Golgeterul echipei FC Arges in ultimii doi ani de zile, atacantul Ciprian Tanasa, a sustinut probe de joc la campioana Poloniei, Wisla Cracovia. Formatia pregatita de romanul Dan Petrescu l-a folosit pe Tanasa intr-un un meci amical, urmand ca fostul tehnician al Sportului Studentesc sa se decida daca-l pastreaza sau nu in lot. Polonezii l- au remarcat pe atacantul pitestean anul trecut, tot in Cipru, cand cele doua echipe s-au intalnit intr-un meci amical, incheiat la egalitate, 0-0. "Tanasa se pregateste cu Wisla pana sambata (n.r. azi). Dan Petrescu il vrea la Wisla si, daca vom obtine suma pe care ne-o dorim, atunci transferul se va realiza. Am fost deja contactati de cei de la Wisla in acest sens", a declarat presedintele clubului din Trivale, Viorel Ilinca. Daca va pleca la Wisla, Ciprian Tanasa va avea dificila misiune de a-i inlocui pe golgeterii campioanei Poloniei, Frankowski si Zurawski, fotbalisti care s-au transferat in vara trecuta la Elche CF si, respectiv Celtic Glasgow. De atunci Wisla a intrat in declin, Dan Petrescu fiind al patrulea antrenor intr-un singur an pentru cea mai titrata echipa poloneza. In ultimul timp, "Bursucul" a tot incercat sa aduca la noua sa echipa un varf de nationalitate romana, Mazilu sau Bucur, dar preturile solicitate au fost mult prea mari. Ciprian Tanasa este cotat la doar 500.000 de euro, iar daca s-ar reusi transferul, s-ar pune capat si conflictului dintre jucator si clubul FC Arges.