In 2005, o combinatie nefericita intre politicile Guvernului si cele ale bancii centrale a dus nu numai la ratarea pricipalelor tinte (de inflatie si de crestere economica), dar si, mai grav, la accentuarea unor dezechilibre extrem de periculoase, atat prin amplitudine, cat si mai ales prin remanenta, mai precis prin imposibilitatea ca acestea sa fie reduse si neutralizate in curand.
In esenta, la o crestere de productivitate de doua-trei puncte procentuale, castigurile salariale in echivalent euro au crescut cu aproape 40%, ceea ce este decapitant pentru economie. Jumatate a rezultat din cresteri directe si indirecte (cota unica) de salarii si jumatate din aprecierea leului. Ambele reprezinta incendii in masura in care nu au acoperiri in cresteri de productivitate. Si sa nu ne miram ca, in timp ce productia abia a mai rasuflat - cea industriala chiar stagnand - iar exporturile au tot pierdut piete si pozitii, consumul a luat-o razna, indeosebi cel din import, ceea ce a condus la un dezechilibru extern nicicand cunoscut altadata.
In aceste conditii, Banca Nationala si-a inaugurat politicile din 2006, dand semnale ca dobanzile trebuie sa fie urcate, dupa ce se straduise din rasputeri sa le coboare, si a facut si primul pas intr-o atare directie, ridicand dobanda de interventie in piata de la 7,5% la 8,5%. Interventiile pe piata ale Bancii Nationale vor fi mai scumpe, urmand a costa banca centrala si mai substantial decat pana acum. Daca bancile comerciale o vor urma, creditul in economie va deveni in general mai scump si de presupus este ca se va restrange. Consumul, dar si investitiile se vor comprima. Si, ca urmare, cresterea economica va slabi.
Mai mult, Banca Nationala a marit cota rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor comerciale de la 35% la 40%. Cu alte cuvinte, banca centrala blocheaza o si mai mare parte din resursele in valuta ale bancilor si restrange astfel si mai mult capacitatea lor de a-si imprumuta in valuta clientii. Leul castiga in cautare si tinde s-o ia in sus. Putand avea o mai redusa utilizare, euro se duce in jos. Aceste tendinte se pot adanci in cazul in care capitaluri speculative externe vor intra in tara vazand ca, prin cresterea dobanzilor, diferentialul de dobanda fata de pietele internationale se reface pe piata romaneasa si deci ofera posibilitati de fructificare. Evident, prin marirea ofertei de valuta, cursul valutelor poate scadea, in timp ce cursul leului poate creste. Importurile ar fi astfel stimulate, in timp ce exporturile ar fi, dimpotriva, afectate, adica exact invers decat ar fi nevoie in conditiile depasirii fabuloase si periculoase a exporturilor de catre importuri.
In ce fel aceste masuri adoptate de Banca Nationala vor contribui la obiectivele pentru 2006 - care, dupa ratarea celor din 2005, sunt redinamizarea cresterii economice, reluarea dezinflatiei, scaderea deficitului extern - este greu de spus deocamdata.
Daca aceste politici constituie preludiul unor incercari de restrangere a creditarii pentru a opri degradarea in continuare a deficitului extern, interventia Bancii Nationale, chiar daca nu place, trebuie salutata, cu atat mai mult cu cat este singurul lucru care se intreprinde in masura in care Guvernul nu face practic nimic.
Daca insa respectivele politici - asa cum lasa de inteles tintele BNR, dar si unele declaratii ale guvernatorului - constituie preludiul unor cautari si mai disperate decat pana acum de fortare cu orice pret a dezinflatiei, va fi vai si amar pentru economie, pur si simplu deoarece pretul va fi aprecierea leului, stimularea aiuritoare si inadmisibila a importurilor, deprimarea definitiva a exporturilor si scoaterea din joc a acelei parti din economia reala ce a mai ramas romaneasca si care nu are cheagul necesar pentru a face fata unor asemenea socuri.