Cresterea economica a incetinit, inflatia se mentine la un nivel ridicat, nivelul creditelor creste tot mai mult. Ce e de facut? FMI recomanda o politica fiscala restrictiva, cresterea TVA sau a altor taxe si aprecierea leului. Misiunea Fondul

Cresterea economica a incetinit, inflatia se mentine la un nivel ridicat, nivelul creditelor creste tot mai mult. Ce e de facut? FMI recomanda o politica fiscala restrictiva, cresterea TVA sau a altor taxe si aprecierea leului.

Misiunea Fondului Monetar International (FMI) doreste ca Guvernul sa adopte masuri ferme de reforma pentru a stopa majorarea dezechilibrelor macroeconomice, se arata in Raportul Misiunii FMI de la 6 februarie, dat publicitatii ieri. Mai mult, reprezentantii Fondului iau apararea Bancii Centrale, spunand ca ""politica monetara pare sa fie mult impovarata de obiective conflictuale, subminand capacitatea BNR de a-si atinge obiectivele de inflatie"".
Ministerul de Finante a realizat un proiect de buget pentru acest an catalogat ca ""nerealist"", iar acum trebuie luate masuri suplimentare pentru pastrarea tintei de deficit bugetar. ""Reducerea drastica a cheltuielilor aferente bunurilor si serviciilor, asa cum a fost prevazuta in buget, nu este sustenabila si va conduce la acumularea de noi arierate. Acest element, combinat cu presiunea provenita din cresterile salariale recente, conduce la un deficit bugetar de 1% din PIB"", se arata in Raport.
SE UMFLA DEZECHILIBRELE. Dezechilibrele macroeconomice continua sa se amplifice, scrie negru pe alb in Raport. Inflatia se mentine la un nivel ridicat, iar economia si-a incetinit cresterea la 4% in anul 2005. Pe langa scaderea accentuata a productiei agricole din cauza inundatiilor, cresterea productiei industriale s-a redus semnificativ, partial din cauza eliminarii contingentelor la comertul cu produse textile pe plan mondial. Avantajul competitivitatii externe a Romaniei s-a diminuat pe fondul aprecierii recente a leului, asociata cu cresterea considerabila a salariilor. Diminuarea castigurilor de productivitate incepe sa afecteze profitabilitatea si competitivitatea in unele sectoare, facand obligatorie accelerarea reformelor structurale, atentioneaza specialistii FMI.
Inflatia se mentine la un nivel ridicat. La sfarsitul anului 2005, rata anuala a inflatiei calculata a fost de 8,6% comparativ cu tinta BNR pentru sfarsitul anului 2005 de 7,5% (cu un interval de variatie de plus/minus un punct procentual).
In plus, creditul continua sa inregistreze o crestere puternica. In timp ce cresterea creditului in valuta si-a incetinit ritmul in ultima perioada, expansiunea creditului in moneda nationala s-a accelerat. Aceasta schimbare se datoreaza masurilor privind limitarea cresterii creditului in valuta adoptate anul trecut si recentei reduceri a ratelor dobanzilor. Efectul este vizibil in cresterea deficitului de cont curent estimat la 9,4% din PIB pentru anul 2005.
SOLUTIA, CRESTEREA VENITURILOR. Politica fiscala restrictiva ar trebui sa ramana punctul central al strategiei macroeconomice a Romaniei, se arata in Raportul FMI. Cresterea veniturilor bugetare este imperativa, intrucat reducerea cheltuielilor prevazuta in buget este nesustenabila, iar efectul combinat al majorarilor salariale ar putea duce la un deficit bugetar de 1% din PIB, dublu fata de cel prognozat.
Printre optiunile pe care Guvernul ar putea sa le aiba in vedere sunt ""majorarea TVA, reconsiderarea nivelului cotei unice de impozitare, extinderea bazei de impozitare, majorarea taxelor administrative, majorarea impozitelor pe proprietate si imbunatatirea administrarii veniturilor"", spun expertii FMI. Ei afirma ca Romania are nevoie de fonduri pentru a acoperi contributia la bugetul Uniunii Europene si contributia la proiectele cofinantate cu fonduri comunitare. Mai mult, expertii institutiei economice internationale spun ca masurile de majorare vor determina un minus la incasari.
Raportul FMI este important, pentru ca poate oferi Comisiei Europene informatii importante in legatura cu stabilitatea macroeconomica. Comisia Europeana va publica in luna mai raportul de tara in care va recomanda fie aderarea Romaniei la UE in ianuarie 2007, fie amanarea procesului cu un an, pentru continuarea reformelor.

LEUL TARE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.