Compania elvetiana Alu Menziken Aerospace si-a exprimat intentia de a investi sase milioane de euro in judetul Bistrita-Nasaud, in vederea deschiderii unei hale industriale de prelucrare a aluminiului, conform Rompres. Societatea detine, in prezent, patru fabrici in Elvetia si Statele Unite ale Americii si vrea sa deschida inca una in Romania, specializata in procesul de extruziune a aluminiului, folosit in principal la realizarea componentelor pentru avioane. Prefectul judetului Bistrita-Nasaud, Ioan Szilagyi, a declarat ca firma si-a facut cunoscuta intentia prin intermediul Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS) si este in cautarea unui teren de circa patru hectare, pe care sa inceapa construirea halei.