30 octombrie 1979. Cadavrul lui Robert Boulin, ministrul Muncii in Guvernul Raymond Barre, este gasit in Padurea Rambouillet. Se pare ca s-a sinucis din cauza unei campanii de presa menita sa-l discrediteze ca om politic. Cum Raymond Barre scadea constant in sondaje, Giscard da€™Estaing, presedintele Frantei, s-a decis sa-l schimbe cu Robert Boulin. In cazul in care Boulin ar fi devenit prim-ministru, Jacques Chirac ar fi pierdut candidatura la Presedintia tarii. Cei doi erau inamici declarati.
Mai multe publicatii franceze incep sa primeasca scrisori anonime, in care Robert Boulin este acuzat de savarsirea unor ilegalitati intr-o afacere imobiliara. Scrisorile au fost publicate de Canard Enchaine. Nici pana astazi acuzatiile n-au fost probate.
1 mai 1993. Pierre Beregovoy, fost prim-ministru francez, isi trage un glont in cap. Deprimat pentru ca Partidul Socialist a pierdut alegerile, afectat de campania de presa prin care era acuzat ca a primit 150.000 de euro de la Roger Patrice Pelat, un industrias cu interese in domeniul textilelor; dar mai ales de faptul ca FranIois Mitterand, pe atunci presedintele Frantei, il lasase de izbeliste, Beregovoy a preferat sa se sinucida. Paradoxal, Pelat era un bun prieten al fostului presedinte francez. Nu s-a stabilit cu certitudine ca Beregovoy a primit bani de la Pelat. Canard Enchaine a fost varful de lance al campaniei de presa.
Cazurile Boulin si Beregovoy i-au impresionat pe francezi. Ambele au generat dezbateri privind rolul si responsabilitatile presei. In ambele cazuri s-a pus, obsedant as zice, intrebarea daca presa este cainele de paza al democratiei sau mai degraba un caine de vanatoare.
Mi-am pus si eu aceasta intrebare in zilele de campanie impotriva familiei Cocos. Foarte multe speculatii, asocieri de nume si tot felul de prezumtii, insa nici o dovada clara, certa ca dl Cocos sau dna Udrea au incalcat legea. Mi-am pus aceeasi intrebare si atunci cand unii jurnalisti cereau izgonirea dlui Copos din Guvern doar pentru ca DNA a inceput o urmarire penala. In schimb, nici un ziarist nu s-a intrebat de ce DNA cerceteaza un posibil caz de evaziune fiscala. M-am intrebat, de asemenea, de ce Mircea Geoana nu are dreptul la prezumtia de nevinovatie.
M-am intrebat care mai este rolul presei si cand am citit ca ""Nastase e greu de ucis""! Ce ascunde acest titlu socant? Nimic altceva decat regretul ca Adrian Nastase mai este inca presedintele Camerei Deputatilor si presedinte executiv al PSD. Urmeaza, probabil, regretul ca Adrian Nastase traieste.
Este un adevar ca o buna parte a presei si a societatii civile il uraste pe Adrian Nastase. La fel de adevarat este ca si fostul prim-ministru a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa se ajunga aici. Nu cred insa ca jurnalistii au dreptul sa-si foloseasca profesia, ziarul, opiniile ca sa plateasca polite. Nici ca ura poate justifica renuntarea la principii sau nerespectarea prezumtiei de nevinovatie. Cred, de asemenea, ca nu pot da verdicte jurnalistii incapabili sa faca diferenta intre inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale, intre calitatea de invinuit si cea de inculpat. Nu de alta, dar urmarirea penala poate incepe oricand impotriva oricui, fiind unul dintre cele mai bune instrumente pentru executarea comenzilor politice. Daca n-ar fi fost orbiti de sentimente, unii jurnalisti ar fi putut sesiza abuzul comis de DNA prin redeschiderea dosarului Zambaccian. Ce drept are DNA sa verifice modul de cumparare a unui teren? Iar daca are acest drept, atunci e obligat sa se sesizeze din oficiu in toate cazurile in care parlamentarii au cumparat case si terenuri la preturi mai mici decat ale pietei. Doar asa am putea crede ca impotriva lui Adrian Nastase nu se executa o comanda politica.
Cand presa devine caine de vanatoare, nimeni nu mai are garantia respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale. Astazi, unii se bucura de situatia in care se afla dl Nastase. Cand actuala putere va pierde alegerile, altii se vor bucura de ce o sa pateasca dnii Tariceanu, Basescu si Morar, de pilda. Impotriva lor se va putea incepe oricand o urmarire penala. E nevoie doar de un denunt sau de o simpla lectura a ziarelor de procurorii numiti si controlati de ministrul Justitiei.

PS: Ministerul Justitiei nu a monitorizat procesul intentat prezumtivului ucigas al lui Teo Peter. Daca ar fi facut-o, pana si soferul de taxi ar fi ajuns la proces. Pe agenda dnei Macovei nu au loc astfel de teme, cum n-a avut loc nici procesul Gregorian Bivolaru. Domnia-sa nu si-a propus si nici nu s-a angajat public sa sprijine in strainatate cauzele unor romani sau ale statului roman. Dna ministru este prinsa pana peste cap sa duca la bun sfarsit reforma Jjustitiei discutata cu Dinu Patriciu. Poate asa se explica de ce revin in forta procurorii folositi de guvernarea CDR pentru executarea comenzilor politice.