Nu am simpatizat niciodata cu
dl Patriciu si nici nu am cautat sa minimalizez ceea ce s-a intamplat la Petromidia. Insa ceea ce pateste acum acest adept hotarat al capitalismului salbatic, de acumulare, seamana a dramoleta ieftina, jucata pe scena de mana a doua a Justitiei romane, pentru ochii strainatatii.
Dlui Patriciu i se imputa fapte foarte grave, iar procurorii au decis joi, 16 februarie, ca se impune masura retinerii. Nu fac parte dintre cei ce cred ca gazetarii se pot substitui organelor justitiei si nici nu-mi permit sa imi dau cu presupusul despre legalitatea eventualei arestari. Insa, pe de alta parte, suntem cu totii inzestrati cu oaresce ratiune; putem, prin urmare, sa supunem actiunile justitiei unei analize facute cu instrumentele logicii si ale bunului simt. Iar in lumina logicii, evolutia dosarului Rompetrol e cel putin bizara.
In dreptul modern – ati avut cu totii ocazia sa asistati la dezbateri ale juristilor pe aceasta tema –, judecarea cuiva in stare de detinere este privita ca o situatie de exceptie, care ar trebui evitata cat mai mult. Si aceasta, deoarece 1) exista prezumtia de nevinovatie (unul dintre elementele care diferentiaza net o democratie de un sistem totalitar), 2) provoaca traume psihice celor nevinovati si, pe cale de consecinta, exista riscul unei actiuni in justitie impotriva Parchetului, si 3) distruge iremediabil, in proportii pe care legea nu le poate prevedea sau calcula, imaginea celui retinut. Indiferent de vinovatia sau nevinovatia unui cetatean, judecarea in stare de arest seamana, cumva, cu o jumatate de condamnare si, in societatile mai puritane, un bancher retinut de politie, de pilda, nu va mai reveni niciodata in sistemul bancar, chiar daca va fi achitat de catre justitie.
Mai departe: retinerea, atunci cand este acceptata in dreptul modern, este doar o masura de urgenta. De pilda, atunci cand exista riscul real ca persoana aflata sub urmarire sa distruga probe sau sa tocmeasca martori mincinosi. Retinerea (sau, ma rog, intr-un limbaj comun, neprofesionist, arestarea) are, cred, in mintea oricui, caracteristicile unei decizii rapide, luata imediat si avand in minte interesele superioare ale anchetei.
Or, ceea ce i se intampla acum dlui Patriciu nu prea intruneste aceste conditii. Intai si intai, deoarece faptele pe care le incrimineaza Parchetul nu s-au petrecut ieri, astfel incat
dl Patriciu, dupa audiere, sa dea o fuga pana acasa si sa arda hartiile compromitatoare! Faptele in speta s-au petrecut, in aparenta impunitate, in urma cu cinci-sase ani, au facut obiectul mai multor dosare, au ajuns pe masa unui inalt consilier al dlui Iliescu, s-au intors la Parchet, o sectiune a ajuns si pe la Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, portiuni semnificative au aparut in mod repetat in presa s.a.m.d. E foarte putin probabil sa mai existe, undeva, pitita in vreun seif secret al dlui Patriciu, vreo hartiuta care sa contina probe mai importante decat cele deja existente. Intre altele, si pentru ca
dl Patriciu este un om destept si a avut, cum spuneam, ani buni la dispozitie sa distruga eventualele probe.
Or, daca dl Patriciu nu poate fi trimis in instanta pe baza probelor existente, masura retinerii e abuziva. Nicaieri in lumea civilizata nu este retinut un om pentru ca, ulterior, sa se gaseasca si probele. Iar daca dl Patriciu poate fi trimis in instanta pe baza probelor existente, retinerea lui, neaducand nici un folos urmaririi penale, este inutila. Intrebuintata in aceste conditii, masura retinerii se indreapta, evident, spre distrugerea imaginii si credibilitatii dlui Patriciu (poate si a psihicului, desi pare un om rezistent), si ii ofera acestuia sansa de a-si prezenta cazul ca pe un dosar politic, in locul incadrarii, firesti, in penal.
N-as vrea sa se creada, Doamne fereste, ca ii iau apararea in vreun fel dlui Patriciu. Inca din 2001-2002, in acest ziar au aparut materiale despre unele fapte comise la Petromidia, inainte si dupa privatizare. Eu, personal, am scris de mai multe ori despre necesitatea rezolvarii acestui dosar. Insa nu-mi place circul gratuit, montat ad hoc pentru pacalirea UE. Lupta impotriva coruptiei trebuie sa duca la: 1) eliminarea capeteniilor politice ale mafiei, 2) condamnarea definitiva si irevocabila a celor vinovati, 3) recuperarea, fie si partiala, a prejudiciilor, si, mai ales, 4) demontarea sistemelor mafiote, care deturneaza economia de piata in favoarea unor oligarhi. Nicidecum nu trebuie sa se limiteze la retinerea unor inculpati.
Arestarea dlui Dinu Patriciu, daca se va produce (nu stiu, la ora scrierii acestui editorial), tradeaza tocmai neputinta justitiei de a ajunge la rezultatele de mai sus. De unde, tendinta ei spre spectacol mediatic si exagerare a amanuntelor, in defavoarea fondului. Caci, in privinta dosarului Rompetrol, trebuie sa se raspunda la niste intrebari simple. A cui este raspunderea pentru privatizarea Petromidia catre consortiul dlui Patriciu? S-a luat spaga sau nu? Daca da, de catre cine? Si-a indeplinit noul proprietar integral si la termen obligatiile contractuale? Si-a platit datoriile la stat? Daca s-au comis infractiuni, exista complici? Cine sunt si care e partea lor de vina?
Cata vreme justitia nu raspunde la aceste intrebari, retinerea omului de afaceri Dinu Patriciu nu e decat un circ dinainte anuntat. Un detaliu ingrijorator: foarte vorbaret in cazul dlui Nastase, Parchetul e mai mult decat sibilinic in cazul dlui Patriciu.