Inlaturati de pe scena poltica, cenzurati in presa, liderii partidelor de opozitie au ales strada ca loc de manifestare a pozitiei lor antiguvernamentale. Dar actiunile lor nu si-au atins scopul decat partial si uneori cu pretul unor vieti. Comunistii, care reprezentau autoritatile statului, au reusit sa-i infranga. ""Banda lui Maniu si Bratianu""
La inceputul lui august 1945, generalul Susaikov a trimis Comisarului National pentru Afaceri Straine al URSS, Molotov, o telefonograma cu urmatorul text: ""S-au primit informatii ca Maniu organizeaza la 16 august a.c. o demonstratie in Bucuresti, indreptata impotriva guvernului Groza. In acelasi timp, la clubul central al liberalilor va avea loc o adunare ai carei participanti de asemenea vor lua parte la demonstratia lui Maniu. Organizatorii intentioneaza sa scoata in strada circa 5.000 de oameni. S-a hotarat, in general, organizarea unei serii de demonstratii pana la 20 august."" Acuratetea informatiilor primite de sovietici demonstreaza atentia cu care sovieticii urmareau miscarile partidelor de opozitie. COMUNISTII PUN PIEDICI TARANISTILOR. La fel procedau si autoritatile statului. Reprezentantii Ministerului de Interne, a Prefecturii si a Serviciului Secret - care incepuse a fi controlat de Emil Bodnaras, s-au intalnit si au pus la cale un plan de actiune pentru ""zadarnicirea demonstratiei"" care prevedea: arestarea organizatorilor manifestatiei, exceptandu-l pe Maniu si efectuarea in ziua de 16 august a unui ""control mai riguros al actelor"". Dar daca evenimentul din 16 august nu a avut nici un ecou, organele statului au ramas in alerta. Alte modalitati prin care PCR-ul, majoritar in guvernul Groza, a reusit sa reduca la tacere vocea liberalilor si taranistilor au fost instaurarea cenzurii in presa si inchiderea redactiilor ziarelor oficiale ale opozitiei. CONTRAMANIFESTATII PROPAGANDISTICE. Atat opozitia cat si comunistii au ales strada ca loc de manifestare a ideilor lor. La 23 august 1944, reusise lovitura de stat instrumentata de Rege si de fortele politice din tara. Peste doar un an, acelasi Rege se afla, voluntar, in afara vietii politice, iar liderii partidelor erau dezbinati. Situatia tulbure a fost in favoarea PCR-ului, care a aniversat cu fast evenimentul din august a€™44, asumandu-si toate meritele in infaptuirea lui. Telul organizatorilor festivitatii, in spatele carora se aflau sovieticii, era o manifestatie pro-guvernamentala. Frontul National Democrat, presa, comitetele muncitoresti si-au mobilizat fortele pentru reusita manifestatiei. Bucurestenii au asistat cu bucurie la defilarea soldatilor intorsi de pe front. In Bucuresti s-a organizat o receptie prilejuita de aniversarea Revolutiei bolsevice din 7 noiembrie 1917. Este pentru prima data cand membrii camarilei regale se intalnesc cu ministrii cabinetului Groza si cu premierul insusi. In discutiile din timpul receptiei, primul-ministru si-a declarat loialitatea fata de Rege, transmitandu-i-le prin maresalul Curtii, Negel. Groza tine sa-l asigure pe Negel ca ""as fi demisionat demult daca rusii n-ar fi considerat un asemenea act ca o ofensa adusa lor"". Intervenind in discutie, generalul A. Z. Susaikov aminteste aceluiasi reprezentant al Casei Regale ca in martie 1945, populatia a sustinut instalarea lui Groza in fruntea Guvernului; daca acum Groza ar demisiona, poporul s-ar rascula din nou. De aceea, ii cere lui Negel sa-l convinga pe Rege sa renunte la greva si sa-l imputerniceasca pe Groza sa organizeze alegerile. In timp ce la Ambasada se sarbatorea ""Marea Revolutie"", Regele primea telefoane de felicitare. Din partea URSS, doar M.I Kalinin, presedintele Prezidiumului Sovietului Suprem, i-a adresat lui Mihai I felicitari cu ocazia numelui. In rest, autoritatile romanesti au primit urari de la sovietici ""cu ocazia sarbatorii nationale a Romaniei."" SARBATOARE INSANGERATA. In fata Palatului regal, in jurul pranzului, s-au adunat in jur de 10.000 de manifestanti, dornici sa-l aclameze pe Rege cu ocazia onomasticii. Era o demonstratie indirecta impotriva Guvernului Groza si una prin care opozitia incerca sa obtina sprijinul americanilor si englezilor pentru rezolvarea crizei. Intuind miscarea, autoritatile comuniste, in frunte cu ministrul de Interne, Teohari Georgescu, au reactionat prompt. Mai multe grupuri de muncitori si-au facut aparitia in Piata Palatului pentru a-i imprastia pe manifestanti. Ulterior s-a aflat ca acestia au fost trimisi de Gheorghe Stoica (Moscu Kohn), secretarul Comitetului judetean de partid Ilfov. Manifestantii regalisti au reactionat, incendiind doua dintre camioanele muncitorilor. Dinspre Ministerul de Interne s-a deschis foc. Violentele din strada au ucis si au ranit oameni. Cifrele difera de la o sursa la alta. Daca misiunea SUA din Bucuresti a numarat 11 morti (cifra raportata neoficial si de Teoharie Georgescu), numarul ranitilor a ramas inca necunoscut, estimandu-se la 75. In zilele urmatoare s-au operat peste 300 de arestari. Dintre cei retinuti, dupa o saptamana au fost eliberati jumatate, restul ramanand in arest pentru cercetari. Comunistii, detinand controlul cana-lelor de comunicare, au rescris povestea demonstratiei astfel incat ei apareau eroii salvatori. La ordinele sovieticilor, ""banda lui Maniu si Bratianu"" - cum era numita in presa comunista opozitia - a fost scoasa vinovata pentru moartea unor nevinovati. Pentru ca lumea sa ""afle adevarul"", pe 12 noiembrie, s-au organizat funeralii nationale pentru doar sase victime, la a caror procesiune, liderul comunist Miron Constantinescu a jurat sa-i razbune pe cei declarati post-mortem ""martiri ai libertatii cazuti sub gloantele lui Maniu si Bratianu."" REGELE MIHAI, EXILAT TRUP SI SUFLET