Profesorul Raoul Sorban, o legenda vie. Omul roman, omul-biblioteca. Dupa cum scria regretatul Adrian Riza in postfata cartii „Invazie de stafii" a Profesorului, „Sa-l infatisezi unui necunoscut pe Raoul Sorban, este o imposibilitate. Mai intai, pentru ca viata lui incape cat pe zece vieti, sa le zicem, normale. Mai apoi, pentru ca, de-a lungul ei, el a fost luat, pe rand si impreuna, pictor, critic de arta, istoric, scriitor, profesor universitar, om politic. Dar ce n-a fost Raoul Sorban? Personaj polimorf, paradoxal, cu un neastampar al implicarii si cu o curiozitate de cunoastere cu totul in afara obisnuitului."
Raoul Sorban a primit titlul de „Drept intre Popoare" acordat de Yad Vashem fiindca a salvat, in vremea Holocaustului, evrei amenintati cu moartea pe teritoriile romanesti ocupate de Budapesta si le-a facut poteca spre partea de Romanie care mai ramasese vie pe harta unde acestia s-au bucurat de grija si de iubirea poporului roman. Am devenit roman in legitima aparare atunci cand ideea de roman a fost pusa la indoiala, marturiseste Profesorul. In dialogurile cu Raoul Sorban consemnate de Constantin Mustata in cartea aparuta in 2002, pe vremea cand Profesorul implinea 90 de ani, a fost evocata perioada petrecuta in unica cetate a copilariei, casa parinteasca din Dej, perioada zguduita pe neasteptate de tragicul accident al disparitiei tatalui domniei sale, compozitorul Guilelm Sorban, autorul multor lieduri indragite precum „Mai am un singur dor", „Pe langa plopii fara sot, „Numai una" si a prelucrarii unei melodii populare romanesti care a inspirat imnul statului Israel.
-Ce reprezinta pentru Profesorul Sorban, Stoiana, casa familiei Sorban? Ce nu s-a schimbat la Stoiana ?
- Foarte mult reprezinta pentru mine Stoiana. Multa lume, si dintre localnici, ma intreaba: ce nu s-a schimbat ? Ce ai regasit, daca ai cautat ceva ? Si am raspuns greu, dar pana la urma am spus adevarul: ceea ce nu s-a schimbat la Stoiana este cantecul pasarilor. Pasarile canta exact cum au cantat in anii tineretii mele. In rest, totul este alterat de vreme, de accidentele prin care a trecut locul. Eram intr-o zi pe ulita si trece un om cu o caruta trasa de un cal, se opreste si vine la mine, isi scoate clopul si zice, cuviincios: „Domnule, eu stiu cine esti: esti feciorul Sorbanoaiei. N-o da eu cine sunt.?" „Domnule", raspund, „eu nu te-am vazut in viata mea, dar un lucru stiu: cine a fost tatal dumitale." „N-o, da cine?" Zic: „Silip. Tu esti ori Todor, ori Vasile, ca erau doi, cam de aceeasi varsta." „Tulai, Doamne, de unde stii ?" –ma intreaba omul. „Ochii dumitale sunt identici cu ai tatalui dumitale".
In aceleasi dialoguri consemnate de Constatin Mustata, Profesorul vorbea despre o carte-sinteza, in pregatire, care cuprinde scrieri despre Tonitza, Aurel Papp, Vida Geza, Ter Borch, Frans Hals, Pallady, precum si monografia Halassy, o viata de artist.
- Ce ati mai pregatit in laboratorul de creatie de la Stoiana?
- Un volum care e gata si care se intituleaza Sortiti sa vada. Si am revenit la profesia mea: eu sunt istoric de arta. Sunt cuprinse aici aproximativ 15 profiluri de creatori si romani si unguri si nemti si olandezi. Cartea e culeasa, nu stiu daca o sa o tipareasca cineva. Deoarece cu editura din Cluj cu care ma intelesesem, s-a intamplat un lucru foarte interesant: mi s-a spus asa: „Domnule Sorban, noi iti tiparim cartea daca gasesti un sponsor care sa vina cu 50-60 de milioane de lei". Da, am gasit un sponsor. Cand am rezolvat problema, s-a ridicat pretentia la 80-100 milioane de lei. Si a fost de acord Ministerul Culturii, era ministru Razvan Teodorescu, sa finanteze volumul, platind hartia. Dar totul s-a petrecut prea usor. Eu am obtinut 50 de milioane de lei intr-o zi, am reusit apoi sa obtin 80 de milioane de lei intr-o alta zi si atunci au cerut 400 de milioane de lei. Si le-am spus ca, dupa parerea mea, eu stiu ce inseamna banul, pentru ca il castig foarte greu: „Atata nu merita." Si nu am mai facut nici un demers sa fac rost de bani. Era o carte care putea fi tiparita cu reproduceri si fara reproduceri. Pentru ca, la o carte de arta, conteaza foarte mult ilustratia. Specialistii, insa, nu au neaparat nevoie de ilustratie, au nevoie de parerea ta. Cartea aceasta e gata. Nu cred ca voi reusi sa o tiparesc. Nu mai inteleg politica editoriala. Titlul nu e original, nu e al meu. Este dintr-o poezie a lui Goethe. E un destin sa vezi. In general vedem, dar ceea ce vedem nu intereseaza. Sunt, insa, oameni sortiti sa vada, sa vada pana la esenta si dincolo. Si neaparat vad dincolo de aparenta. Exista o viziune a cartii care isi gaseste confirmarea in abordarile monografice. Cel mai mare editorial al meu a fost o carte despre pictorul olandez Ter Borch. Cand am facut propunerea amicului meu Modest Murariu, a acceptat imediat. Stiti in cate exemplare s-a vandut „Ter Borch" ? In 80 000. S-a vandut tradus in ruseste, s-a vandut nemteste, englezeste, frantuzeste si romaneste. Foarte multe s-au vandut in lumea lui Ter Borch, deci in Olanda. Asadar m-am ocupat de Halassy, de Ter Borch, de Frans Hals, ma ocup de Friedrich von Bõrges, nu stiu daca mai traieste, de mai multe luni nu am schimbat cu el nici o vorba, sunt o serie de oameni pe care ii stiu pe dinauntru, ei , bine, exista ceva care ii leaga: este acest dar imperativ, o porunca: sa vada.
Conceptul cartii, menirea de a vedea...
- Nu se poate altfel. Repet, e un vers dintr-o poezie a lui Goethe. M-am intalnit cu aceasta poezie cand am scris monografia despre Pallady. Sa rezum mesajul cartii. La acest artist de care m-am ocupat eu, exista ceva care transpune arta in domeniul destinului.
Adrian Riza mai scria despre Profesorul Sorban: „Si totusi, silit sa spun, in cateva cuvinte, cine e Raoul Sorban, as putea, reducandu-i la esenta viata si zbuciumul, s-o fac: Raoul Sorban este un om si este un roman. Si cum zicea Eminescu, cu asta, punctum."