Cine are curajul sa il achite pe Adrian Nastase?

Intr-un text de acum zece ani, intitulat "Coruptia dupa Adrian Nastase", observam ca si de n-ar fi corupt domnul Nastase lasa impresia ca este, aflandu-se mereu in apropierea personajelor dubioase si parand a fi protectorul tuturor coruptilor. Intr-un editorial de prin 2002, cu titlul "Cine va salva PSD?", anticipam, pe cand partidul se bucura de o mare popularitate, ca un anume cult al personalitatii il va impinge pe Adrian Nastase in cursa pentru Cotroceni, cursa pe care risca sa o piarda cu consecinta ca va trebui sa paraseasca presedintia PSD, in timp ce partidul, ratand la limita (din jocul aliantelor) guvernarea, va alerga derutat dupa un salvator. In 2003, in editorialul "Neobosit si singur", prevedeam ca, desi inconjurat de un numar important de oameni noi pe care ii adusese in diverse structuri de putere, si in contrast cu marile sperante nascute in randurile multor tineri pe care ii convinsese sa vina in politica, de indata ce va pierde alegerile prezidentiale si conducerea PSD, Adrian Nastase se va trezi parasit de toti, acuzat de cei care ii datorau cel mai mult, lovit de cei pe care ii promovase sau tolerase, abandonat intr-o singuratate nascuta inca din vremea cand era anturat.
Implinirea acestor prognoze nu imi produce bucurie. Referirea la ele are doar menirea de a arata ca mi-am creat, nu fara riscuri si neplaceri, baza morala de pe care sa declar ca tratamentul aplicat fostului premier este incorect si nociv. Un asemenea tratament, devenit regula de conduita, lezeaza direct un numar de demnitari si oameni de afaceri, dar indirect si cu forta de simbol, atinge intreaga elita romaneasca afectand demnitatea si coeziunea globala a societatii. De aceea Adrian Nastase este un caz-scoala.
Nu afirm ca acuzatiile aduse domnului Nastase ar fi neintemeiate. Modul de instrumentare a cercetarii prealabile trimiterii in judecata tinde, insa, sa il compromita definitiv inainte ca el sa fie condamnat de judecatori - singurii care au si mijloacele si caderea de a o face. Publicului i se creeaza convingerea ca asupra existentei faptelor criminale nu exista dubii si ca ceea ce se petrece este doar asezarea informatiilor deja suficiente, intr-o forma materiala comprehensiva. Confruntarea inculpatului cu probele nu mai este un pas pe drumul stabilirii adevarului, ci o forma de reducere la tacere a vinovatului. Procedura nu mai este menita a lumina judecata, ci a distruge rezistenta "ilegitima" a suspectului fata de acuza adusa lui. A fi suspect inseamna a fi vinovat. in lipsa prezumtiei de nevinovatie, inlocuita cu cea de vinovatie, ancheta devine o forma a pedepsei; inceput de pedeapsa cert pentru o infractiune presupusa. O astfel de abordare trimite la principiile terorii: mai bine sa fie pedepsit un nevinovat decat sa scape un vinovat.
Majoritatea cetatenilor este convinsa de acum ca Adrian Nastase este vinovat si a decis ca el trebuie pedepsit. Ceea ce lipseste este nu dovada vinei, ci recunoasterea ei, triumful "dreptatii" stand - la fel ca in procesele Inchizitiei, nazismului sau stalinismului - in pocainta deocamdata refuzata. Presa, setoasa de sange, prezinta orice act de aparare ca pe o forma de obstructionare a justitiei. Pentru cei care nu se indoiesc de vinovatia cuiva, exercitarea dreptului la aparare devine un abuz. Ce curaj si cata constiinta profesionala ii vor trebui unui judecator spre a pronunta, in pofida asteptarii comune, achitarea lui Adrian Nastase? Cat de libera este justitia obligata sa delibereze si sa decida sub asemenea presiuni psihice? Seful statului insusi i-a mustrat pe judecatori ca zadarnicesc cruciada impotriva coruptiei infirmand concluziile procuraturii. Ca in regimurile totalitare, a priori acuzarea este socotita ca patriotica, apararea ilegitima, iar justitia corupta. Judecatorul care va stabili, in pofida sentintei pronuntate de "justitia poporului", ca Adrian Nastase este nevinovat va fi denuntat ca fiind corupt si tradator al cauzei drepte. Oricum, pana atunci, in plan politic sentinta va fi fost executata.
Are, oare, justitia statului (de drept) forta sa contrazica "justitia poporului" (revolutionar)? Din pacate "justitia poporului" nu este justitie, ci razbunare; mai rau inca, razbunare pe propriile neputinte. In numele acestei "justitii" abstracte s-au produs atatea crime impotriva oamenilor reali. Ca poporul are puterea de a influenta politica, este bine. Avand-o trebuie sa raspunda pentru modul in care o exercita. Ar fi prea simplu sa zicem ca Romania se afla azi in coada Europei numai din cauza liderilor. Fiecare roman are contributia sa. Cata vreme un judecator se teme sa decida dupa cum ii spune constiinta, justitia nu este libera. Cand un singur om este condamnat de frica opiniei publice, drepturile si libertatile tuturor sunt in pericol. Daca lupta impotriva coruptiei bate pasul pe loc trebuie sa protestam spre a o accelera. Daca ea se duce cu mijloacele autoritarismului trebuie sa protestam spre a frana astfel de derapaje. De felul in care romanii, intelegand acestea, se vor opune la politizarea actiunii anti-coruptie va depinde si soarta justitiei in Romania si soarta Romaniei in lume.

---

Despre autor: