"Si ce vreti oare, suntem aici la portile Rasaritului, unde nimic nu e luat in serios..." (Raymond Poincaré (citat de Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche))
Clubul de la Roma actiona la un moment dat sub presiunea "crearii de interfete", suprafete foarte sensibile si adesea extrem de volatile - in sensul ca usor de discreditat si de distrus - care sa puna in contact realitati politice, economice, sociale, culturale si comportamentale extrem de diverse. Ce era atunci mai degraba un deziderat in favoarea "jocurilor strategice" imaginate in perioada Razboiului Rece pentru a instala contacte cu lumea de dincolo de Cortina de Fier, acum a devenit o necesitate absoluta, foarte practica, inlauntrul sistemului democratic pe care istoria l-a scos castigator pe merit in jocul de putere mondial.
Si care ne sunt, sau care ne-ar putea fi aceste interfete cu realitatea europeana si cea mondiala? Daca lasam de-o parte pe cele de tip clasic, adesea osificate, anchilozate si intru totul tematoare in a nu gresi fata de stapanii lor politici de moment, am numit aici ambasadele noastre scump platite si nu intotdeauna generatoare de rezultate pe masura, ce ne-ar mai ramane? Pai, deocamdata, europarlamentarii nostri, desemnati de partidele lor sa ne duca faima in lume. Iar asta inseamna nu numai Parlamentul European sau Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, ci si zecile si zecile de Comitete parlamentare mixte de prietenie care, toate, ar trebui, in teorie, sa fie interfetele interesului romanesc de implantare strategica pe termen lung in noua realitate geo-politica.
Si, iata, apare prima intrebare, discutata de altfel pe toate registrele si la Bucuresti, in urma afirmatiei de acum celebra a domnului senator Frunda, cum ca dansul nu reprezinta interesele Romaniei la Consiliul Europei: pe cine reprezinta interfetele noastre in lume? Are domnul Frunda dreptate cand spune ca are de dat socoteala doar grupului politic care l-a trimis la Strasbourg? Daca asa este, acest rationament este aplicabil tuturor alor nostri trimisi sa-si incaseze diurnele europene. Inclusiv domnului Adrian Severin, laudatul pe merit de catre domnul Frunda, pentru introducerea amendamentului la fel de celebru pentru care banuim ca a avut mandatul expres din partea PSD-ului, pesemne dat in tara intre doua interviuri pe tema convocarii lui Adrian Nastase la DNA. Este foarte grav ca un parlamentar roman sa spuna ca nu-si reprezinta tara. Nu este de conceput ca un parlamentar european sa faca asa ceva fara sa fie maturat instantaneu de pe piata politica din tara sa. Dar sa acceptam ideea ca la noi ca la nimeni.
Atunci, simtind ca nu e mare paguba sa nu reprezinte Romania, exista riscul ca interfetele noastre sa-si compuna o partitura individuala si fara legatura cu pozitia ideologica a partidelor din care provin. Daca nici asa nu stau lucrurile, singura explicatie care ar mai ramane este ca, pe fond, partidele inca nu au luat in serios (cu exceptia notabila a UDMR-ului) compunerea delegatiilor care le reprezinta si, mai ales, nu le-au dat indicatii coerente la nivel de grup. Si poate ca au ajuns pe la organismele internationale toti cei care mai mult ar fi incurcat locul pe-acasa, cum odinioara domnului Gherman i se crease un onorabil scaun de dormit parizian....si ce ne ramane? Pai, doamnelor si domnilor, nimic altceva decat exponentii demni ai politicii care este, cum sunt dansii, incercand sa exporte comportamentele de pe culoarele puterii dambovitene in alte zone, ca intelectuali fini ce se afla.
Si mai ramanem cu ceva: constatarea ca, cel putin pentru moment, pentru aceasta echipa de europarlamentari, defectul major pare sa fie lipsa educatiei politice in stil occidental. Altfel ar sti ca solidaritatea pe tema intereselor nationale se simte mereu, in forumurile comunitare de la Bruxelles sau Strasbourg, in momentele critice, atunci cand sunt in joc cu adevarat mizele mari. Solidaritatea alor nostri s-a vazut cand si-au votat pensiile privilegiate, in dispretul total a ceea ce inseamna electoratul roman. Si nu pot sa nu-mi amintesc ca prima interventie a unui europarlamentar roman consemnata de presa a fost plangerea domnului Adrian Cioroianu privind nivelul prea mic al diurnelor, adica ceva in jur de 270 de euro pe zi.... sperand lipirea viitoare la salariul de europarlamentar plin, adica 7000 de euro lunar. Sa fie numai vina lor?
Cum vor fi alesi viitorii actori din acest joc? Se va putea juca vreodata omogen, nu sub presiune, ci din cultura politica? Care parlamentari vor sti asta? Poate cei care urmeaza, dupa ce acestia de acum se vor retrage sa se bucure de auto-votata pensie de merit. Dupa parerea mea, problema de fond e ca nu se vor retrage. Tot ei se vor prezenta in alegerile europene, tot ei vor castiga singuri in cursa, iar partidul lor... ei bine, ce credeti ca va face partidul?