta cu privire la suspendarea pe timp de un an a Legii statutului parlamentarului, adoptata saptamana trecuta de plenul celor doua camere legislative. Vicepresedintele PD, Cezar Preda, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca, pe perioada suspendarii legii, democratii si liberalii vor elabora un alt act normativ care sa elimine privilegiile acordate parlamentarilor.
"Este o initiativa a PD si speram ca si partenerii nostri sa achieseze la ea. (...) Modul cum a reactionat opinia publica si cum este pregatit electoratul sa primeasca o asemenea lege ne face sa credem ca PNL nu se va opune unei asemenea initiative", a afirmat Cezar Preda.
Singuri impotriva tuturor...
Vicepresedintele PD a spus ca, in cazul in care initiativa nu se va bucura de sprijinul PNL, atunci PD va continua demersurile de unul singur, inclusiv apeland la consultarea cetateneasca pentru promovarea unei legi care sa elimine privilegiile din statutul parlamentarului. Preda a subliniat ca emiterea unei astfel de ordonante este perfect legala, urmand sa se procedeze la fel ca si in cazul suspendarii, tot pentru un an, a statutului functionarului parlamentar. Vicepresedintele democrat a admis ca nu este benefica emiterea prea multor ordonante de urgenta, dar a adaugat ca nu i se pare nimic anormal, "chiar daca, pe fond, ele displac si nu reflecta o guvernare solida, o majoritate solida". Cezar Preda a precizat ca emiterea unei astfel de ordonante este perfect legala, urmand sa se procedeze la fel ca si in cazul suspendarii, tot pentru un an, a statutului functionarului parlamentar. Liderul democrat a admis ca nu este benefica emiterea prea multor ordonante de urgenta, adaugand ca nu i se pare nimic anormal, "chiar daca, pe fond, ele displac si nu reflecta o guvernare solida, o majoritate solida".
"Toate chestiunile vin pe fondul unei majoritati relative, a unor disfunctionalitati in ceea ce priveste cvorumul parlamentar si atunci lucrurile trebuie corijate. Atunci cand nu reusesti sa-ti aduni majoritatea care este necesara pentru a trece aceste legi si se intampla anumite derapaje, imediat Guvernul vine si corecteaza aceste chestiuni", a spus Cezar Preda, adaugand ca propunerea PD se va discuta si in cadrul coalitiei de guvernamant.
La o zi dupa ce statutul parlamentarilor fusese adoptat in plenul celor doua camere legislative, Colegiul Director al PD a hotarat sa propuna Cabinetului Tariceanu emiterea unei ordonante de urgenta "pentru eliminarea privilegiilor" pe care alesii si le-au votatat. Desi fusese votat si de parlamentarii democrati, presedintele PD Emil Boc declara ca statutul parlamentarilor, asa cum a fost adoptat, "este imoral, inoportun si o sfidare la adresa opiniei publice" si ca PD nu doreste "sa-si lege numele cat este la guvernare de acest proiect politic".
Pensii de lux
Plenul reunit a votat, cu o larga majoritate de voturi, statutul parlamentarilor, alesii acordandu-si privilegii substantiale. Astfel, un parlamentar care a detinut cel putin trei mandate va beneficia de o pensie de 80% din indemnizatia bruta care, in prezent, se ridica la aproximativ 45 de milioane de lei (vechi). De asemenea, cei care au avut doua mandate vor avea o pensie egala cu 60 de procente din indemnizatia bruta, iar cei cu un singur mandat, cu 40 de procente.
In ceea ce priveste indemnizatia tranzitorie, senatorii si deputatii au modificat doar perioada in care ea este primita de parlamentari dupa incetarea mandatului: de la sase, la trei luni. Parlamentarii au renuntat, totusi, la pasapoartele diplomatice pentru sotii si copii, si nu si-au mai votat nici pastrarea legitimatiilor si insemnelor, dupa terminarea mandatului.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro