Directorul de la privatizare, demis
Ce masuri intentionati sa adoptati pentru a scadea numarul societatilor privatizate care se reintorc in portofoliul statului?
Anul trecut un numar ingrijorator de societati, respectiv 38, s-au re
Directorul de la privatizare, demis
Ce masuri intentionati sa adoptati pentru a scadea numarul societatilor privatizate care se reintorc in portofoliul statului?
Anul trecut un numar ingrijorator de societati, respectiv 38, s-au reintors in portofoliul statului. In economia de piata, actionariatul are si optiunea falimentului in momentul in care o societate nu mai poate functiona. Iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu este o mama a ranitilor. Bineinteles ca sunt si cauze obiective care determina intoarcerea la stat a companiilor. Sunt, spre exemplu, fabrici care depind de preturile la utilitati, care au crescut foarte mult. Pe de alta parte, in acest moment se produc o serie de reasezari ale sectoarelor industriale.
Cum s-au desfasurat procesele de privatizare in 2005?
Anul trecut, activitatea de privatizare a fost extrem de lenta. Tocmai din acest motiv, directorul Directiei Privatizare "ne va parasi" (n.r. - Robert Tarta, director general). Trebuie sa urgentam aceste proceduri de trecere a companiilor in proprietate privata. Pentru acest an, printre prioritatile AVAS se numara lansarea la privatizare a societatii Antibiotice Iasi (n.r. - revenita in portofoliul AVAS de la Ministerul Sanatatii), privatizarea unui numar insemnat de institute de cercetare, a companiei de transport maritim Petromin Constanta.
Contractul Aro Campulung, defavorabil statului
Cand va fi semnat contractul de privatizare pentru Tractorul Brasov?
Nu imi place sa avansez date pentru sfarsitul negocierilor de privatizare a unei societati, pentru ca un astfel de anunt te pune pe tine, ca stat, cu spatele la zid. Cumparatorul stie ca esti presat de timp si incearca sa castige din asta. Intr-o negociere comerciala trebuie sa iti pastrezi toti asii in maneca. In prezent, negociem cu firma indiana Mahindra&Mahindra clauzele contractuale referitoare la pastrarea locurilor de munca si ajutorul de stat care ar putea fi acordat investitorului, dar si o conversie in actiuni a datoriilor catre companiile de utilitati. Cat priveste datoriile istorice, lucram, in acest moment, cu reprezentantii Consiliului Concurentei pentru a gasi modalitatea potrivita. Poate fi o conversie in actiuni sau, eventual, o stergere partiala a datoriilor. Oricum, pana la data semnarii contractului de privatizare vom sti exact valoarea datoriilor, care, in prezent, se ridica la zeci de milioane de euro.
Ce schimbati in strategia de privatizare de la Electroputere Craiova?
In prezent analizam mai multe variante: fie divizarea societatii si vanzarea ulterioara, fie vanzarea activelor in contul datoriilor istorice (n.r. - la sfarsitul anului trecut firma din Craiova inregistra datorii catre stat in valoare de peste 120 de milioane de lei noi).
Proprietarul Aro Campulung, firma americana Cross Lander, ar fi trebuit sa faca dovada ca a realizat investitii de aproximativ sapte milioane de euro inca de anul trecut. Ati primit documentele care sa ateste aceste investitii?
Pana pe 30 martie, investitorul trebuie sa faca dovada efectuarii investitiilor aferente anului 2005, cu dovezi foarte clare. Trebuie sa precizez, insa, ca acest contract de privatizare este unul foarte prost pentru statul roman, pentru ca nu contine clauze care sa prevada penalitati importante pentru cumparator. Este un contract defavorabil AVAS, chiar daca institutia are gaj asupra actiunilor pana la realizarea investitiilor.
In ce masura sustineti ideea unificarii AVAS cu Oficiul pentru Privatizare aflat, in prezent, in coordonarea Ministerului Economiei?
Trebuie sa existe un plan integrat de privatizare la nivelul Guvernului pentru ca, in prezent, de privatizare se ocupa multe institutii din Romania. Chiar si Ministerul Culturii. De la acesta din urma vom prelua, in vederea vanzarii, Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor RomaniaFilm si Compania Nationala a Imprimeriilor Coresi.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.