In presa europeana, prea putini au fost comentatorii care au acordat atentie contextului in care a avut loc proclamarea zilei de 3 februarie a.c. precum "Ziua mondiala a maniei" impotriva desenelor reprezentandu-l pe Mahomed. Organizatii integraliste islamice, ale caror puncte de referinta fixe in Europa sunt moscheele, folosite de ele precum centre de indoctrinare, au raspus masiv comenzii venite de la unele "state majore" ale anti-europenismului transformat in saptamanile din urma in unele state asiatice si africane (Pakistan, Libia, Nigeria etc) in crestinofobie violenta. Unul dintre centrele de comanda care agita frustratiile emigrantilor de religie musulmana din Europa este "Uniunea internationala a ulema" cu sediul la Dublin: leaderul sau nu este altul decat predicatorul de la televiziunea Al Jazeera, seicul Youssef Qaradawi. De la o inocenta "uniune" de acest fel - printre ai carei membri se numara muftiul din Ierusalim si presedintele "Asociatiei ulema din Irak" - a plecat ordinul declansarii protestelor in tarile UE impotriva blasfemiei "reprezentarii profetului", ordin sincronizat cu dispozitiile date de alti incitatori la ura - ascunsi sub paravanul respectabil al pretentiei apararii demnitatii convingerilor religioase - la organizarea de manifestari de masa in tari din Orientul Mijlociu. La distanta de cateva saptamani de la declansarea agitatiei antieuropene si anticrestine - intretinuta prin mobilizarea unor mase infierbantate de fanatizati ai caror "indrumatori spirituali" nu au nici o intentie, in tarile unde acestea au iesit in strada, a le explica sensul libertatii de expresie intr-o civilizatie precum aceea a Occidentului - a devenit clar ca ne aflam in fata unei provocari de proportii. Un scenariu pregatit cu grija a fost activat, la cinci luni de la publicarea imprudenta si provocatoare (in Danemarca) a desenelor - unii insista a le denumi caricaturi - generatoare de proteste. Puristii interpreti ai invataturilor Coranului care sustin ca asupra reprezentarii imaginii Profetului a planat o interdictie de principiu "au uitat" ca aceasta a fost destul de prezenta in arta lungului Ev Mediu al Islamului, Ev Mediu continuat, din pacate, pana in zilele noastre in tarile unde cultivarea obscurantismului a devenit metoda de guvernare convenabila, menita a suplini lipsa reformelor, drepturilor civice, promovarii dialogului civil. Dinspre Europa nu putem privi decat cu ingrijorare catre acele tari din Orientul Mijlociu si Apropiat - si mai recent din Africa de Nord - in care absenta oricarei tentative de democratizare efectiva si nu doar aparenta a vietii politice, de recunoastere a necesitatii unei dezbateri privind abordarea pragmatica a problematicilor sociale si economice a dus la paralizarea initiativelor politice vizand eventuala clarificare a raportului intre sfera publicului si sfera religiosului, intre rolul Statului si rolul convingerilor religioase ale indivizilor.
Nu este de mirare ca intr-un asemenea context fanatismul religios a devenit, pentru unele guverne si formatiuni politice aflate sau nu la guvernare, supapa de descarcare a tensiunilor interne. Ea este deschisa periodic intr-o directie "unica" spre Occidentul crestin, exploatatorul "necredincios", dusmanul aflat la originea Raului din propria casa. Repetatele declaratii antioccidentale, antieuropene ale Presedintelui Iranului (amendate cu fermitate, de curand, de doamna Cancelar al Germaniei, Angela Merkel) sunt, in fond, provocari la adresa unui mod diferit de a concepe lumea, la adresa unei civilizatii cu valori diferite, in centrul careia sta Omul precum fiinta libera si ganditoare, si nu fanatizarea lui.
In ultimii ani, reprezentanti ai guvernelor Uniunii Europene au ascuns capul in nisip incercand a convinge opinia publica de inexistenta problematicii "conflictului intre civilizatii", careia Samuel Huntington i-a formulat caracteristicile. Chiar daca nu imbraca forma extrema a unui conflict armat... asa cum, de altfel, a imbracat timp de secole - el exista si se manifesta in incompatibilitati de mentalitate, in modalitatile de raportare a indivizilor la alti indivizi, diferiti prin religie si statut social, in perceperea diferita a semnificatiei functiei ordonatoare a institutiilor democratice in procesul desfasurarii vietii publice sub semnul dialogului. A abdica de la principiile care guverneaza societatea occidentala inseamna a renunta la identitatea caracterului acesteia, a deschide larg portile confuziei. Un foarte prost exemplu in acest sens l-a dat chiar Comisia de la Bruxelles a Uniunii Europene: dupa devastarea sediului sau din Gaza de catre palestinieni, incitati de membrii Hamas, nici macar nu a protestat, in pofida faptului ca o buna parte din populatia pe care vandalii pretindeau a o reprezenta traieste din contributiile cetatenilor tarilor UE.
Cu cateva exceptii notabile, presa europeana nu s-a invrednicit a pune in evidenta "uimitoarea lasitate" - folosim extrem de sugestiva formulare a prof. Ernesto Galli della Loggia, editorialist al "Corriere della sera" (19 februarie a.c.) a celor ce ar trebui sa exprime nu doar pozitia Uniunii Europene, ci si o gandire politica exprimand spiritul culturii institutionale a acesteia.
Sa ne mai miram atunci ca Presedintele Romaniei, aflat recent intr-o vizita oficiala intr-un stat arab, a uitat din ce tara vine si s-a lansat in aprecieri fara acoperire in fapte la adresa rolului pozitiv al Imperiului Otoman in modelarea culturii poporului roman si institutiilor acestuia?
Punctand pe ideea ca alegerile valideaza democratia, Occidentul, uitand lectia sosirii la putere a nazismului prin alegerile din 1933, a stat cu bratele incrucisate in fata renasterii cu mijloace electorale a despotismului teocratic in Iran dupa debarcarea regimului autoritar (dar filo-occidental) al Sah-in-sah-ului. Germenii unei culturi institutionale moderne au fost sufocati in fasa prin instalarea la carma tarii a discipolilor ayatollahului Khomeini. De la acea data (1979), relatia Iran-Occident a avut un parcurs intortocheat, nu lipsit de tensiuni, ajuns, din pacate, intr-un punct generator de complicatii la scara mondiala dupa decizia recenta a Iranului de a dezvolta programe nucleare. Finalitatea lor este acum, dupa emanarea de catre un grup de ayatollahi a unei fathwa prin care se aproba folosirea armelor nucleare impotriva dusmanilor, evidenta. In fata cresterii violentei manifestarilor antisemite si antioccidentale ale exponentilor politici ai Iranului reactiile cancelariilor occidentale au fost, in genere, precaute.
Acutizarea incordarii relatiilor dintre tarile Occidentului democratic si Iran coincide cu castigarea alegerilor de catre Hamas si cu instalarea exponentilor acestuia in guvernul ce asigura administrarea teritoriilor aflate sub jurisdictia Autoritatii Palestiniene. Hamas a ajuns la guvernare agitand armele si propunand razbunare. Programul guvernului pe care il exprima are drept obiectiv demolarea Israelului si reintoarcerea la situatia ante 1948, ceea ce, tehnic vorbind, este strict imposibil, deoarece este inacceptabil, atat pentru Israel, cat si pentru comunitatea internationala. Intre timp, propovaduitorii urii promoveaza, in numele Profetului, o crestinofobie degenerata in violenta. Simultan, in tarile unei Europe aparent incapabile sa-si afirme principiile care regleaza functionarea propriilor institutii democratice, aceiasi atatatori tin sub tensiune Franta, Marea Britanie; in unele tari ale UE pretind scoli separate, inalta moschee fara autorizatie urbanistica, in timp ce bisericile crestine din tarile lor de origine sunt incendiate.
Intr-o neloiala si chiar impertinenta luare de pozitie, ministrul de externe al Arabiei Saudite a cerut (joi 2 februarie) Vaticanului sa condamne desenele in care era reprezentat - este drept, intr-un mod care putea soca sensibilitatea unui credincios pasnic - Mahomed, uitand insa ca Europa nu este un stat teocratic condus de Papa, ci o entitate geografica alcatuita din State laice. State in care libertatea este, pentru indivizi, la fel de sfanta ca si Profetul pentru islamici. Cultul democratiei in politica interna si internationala, o viziune limitativa despre rolul alegerilor in constituirea unor societati democratice stabile, risca a dezarma ideologia politica a Occidentului in fata campaniilor instrumentate de forte care alimenteaza instabilitatea si terorismul in numele gloriei Islamului. Respectul Occidentului fata de acesta este confundat de cei care sufla in focul crestinofobiei cu slabiciune si cu teama. Luarile de pozitie clare impotriva unei stari a lucrurilor ce risca a se metamorfoza in teama si pasivitate au fost putine. Printre ele este de mentionat cea a remarcabilului om de cultura, universitarul Marcello Pera, presedintele Senatului Italiei. "Remarc - a spus intr-o comunicare la Colocviul «Europa: radacini si frontiere"» (7 iunie 2005) - o stare de predare. Fiecare european pare a fi un fel de auto-flagelator care continua a se bate cu pumnii in piept. Daca in jur sunt fundamentalisti si teroristi care au declarat jihad-ul, atunci cel care se autoflageleaza crede ca un motiv trebuie sa fie". Fara comentarii.