Presedintele FR Baschet, Carmen Tocala, a initiat un proiect de promovare a sportului in cinci, urmand ca in peste 40 de orase din Romania sa fie montate panouri de baschet pe spatiile verzi dintre blocuri. "Am avut primele discutii cu oficialitatile unor orase importante si am receptionat o deschidere mare pentru sprijinirea proiectului. Programul in sine reprezinta educatia copiilor prin sport si cred ca este un nou pas spre integrarea in Uniunea Europeana" a declarat Tocala, adaugand ca proiectul se va realiza cu sprijinul ANS si al autoritatilor locale. "Sper sa implicam si Presedintia. Am vorbit la Cotroceni, cu Octavian Belu, caruia ii vom prezenta documentatia si cred ca vom obtine sprijin", a mai spus presedintele FRB. Totodata, Tocala a precizat ca panourile care vor fi montate intre blocuri vor fi mai mici decat cele din competitiile oficiale, dar costurile totale ale proiectului nu au fost estimate inca, urmand sa aiba loc licitatii pentru achizitionarea panourilor. "Fondurile vor fi obtinute de la bugetele locale, ANS si resursele proprii ale FRB. Vrem ca pana in vara panourile sa fie montate, iar copiii sa joace baschet, chiar daca nu vorbim de performanta, ci de sport de masa", a concluzionat Tocala. (T. RIST)