In 2005, zice presedintele nostru cu un aer sugubat, n-au fost ascultate ""cu mandat"" decat 6.370 de posturi telefonice folosite de 2.373 de persoane. Mai marele serviciilor secrete reunite, cu alte cuvinte cel mai informat barbat al natiunii, aduce precizarea ca doar o cincime (20 la suta) din cetatenii banuiti de concubinaj cu tradarea de tara ar fi romani. Prin aritmetici elementare ramanem la un rest neglijabil, daca ne luam si dupa fata ironic-dispretiutoare a presedintelui, de doar 475 de romani. Merita, cu alte cuvinte, sa ne credem un stat politienesc? As! Din cei 475 de cetateni romani unul singur e stiut: Dinu Patriciu. Om de afaceri liberal, cel pe care l-a pus dracua€™ sa se contreze cu Traian Basescu inaintea victoriei sale cu un procent in fata contracandidatului pesedist Adrian Nastase. Pe ceilalti 474 nu-i stim. Spaima de securitate, mai ales in familiile care au cotizat la Canal, care au trecut prin perchezitii si interogatorii staliniste e inca intreaga. Nu ma mai mir ca mama, pensionara, fost cadru didactic, care a avut neinspiratia sa se marite cu un fiu de chiabur, traieste la 77 de ani spaimele din anii cincizeci. Cand pronunt, mai slobod la gura, in odaia ei din Sangeru, cu un televizor si cateva carti, vreun nume de mahar al zilei, isi pune mana la gura si imi face semn spre pereti. Adica, ochiul si timpanul ar fi inca pitite in tencuiala batranei case. Ne aude Basescu! Mai, fir-ar sa fie! Degeaba incerc s-o lamuresc ca ascultatul este o treaba costisitoare, ca Basescu, seful securitatilor reunite, n-are bani sa-i puna ei microfoane in plapuma. Mama le stie pe ale ei.
Presedintele rade, in stilu-i molipsitor, de varianta ca doua milioane de romani sa-i asculte pe ceilalti douazeci de milioane. Suntem departe de a fi un stat politienesc, ne asigura el. Cat de departe? - imi permit eu sa intreb.
In armata, la Lipova, undeva pe malul Muresului, aveam un coleg din Cluj, asistent universitar. Era un tip scrobit, preponderent neologistic. Se uita prin tine ca prin geam si dincolo, puteai fi sigur, vedea siluetele lui Schopenhauer, Kirkegard, Kant. Manca filosofie pe paine si accepta greu dialogurile noastre despre gagici sau sireturile de la bocanci. O vorba insa, repetata ori de cate ori cineva incerca sa-l abureasca, sa-l duca cu presul, il cobora printre noi. Devenea, aproape socant, unul de-al nostru. El zicea: ""Sanchi, vrajeala!"". Mi-a revenit brusc in memorie expresia universitarului clujean, coleg de kalasnicov timp de sase luni, dupa amunzanta (amuzata!) declaratie de presa a bunului nostru presedinte. Si am spus si eu, pentru mine, sa nu ma auda tencuiala din pereti: ""Sanchi, vrajeala!"". In urma cu ceva vreme, agentia de presa pe care o conduc, A.M. Press, figura pe un document al chestorului Virgil Ardelean, pentru punerea sub ascultare a telefoanelor. Generalul, pe care l-am intrebat telefonic (telefon ascultat sau neascultat?!) cum e cu asezarea noastra intre dusmanii poporului, m-a linistit spunandu-mi ca operatiunea nu a fost pusa in aplicare si ea era legata de prinderea unui ofiter de-al lor care cicatele ne vindea noua informatii despre continutul secret al mamaligii. ""Sanchi, vrajeala!"" Un coleg din Clubul Roman de Presa jura ca are informatii certe ca telefoanele tuturor membrilor Consiliului de Onoare sunt ascultate de serviciile secrete. Deci si al meu. In consecinta, dimineata, primul lucru pe care il fac e sa-i injur la telefon pe cei care intra cu urechi de magar in viata mea personala. Asa, sa le-o iau inainte.
Domnul Basescu crede ca la populatia Romaniei doar 2.373 de ascultati ar fi un procent infim. Pe mine, procentul ma ingrozeste. Colcaie, in preajma noastra, spionii. Noi insine putem fi spioni. Daca secretara mea e agent secret? Daca menajera ia amprente digitale de pe halatul meu de casa? Daca l-au racolat pe socru-meu care le transmite codificat ca aseara am golit o sticla de vin si m-am cam cherchelit?
Oricum, cineva, nu dau nume, persoana importanta neicusorule, cum zicea un personaj al lui Caragiale, ne da mereu de furca, ne livreaza teme, altele decat cele care ne dor. Factura la gaze, pentru centrala unde imi duc munca zilnica, indica o cifra de 16 milioane de lei pentru ultima luna. Contabila imi atrage atentia ca factura pentru luna precedenta fusese de 8 milioane lei, la jumatate deci, pentru acelasi consum. Cresterea de pret, anuntata public la cateva procente, s-a dovedit in realitate o dublare. ""Sa traiti bine!"" era sloganul cu care presedintele nostru baga microbul fericirii in sufletele credule ale concetatenilor. ""Sanchi, vrajeala!"" imi vine sa spun si sa repet.