Garantii privitoare la protectia vietii intime a celor persecutati
La discutiile de ieri, din cadrul grupului de lucru constituit de ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, au participat presedintele AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu, membri ai Colegiului CNSAS si reprezentanti ai PNL, PD si UDMR. La capatul a mai multe ore de discutii s-a ajuns la o varianta finala a textului proiectului de Ordonanta, care include garantii privitoare la protectia vietii intime a persoanelor persecutate de politia politica. In plus, a declarat, Bogdan Olteanu, "de acum incolo, nu numai cetatenii romani vor avea acces la propriul dosar, ci si cetatenii straini care au avut cetatenie romana intre 1945 si 1989, iar de la 1 ianuarie 2007 toti cetatenii Uniunii Europene vor putea avea acces la propriul dosar, in masura in care acesta exista". Ministrul a adaugat ca au fost prevazute, la propunerea UDMR, o serie de garantii pentru asigurarea vietii intime, familiale si private a persoanelor care au fost victime ale represiunii serviciilor secrete, astfel incat activitatile de cercetare si documentare sa nu poata afecta viata personala a acestor persoane. In opinia lui Olteanu, rezultatul intalnirii de ieri confirma existenta unei sustineri generale la nivelul Guvernului si al Coalitiei pentru modificarea Legii de organizare si functionare a CNSAS. Ministrul a mai mentionat ca grupul de lucru a stabilit o serie de termene in care reprezentantii serviciilor de informatii sau ai MAI sa fie obligati sa puna la dispozitia CNSAS documentele si informatiile solicitate.
Interzis ofiterilor securisti
Senatorul PNL, Radu Stroe sustine ca liberalii si democratii au ajuns la un compromis in privinta Legii Ticu. Stroe a marturisit ca au existat mai multe puncte divergente intre liberali si democrati, unul dintre acestea fiind legat de dreptul cetatenilor straini de a avea acces la propriul dosar. Democratii s-au aratat impotriva acestei prevederi. "Au dat tot felul de explicatii, care, insa, nu mi s-au parut foarte categorice", a spus Stroe, conform Rompres. Compromisul la care s-a ajuns va permite doar cetatenilor din UE sa aiba acces la propriul dosar, odata cu integrarea in UE. O alta prevedere ii vizeaza pe fostii ofiteri de securitate care sunt inca activi in cadrul serviciilor secrete. "Au ramas a fi verificati doar cei ce urmeaza a fi directori, directori adjuncti, sefi ai unitatilor judetene din cadrul SRI. PD a vrut ca aceasta masura sa se aplice numai directorilor si directorilor adjuncti. Noi am considerat foarte important ca un sef al sectiei judetene sa fie si acela un om care sa nu fi facut politie politica", a precizat Radu Stroe. La randul sau, seful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea, ne-a explicat ca, in cazul in care se vor descoperi ofiteri de informatii activi care au incalcat Legea - declarand ca nu au facut politie politica si ei, de fapt, au fost securisti - acestia vor fi inlaturati din Servicii si vor suporta rigorile justitiei pentru fals in declaratii.
Ticu Dumitrescu are rezerve
Initiatorul Legii accesului la dosare, Constantin Ticu Dumitrescu, dar si Claudiu Secasiu, membru al Colegiului CNSAS, ne-au declarat ca apreciaza pozitiv preconizatele modificari ale Legii 187/1999. Totusi, Ticu Dumitrescu pastreaza anumite rezerve. "Un raspuns suta la suta voi da abia dupa ce voi citi textul finalizat in urma dezbaterii de astazi (luni - n.red.) dintre reprezentantii partidelor. Ceea ce insa vreau sa se retina este ca, oricat de perfecta ar fi o lege, daca cei care au obligatia sa o respecte nu dau dovada de buna credinta, nu am rezolvat nimic. Ma refer la faptul ca SRI si-a batut practic joc, timp de cinci ani de zile de opinia publica si n-a predat decat cateva mii de dosare. A trebuit ca presedintele Traian Basescu sa-i aduca in fata CSAT pentru a-i obliga sa respecte Legea 187. S-au dovedit si de aceasta data de rea credinta, pentru ca din cele un milion noua sute de mii de dosare nu au predat decat un milion trei sute de mii, lasand sa se inteleaga ca restul de sase sute de mii de dosare - pe care in mod inevitabil le mai detin - ar aduce atingere, vezi Doamne, sigurantei nationale", ne-a declarat Ticu Dumitrescu. Intrebat daca, in actualul context, va accepta propunerea de a conduce CNSAS, parintele Legii accesului la dosare a afirmat: "Daca SRI - ca sa citez numai acest Serviciu, fiindca SRI a sfidat total Legea 187 - mai are nevoie de inca cinci ani si de un nou mandat prezidential pentru a fi obligati sa respecte aceasta Lege modificata, ar insemna ca nu putem fi prea optimisti. Oricum, eu nu voi repeta greselile pe care le-a facut actualul presedinte al CNSAS, al carui mandat expira pe 8 martie 2006, si voi prezenta in mod deschis, prin mass-media, opiniei publice, mersur lucrurilor".
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro