O bomba sta sa arunce in aer justitia aradeana: purtati prin tribunale de ani de zile, locatarii imobilului din str. V. Milea 19 sunt pe cale de a protesta deschis impotriva unei sentinte strambe. Magistratii functioneaza dupa regula "Nu ma intereseaza dosarul, tot ce-i proprietate dau inapoi, ca asa se cere !". Sensibila la poruncile politice conjuncturale, justitia aradeana se arata nepasatoare fata de lege si fata de dreptul cetateanului la un proces corect. CEDO se va pomeni acum cu cazuri depuse de alta categorie de proprietari romani, loviti in drepturi de "moda" retrocedarilor.
Prin 1942, Episcopia Romano-catolica din Oradea isi sporea patrimoniul ecleziastic cu o cladire somptuoasa in buricul Aradului. Curand, datorita unor contracte "nesincere" de comert cu material lemnos cu scopul de a se sustrage taxelor la stat, Episcopia este sanctionata de organele fiscale prin sechestrarea imobilului spre confiscare, trecand in proprietatea statului. Pe vremea lui Antonescu nu era de jucat cu taxele. Imobilul este sechestrat, iar ulterior primeste destinatia de locuinte pentru peste 30 de familii.
Dupa instalarea regimului comunist, statul, sigur pe sine ca unic stapan, neglijeaza sa-si intabuleze patrimoniul imobiliar. Asa se explica de ce, de exemplu, o multime de cladiri construite de stat prin anii '50-'80 n-au fost niciodata intabulate si nu au nici un document de existenta, fapt descoperit abia dupa revolutie. Cat priveste imobilul pierdut de Episcopie in anii '40, acesta va fi rectificat in Cartea Funciara abia in 1975 pe baza a doua decrete care prevad prescriptia extinctiva. Statul comunist, care a luat cu japca atatea proprietati, n-a facut de data aceasta decat sa-si intabuleze o proprietate legitima.
Profitand de confuzia creata de legile reparatorii si de zarva politica din jurul acestora, Episcopia Romano-catolica incepe un sir de procese impotriva locatarilor carora statul, ca proprietar, le vanduse in perioada 1997-1998 locuintele unde erau chiriasi, pe Legea 112/1995. Nu cheama statul in judecata pentru discutarea valabilitatii titlului, fiindca documentele nu-i erau favorabile, ci solicita numai nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare ale fostilor chiriasi, motivand ca statul nu putea vinde apartamentele, fiindca Legea 112 reglementeaza numai situatia juridica a locuintelor detinute de persoane fizice.
RECONS, societatea care administra imobilele aradene de stat, alaturi de Primarie, combate aceasta cerere punand la dispozitia instantelor o intreaga arhiva care arata ca in acest caz nu a avut loc o preluare abuziva. Mai mult, prin Ordonanta Guvernului 68/1994 se arata ca imobilele de locuinte incadrate ca "bunuri culturale comune" se pot vinde. Imobilul din str.V.Milea 19 se afla pe lista bunurilor culturale comune la pozitia 58. La data primelor procese de revendicare nu exista lege speciala pentru patrimoniul cultelor, iar mai tarziu, cand a aparut Legea 10/2001, nu era aplicabila cazului.
O prima tura de procese s-a incheiat asa: Episcopia a pierdut la Judecatorie, a pierdut la Tribunal, insa Curtea de Apel din Timisoara a casat sentinta trimitand procesul la rejudecare, pe motiv ca s-a pierdut "pe exceptie". In mod surprinzator, instanta timisoreana a dat reclamantei si ce n-a cerut, largind nepermis cadrul procesual. Luat de la capat in 2005, dupa peste 3 ani de judecati, procesul este castigat de catre Episcopie. Sentinta Judecatoriei semnata de Tatiana Ban, suspecta fiindca face abstractie de toate apararile formulate, preia literalmente punctul de vedere al Episcopiei: statul ar trebui sa redevina proprietar pentru ca Episcopia sa revendice de la acesta apartamentele pe OUG 184/2002 referitoare la culte. La iesirea din sala de judecata oamenii erau furiosi: "Daca nu e spaga, e moda!", spun suparati locatarii din V. Milea 19. Ca si strada unde locuiesc de o viata, numita dupa schimbarea regimurilor ba Erzsebet Királyno adica Bdul. Regina Elisabeta prin anii '30, ba V. I. Lenin dupa '44, ba gen. Vasile Milea dupa '89, stau si ei striviti sub vremi.
Dosarul de sute de pagini contine numeroase alte argumente: cumparatorii sunt de buna credinta, toti au cumparat apartamentele de la stat mult inainte de a exista vreo cerere de revendicare si mult anterior aparitiei legilor speciale. Episcopia din Oradea, care cheltuieste banii enoriasilor deschizand noi si noi actiuni prin intermediul unui avocat din Arad care are tot interesul sa nu se termine niciodata litigiul, mizeaza pe razboiul nervilor, pe faptul ca multi dintre cei care au cumparat apartamentele sunt deja in varsta si nu vor putea sustine financiar batalia.
Oamenii au contestat solutia la Tribunal si vor continua. In fond, Strasbourgul nici nu e asa departe. (B.A.)