La initiativa vicepremierului Gheorghe Pogea, s-a desfasurat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Snagov, intalnirea administratiilor locale si judetene din zonele miniere cu administratia centrala implicata in actiunile de coordonare si implementare a programelor sociale din aceste zone. Costurile estimate pentru realizarea politicilor in domeniul regenerarii sociale si economice a regiunilor miniere in perioada 2004-2010 se ridica la 623 milioane dolari. Pentru urmatorii doi ani sunt alocati 200 de milioane. Aceasta suma se adauga la cele peste 3 miliarde de dolari cheltuiti din 1997 incoace. Zonele miniere sunt insa in continuare intr-o mare suferinta. Accidentul de luna trecuta de la Anina arata ca, practic, banii nu au ajuns unde este nevoie. Toate guvernele de pana acum au facut promisiuni care, conform bunului obicei, au ramas neonorate. Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, cea care administreaza aceste programe se afla, de mai multe vreme, in asteptarea numirii unui director, pe care, cel mai probabil din motive politice, ministrul Seres intarzie sa-l numeasca. Agentia are multe de facut, are si banii, dar nu are cine sa o puna la treaba. Interventia reprezentantului sindicatelor, Marcel Hoara, a crescut starea de confuzie in randul celor prezenti la Snagov. Daca ar fi dupa sindicate, banii ar trebui dati, nu minerilor, nu familiilor acestora, nu minelor si nici localitatilor miniere, ci sindicatelor. Evident, banii intereseaza pe toata lumea. Numai ca sunt bani publici. Dar care fac cu ochiul unor sefi din sindicate. In aceste conditii, este greu de spus care este viitorul oraselelor monoindustriale afectate de inchiderea minelor. (D.S.)
200 de milioane de dolari pentru regenerarea zonelor miniere
La initiativa vicepremierului Gheorghe Pogea, s-a desfasurat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Snagov, intalnirea administratiilor locale si judetene din zonele miniere cu administratia centrala implicata in actiunile de coordonare si implementare
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "200 de milioane de dolari pentru regenerarea zonelor miniere":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
