Peste 35.000 de pasari vor fi sacrificate in localitatile constantene Tuzla si Navodari, in urma confirmarii existentei virusului gripei aviare H5N1 in cele doua localitati din judetul Constanta. La Tuzla vor fi sacrificate toate pasarile, in jur de 30.000 de pasari, virusul fiind confirmat in aceasta localitate in urma testelor rapide facute pe probe de la pasari gasite moarte in gospodariile unor localnici. In ceea ce priveste localitatea Navodari, unde virusul gripei aviare a fost confirmat doar intr-o singura gospodarie situata la marginea orasului, vor fi eutanasiate doar cele aproximativ 5000 de pasari din cartierul respectiv, unde exista aproximativ 300 de gospodarii. De altfel, dezinfectia gospodariilor din cele doua localitati a inceput de duminica. In Topraisar si Vlahii, localitati unde a fost confirmat virusul gripei aviare, sacrificarea celor 30.000 de pasari a fost finalizata la sfarsitul saptamanii trecute, la Ostrov procesul de eutanasiere aflandu-se inca in derulare. In prezent, in judetul Constanta au fost confrmate 5 focare de virus aviar.
La ora actuala, pe teritoriul Romaniei sunt active 8 focare de gripa aviara confirmate de Laboratorul National de Referinta. Toate cele 25 de focare deschise anul trecut au fost inchise.
Liber numai pentru tranzit
Drumul National 39, care face legatura intre Constanta si sudul Litoralului si trece prin comuna Tuzla, nu va fi inchis, desi in Tuzla a fost confirmat, duminica, virusul H5N1 la pasari, a declarat Gheorghe Predoi, director general al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), precizeaza Mediafax. "Nu putem lua o asemenera decizie pentru ca am paraliza toata tara, avand in vedere ca celelalte drumuri nationale din judet, spre Negru Voda si Ostrov, sunt blocate de cateva zile" a spus Gabriel Predoi. El a subliniat ca DN 39 va fi destinat in exclusivitate traficului de tranzit, iar toate masinile vor fi dezinfectate, in localitatea Tuzla, de instalatii ale Ministerului Transporturilor, in prezenta politistilor, jandarmilor si a inspectorilor veterinari. Predoi sustine ca nici o masina nu va avea voie sa se opreasca in comuna, iar o asemenea masura reduce practic la zero riscul de transmitere a infectiei. La Navodari a fost instituita o carantina regionalizata, in zona unui cartier in care se afla 300 de case, la marginea orasului.
Carantina nemultumeste populatia
Carantina instituita la Navodari nu permite si traficul localnicilor din cartierul unde a fost identificat virusul. Acestia sunt nemultumiti ca, in urma carantinei instituite, nu pot ajunge la serviciu, deoarece filtrele facute de inspectorii sanitari si jandarmerie au blocat toate caile de acces in oras, informeaza RomNET. Totodata, nemultumiti de masurile luate de autoritati sunt si soferii care tranziteaza orasul Navodari, prin cartierul in carantina. In prezent, cei care traverseaza orasul sunt nevoiti sa ocoleasca aproximativ 20 km pentru a ajunge in localitatile limitrofe. La Navodari sunt formate 5 filtre, dintre care unul pe lac.
Aviara confirmata pe Litoral
Peste 35.000 de pasari vor fi sacrificate in localitatile constantene Tuzla si Navodari, in urma confirmarii existentei virusului gripei aviare H5N1 in cele doua localitati din judetul Constanta. La Tuzla vor fi sacrificate toate pasarile, in jur de
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Aviara confirmata pe Litoral":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
