Uri Bider, directorul executiv al societatii Calder-A International BV, noul patron al RAFO Onesti, face dezvaluiri senzationale despre modul in care a cumparat rafinaria. El ne povesteste ca a tratat cumpararea RAFO de la Marian Iancu in arestul Par

Uri Bider, directorul executiv al societatii Calder-A International BV, noul patron al RAFO Onesti, face dezvaluiri senzationale despre modul in care a cumparat rafinaria. El ne povesteste ca a tratat cumpararea RAFO de la Marian Iancu in arestul Parchetului Anticoruptie, unde acesta era ""cazat"" la inceputul anului trecut.

Uri Bider a facut miercuri prima vizita la RAFO. A venit in Bacau din Kiev, via Bucuresti, cu un avion personal, de tip Lear Jet Super VIP, care a lasat cu gura cascata personalul care deserveste Aeroportul Bacau. Avionul este unul din clasa lux, costa cateva zeci de milioane de euro si are o capacitate de 20 de locuri. Uri Bider a facut o escala la Bucuresti, de unde l-a luat si pe Marin Anton, si apoi a aterizat pe la pranz in Bacau, unde s-a intalnit si cu salariatii rafinariei.
""FALIMENT"". Directorul executiv de la Calder ne-a povestit modul halucinant in care s-a petrecut negocierea dintre el si Marian Iancu cu privire la vanzarea actiunilor RAFO. Discutia a avut loc in puscarie, acolo unde a fost ""cazat"" cateva luni Marian Iancu la inceputul anului trecut, cand a fost arestat preventiv in dosarul RAFO, la putin timp dupa Corneliu Iacobov. Bider spune ca a fost nevoit sa poarte aceasta discutie la puscarie in momentul in care a inteles care sunt intentiile Guvernului in privinta RAFO si a intrevazut o oportunitate de a achizitiona avantajos actiunile de la Iancu. ""Cand am inteles eu care este situatia cu Guvernul si cand am aflat ca Marian Iancu este arestat, am demarat discutiile cu el. Cand auzi cuvantul faliment si vezi pe cineva la inchisoare este ca o oportunitate de afaceri... Ati inteles?""
PROBLEMELE! ""Am profitat de situatie, m-am dus la inchisoare si m-am intalnit cu domnul Iancu. Si el si-a manifestat intentia de a-mi vinde toate «problemele» sale. Ei... nu pot sa va spun cat mi-a cerut initial, este o informatie confidentiala. Dar suma de 30 de milioane de dolari pe care i-am platit-o este reala"", ne-a mai spus Bider.
Noul patron de la RAFO sustine ca acesta este si motivul pentru care instantele judecatoresti nu mai iau in consideratie cererile lui Iancu in calitate de actionar la RAFO, pentru ca citesc si aplica acest contract de vanzare a actiunilor detinute de Balkan Petroleum la RAFO.
""El tot incearca sa convoace Adunarea Generala a Actionarilor de la RAFO ca sa schimbe managementul si am obtinut anularea acesteia printr-o hotarare judecatoreasca. Pe documente el este proprietar, dar in realitate si-a vandut actiunile. Eu nu pot intra in posesia lor, pentru ca sunt sechestrate de parchet. Dar vom lamuri si problema aceasta. I-am dat in judecata, pentru ca noi am semnat contractul si am platit inainte ca ei sa «inghete» actiunile"", a aratat Uri Bider.
Binder ne-a declarat ca, la una din intalnirile pe care le-a avut cu Sebastian Bodu, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), acesta i-a spus, textual, ca ""Gguvernul roman are intentia sa lichideze RAFO"".
O DISCUTIE CU TALC. Potrivit lui Uri Bider, discutia in care Sebastian Bodu, presedintele ANAF, a afirmat ca Guvernul vrea sa lichideze RAFO a avut loc in primavara anului trecut, in cursul unei intrevederi oficiale. ""Dupa cateva intalniri la ANAF am primit un mesaj de la domnul Sebastian Bodu. Acela ca interesul Guvernului este de a duce RAFO in faliment. A declarat asta la o intalnire la care erau de fata si oameni de la AVAS. El a specificat ca FMI este cel care preseaza Guvernul roman ca RAFO sa dea faliment. In aceste conditii, noi am propus Guvernului sa dam banii, 204 milioane de dolari, datoria de baza cu garantia investitiilor. De ce nu vrea Guvernul roman banii? Va intreb si eu. Poate ii intrebati si dumneavoastra pe ei. Poate ca are cineva interesul ca RAFO sa fie inchis.""
BODU RECUNOASTE. Marin Anton, managerul general al RAFO, sustine spusele noului sau patron. El a relatat o discutie asemanatoare care a avut loc si in prezenta sa, ocazie cu care Sebastian Bodu a revenit cu aceeasi declaratie conform careia statul roman vrea sa lichideze RAFO.
Sebastian Bodu, presedintele ANAF, a negat initial ca ar fi avut loc o asemenea discutie intre el si Uri Bider. El nu a contestat intalnirile oficiale pe care le-a avut cu acesta, dar nu-si amintea sa-i fi spus acest lucru omului de afaceri slav. ""Discutiile cu domnul Bider au avut ca tema preluarea creantelor pe care le detine statul. Guvernul nu poate falimenta o societate. Se falimenteaza ea singura"", ne-a spus initial Sebastian Bodu. In momentul in care i-am relatat toata declaratia lui Bider, Sebastian Bodu a rasuflat usurat si ne-a spus, mai relaxat, ca o asemenea discutie este posibil sa fi avut loc, dar intr-un alt context.
""A... probabil ca am discutat despre asta, dar, in conditiile in care FMI a solicitat Guvernului roman lichidarea RAFO, si acest lucru a fost specificat in memorandumul incheiat cu FMI. Doar ca Guvernul nu are atributii de lichidare a unei societati, repet, o societate se falimenteaza singura.""

IANCU SI-A LUAT RAFINARIA INAPOI


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.