Mihail Gorbaciov si "complotul de fum"

Anul 1989 nu a fost un an al ideilor, ci al starilor de spirit. 1989 a fost anul in care oamenii erau gata sa se lase impuscati pentru revendicarile lor. Acest lucru nu a existat inainte si nici dupa aceea. In 1989 avea sa se petreaca inimaginabilul. El ramane un an in care s-au intamplat lucruri invecinate cu miracolele. Intr-o analiza serioasa asupra celor intamplate, cunoscuta fiind reputatia sovieticilor de mari jucatori de sah, este greu de acceptat faptul ca totul a fost numai si numai un miracol.
La un pas de colaps
La 25 decembrie 1991, orele 19.00, Mihail S. Gorbaciov si-a prezentat demisia din calitatea de presedinte al URSS, afirmand, cu aceasta ocazie, in fata mass-media interne si internationale, ca a renuntat la lupta, in conditiile in care a castigat linia pentru dezmembrarea tarii si dizlocarea statului. Rememorandu-si parcursul politic, de la 11 martie 1985 si pana in acele clipe, Mihail Gorbaciov reamintea concetatenilor sai faptul ca societatea sovietica, la venirea lui la putere, se sufoca in constrangerea sistemului de comandament administrativ, condamnat sa serveasca ideologia si sa poarte greutatea ingrozitoare a militarizarii fara limita, inregistrandu-se, astfel, un sir de esecuri al incercarilor de reforme partiale. Convins de justetea istorica a reformelor democratice incepute in primavara anului 1985, fostul secretar general al CC al PCUS era de parere ca "ceea ce s-a facut trebuie sa fie apreciat la justa sa valoare". Ziarul "Moskovskaia Pravda" scria, la 26 decembrie 1991, ca "perestroika ne-a adus libertatea cuvantului si a gandirii", si, totodata, perestroika "ne-a daruit si ne-a spulberat multe sperante".
Convulsiile lagarului socialist (Berlin-1953, Budapesta-1956, Praga-1968), miscarile "Carta '77" si "Solidaritatea" poloneza, precum si dorinta de-a se pune capat contradictiilor "schizofrenice" intre integrarea economica a CEE si fragmentarea sa in domeniul politic, ca urmare a "Raportului Tindemans" (decembrie 1975), au fost percepute ca o veritabila provocare strategica pentru Uniunea Sovietica. Interventia sovietica in Afganistan (decembrie 1979) a accentuat drama imperiului sovietic si putem vorbi de inceputul sfarsitului. Crizele de care avea sa fie cuprinsa Uniunea Sovietica, atat pe arena internationala cat si in viata interna, aveau loc in conditiile unei saracii generale, in lipsurile si disperarea tuturor.
La sfarsitul anilor '80, Uniunea Sovietica nu mai ocupa un loc doi incontestabil in ierarhia mondiala economica. Economia sovietica nu ramanea doar in urma cursei tehnologice, dar devenise, de asemenea, incredibil de risipitoare. O suma de analize economice, facute la nivelul anului 1987, aratau ca economiile de tip sovietic consuma de doua ori pana la trei ori mai multa energie/unitate de productie decat economiile bazate pe economia de piata din Europa de Vest. Risipa economica rezultata, starea de inapoiere industriala si tehnologica demodata, au avut un impact advers asupra capacitatii de participare a URSS la comertul mondial. Din ce in ce mai mult, ea exporta cu precadere materii prime si minereuri, ca marea parte a lumii a treia, incapabila sa concureze cu exportatorii de frunte ai bunurilor manufacturate. Raportul anual GATT, pe anul 1985, arata ca URSS venea de pe locul 11 in 1973 pe locul 15, la exportul de bunuri manufacturate, fiind intrecuta, in anii dintre aceste doua momente, de Taiwan, Coreea de Sud, Hong Kong si Elvetia.
Economia casnica semana cu o gigantica piata neagra, iar dezvoltarea si productia masiva a sistemelor de arme erau amagitoare. Popoarele - de altfel, in ansamblul lor, bine educate - capatasera de-a lungul deceniilor o deosebita abilitate in arta supravietuirii in conditiile cele mai dificile. In interior, nu fusese pusa in practica nici o reforma majora. Sistemul devenea din ce in ce mai corupt, in beneficiul nomenclaturii si al mafiotilor, care faceau in mod aproape deschis legea in republicile din Caucaz si Asia Centrala si isi extindeau retelele in intreaga Uniune Sovietica. Problemele nationalitatilor erau din ce in ce mai evidente. O suma de alte informatii secrete si analize socio-economice, precum si alte categorii de informatii scoteau in evidenta faptul ca sistemul socialist, respectiv URSS, era la un pas de dezastru, de colaps economic.
Programul administratiei Reagan, intitulat "Initiativa de Aparare Strategica (Razboiul stelelor)", anuntat la 23 martie 1983, va accentua sufocarea economica a Uniunii Sovietice si va provoca o noua mare dezbatere strategica intr-un moment in care progresul armamentelor conventionale deschidea noi perspective strategiei clasice. In aceste conditii, liderii de la Moscova au inteles ca era nevoie de o cotitura hotaratoare in politica interna si externa a Imperiului.
Punctul de cotitura
Inca din anii '70 o eminenta comisie de experti ai KGB-ului a ajuns la concluzia ca daca evolutia Uniunii Sovietice continua conform programului, atitudinilor, mentalitatilor si prejudecatilor existente, baza economica prin care se dorea dominarea lumii avea sa se prabuseasca. Secretarul general al CC al PCUS, Iuri Vladimirovici Andropov, fost presedinte al KGB, a inteles necesitatea unei reforme complete a sistemului si putem vorbi de faptul ca el este parintele "perestroikai". Prognozele realizate de Mihail Liubimov, seful Sectiei Prognoze din Directia principala I a KGB (Primul Directorat Suprem, astazi Serviciul de Informatii Externe al Federatiei Ruse), vizand totala catastrofa economica si politica a URSS au intarit credinta ca era nevoie de ceva nou si hotarator atat in arena relatiilor internationale cat si in interior.
Cu putin timp inainte sa moara, in 1984, Andropov a aprobat, in forma definitiva, cu numele de cod "Golgota", planul generalului KGB Mihail Liubimov. Operatiunea "Golgota" urma sa aiba patru etape esentiale: 1) dezorganizarea sistematica a randuielilor politice si economice din URSS; 2) introducerea fortata a sistemului capitalist in varianta lui salbatica; 3) prelungirea directionata a haosului; 4) revolutia socialista. Avea sa urmeze in istoria Uniunii Sovietice si a lumii ceea ce poate fi denumit "COMPLOTUL DE FUM".
In timpul mandatului presedintelui Iuri V. Andropov se vor amorsa cele trei bombe cu efect intarziat care vor zgudui, cativa ani mai tarziu, PCUS din temelii: a) campania antialcoolica; b) ancheta asupra actiunilor mafiei uzbece si c) adoptarea, in iunie 1983, a decretului intitulat "masuri complementare pentru largirea drepturilor intreprinderilor privind planificarea si activitatea economica si pentru intarirea responsabilitatii asupra rezultatelor muncii lor". Conform acestui decret, numarul de indicatori impusi prin plan intreprinderilor este redus, iar ele pot sa dispuna in mod liber de fondurile de dezvoltare si sa incurajeze din punct de vedere material muncitorii merituosi.
Legea intreprinderilor, din iulie 1987, avea sa fie bomba cu efectul intarziat care a facut sa explodeze economia URSS si federatia sovietica. Legea va pune in miscare angrenajul inflationist: directorii de intreprinderi vor mari cu generozitate preturile si salariile, reducand totodata volumul productiei si inghitind cu repeziciune creditele alocate cu darnicie de stat. Totodata, conducerea KGB adopta, la 4 iulie 1983, un text care stabileste modalitatile de organizare si exploatare a retelelor de agenti "pentru a intari din punct de vedere calitativ sistemul de agenti", in conditiile implicarii ofiterilor KGB in ceea ce va deveni cunoscut ca fiind perestroika. Principiul reformei in KGB se rezuma intr-o fraza: "Sistemul de agenti ai organelor KGB trebuie sa fie exceptional si putin numeros".
Mihail Gorbaciov, noul secretar general al PCUS, dorea diversificarea resurselor in domeniul in care Uniunea Sovietica era deficienta, iar obiectivul lui in acea faza nu era atat abolirea socialismului, ci mai ales descoperirea de noi cai spre a-l face sa functioneze mai bine. Robert Gates, fost director CIA, referindu-se la "perestroika", afirma: "Am avut incredere in eforturile facute de Gorbaciov in primi doi ani si jumatate petrecuti la conducere pentru implementarea reformei, dar...am prevazut cu precizie ca incercarea de a restructura sistemul economic centralizat de stat nu va avea succes... incepand cu 1987, agentia a furnizat detalii precise despre esecul reformei lui Gorbaciov si despre criza economica tot mai mare din Uniunea Sovietica. Neincrederea Agentiei in politica economica a lui Gorbaciov s-a reflectat, in decembrie 1987, intr-un raport in care se spunea: «Prevederile reformei constituie masuri incomplete care lasa la locul lor stalpii reformei planificate socialiste centralizate...». Acelasi studiu pronostica cu acuratete efectele negative provocate economiei de catre reformele inadecvate ale lui Gorbaciov".
La nivelul CIA, la inceputurile "perioadei Gorbaciov", nu exista un consens cu privire la modalitatea de interpretare a evenimentelor din URSS. La inceputul anilor '80 in CIA exista un conflict intre Robert Gates si Mel Goodman, seful de divizie de la SOVA (Biroul de analiza al CIA pentru URSS). Mel Goodman sustinea ca in URSS au loc schimbari reale, in timp ce Gates era acuzat de politizarea informatiilor si de faptul ca incearca sa suprime parerile aflate in dezacord cu linia dura pe care o promova. Percepuse, oare, Administratia de la Casa Alba jocurile de culise ale "perestroikai", in conditiile in care Rusia a fost, este si va ramane tara Matrioscilor, a papusilor care ies una din alta?
Demantelarea Partidului si Statului
In 1987, in plenul Comitetului Central, Mihail Gorbaciov a lansat conceptul de glasnost si a criticat aspru epoca Brejnev, caracterizand-o ca fiind fiind una de stagnare. La Plenara Comitetului Central, din 18 februarie 1988, Mihail Gorbaciov va declara ca "este absolut necesar sa se faca deosebire intre momentul instaurarii efective a socialismului si deformarile sale ulterioare... (trebuie ca poporul) sa-si poata forma prin instructie o constiinta istorica corecta...". Plenara din septembrie 1988 va avea drept rezultat decizia de a reorganiza conducerea aparatului de partid prin impartirea Secretariatului in 10 comisii, astfel incat prin crearea de comisii se va inmormanta in mod automat Secretariatul partidului. PCUS avea sa fie lipsit, astfel, de statul sau major operational. Va fi distrusa, foarte curand, si ierarhia verticala care forma scheletul statului sovietic - astfel incat Moscova, incepand cu 1989, nu va mai trimite cadre de conducere la periferia Imperiului.
La 25 septembrie 1987, Filip Bobkov, primul-adjunct al presedintelui KGB, avea sa rezume intr-un discurs, rolul KGB in desfasurarea procesului de perestroika: "Scopul nostru final este sa asiguram dezvoltarea perestroikai prin mijloace cekiste, sa aparam revolutia in noile conditii, asa cum cekistii au facut-o dupa glorioasele zile din Octombrie". Dintr-o astfel de perspectiva, poate fi inteleasa si dorinta lui Filip Bobkov de-a se publica partial arhivele KGB, astfel incat PCUS sa poata fi ajutat la "formarea unei opinii publice sanatoase". Societatea ar fi inteles mai bine actiunile conducerii de partid si a KGB, iar muncitorii s-ar fi convins ca ele erau necesare. Filip Bobkov este considerat de catre sovietologi ca fiind mentorul discret si popular al intelighentiei moscovite, "creierul" din conducerea KGB. El a jucat un rol foarte important in organizarea si controlul "miscarilor informale" din fosta URSS.
Eforturile implicarii aparatului KGB in derularea proceselor de perestroika si glasnost, au fost analizate de catre instantele conducatoare ale KGB, la 10-12 decembrie 1987, in prezenta lui Anatoli Lukianov, responsabil, in cadrul Secretariatului PCUS, cu activitatea organelor de securitate sovietice in fata CC al PCUS. Analiza muncii desfasurate de ofiterii KGB va releva faptul ca "apare ceva asemanator unei opozitii". Presedintele KGB, V. Cebrikov va cere "perfectionarea muncii cu retelele de agenti" si "utilizarea mijloacelor de informare" in asigurarea victoriei perestroikai. Vice-presedintele Bobkov va prezenta un referat intitulat "Democratizarea societatii sovietice si perestroika organelor de securitate". La 22 ianuarie 1988, Filip Bobkov va raporta presedintelui KGB: "Am intrat intr-o etapa decisiva a perestroikai, toate planurile noastre incep sa capete o forma concreta...Avem acum un program de actiune pentru viitor...".
La 14 octombrie 1988, conducerea KGB emite o circulara cu un titlu extrem de explicit: "imbunatatirea muncii cu agentii in actualele conditii". Ordinele erau extrem de clare pentru ofiterii KGB: "Fiecare ofiter trebuie sa stapaneasca arta de a lucra cu masele...Fiecare ofiter trebuie sa stie sa poarte un dialog in atmosfera cea mai politizata cu putinta, fara a cadea in confruntare si filosofie inutila. (...) Cekistii trebuie sa faca mult mai des referiri la valorile umane comune, sa puna accentul pe apararea drepturilor omului, pe nonviolenta, pe dreptate sociala". Aceste ordine si indicatii erau date intr-o clipa in care unii dintre agentii folositi pentru a controla elementele nationaliste cazusera sub influenta lor, iar unii intelectuali au refuzat sa mai colaboreze cu ofiterii KGB.
Fronturile populare
Aparitia Fronturilor Populare este rezultatul intrunirii, in martie 1988, intr-o vila de la periferia Moscovei, a unui mic grup de experti si de responsabili ai partidului care vor pune la punct o politica nationala coerenta. La 6 martie 1988, juristul Boris Kurasvili, un apropiat al lui Alexandr Iakovlev, publica in "Nouvelles de Moscou" un articol intitulat "Trebuie sa formam fronturi nationale?". Unul dintre initiatorii Frontului Popular din Azerbaidjan, Hikmet Hadjizadeh, avea sa marturiseasca: "intelesesem ca, singure, republicile baltice nu ar fi creat niciodata aceasta bresa: deci exista incuviintarea de sus si acest fapt ne-a hotarat. Speranta ca vom profita de bresa a pus stapanire pe noi". Aparitia Fronturilor Populare in republicile sovietice va antrena in scurt timp, in ciuda precautiilor luate de initiatorii din umbra si-a supravegherii actiunii de catre ofiterii KGB, o evolutie pe care initiatorii perestroikai nu o dorisera. "Greseala noastra, a lui Gorbaciov, a mea si a altora este de a nu ne fi gandit, cand vorbeam despre glasnosti si democratie, ca toate acestea vor avea repercusiuni asupra problemei nationalistilor", avea sa marturiseasca Nikolai Rijkov.
Referindu-se la programul politic lansat de Mihail Gorbaciov, Evgheni Novikov, ex--colaborator al Departamentului International al CC al PCUS, nota intr-o lucrare despre prabusirea URSS, aparuta la New York: "Observatorii occidentali au vazut agonia ideologiei, reformele constitutionale ale lui Gorbaciov, crearea unui congres al deputatilor poporului, cosmetizarea Sovietului Suprem ca pe tot atatea dovezi ale prabusirii comunismului. Ceea ce era ascuns privirilor era intarirea puterii pentru elita Partidului sovietic. Mediile de informare, in majoritatea lor, au interpretat autocritica PCUS si atacurile impotriva teoriei marxist-leniniste ca pe o autocritica reala si rodnica a elitei Partidului; ei au fost incapabili sa distinga intre Partid si elita acestuia. Acest lucru a mascat faptul ca Gorbaciov intelegea sa creeze un nou totalitarism, limitat, dar nu o democratie de tip occidental". Modul in care Alexandr Iakovlev a reusit sa adoarma vigilenta membrilor Biroului Politic, alarmati de rapoartele KGB, privind situatia din Lituania, a indreptatit-o pe Francoise Thom sa concluzioneze ca, in fond, perestroika a fost mai curand o lovitura de stat in interiorul conducerii politice sovietice, desfasurata cu incetinitorul, si care s-a manifestat vizibil din ce in ce mai des in 1990-1991, pentru a culmina cu puciul din august 1991.
Rememorand intamplarile petrecute in culisele Kremlinului, Evgheni Novikov scria: "in august 1990 aparatul Comitetului Central a emis un document ultrasecret, denumit <<Nota>> (din 23 august 1990), care propunea o penetrare de mare anvergura a elitei Partidului pe pietele financiare mondiale...La sfarsitul lui 1990, CC al PCUS a inceput sa creeze banci comerciale spre a spala banii Partidului. Trei dintre ele erau situate la Moscova...Pe scara locala, alti reprezentanti ai elitei Partidului au pus mana pe banci pe care le-au folosit ca baze ale unor intreprinderi comerciale. In total, Comitetul Central si gruparile regionale ale Partidului au creat cateva sute de societati pe actiuni". La 18 septembrie 1990, prin telegrama cu numarul 16.383, Leopold Rothschild confirma interesul Marii Britanii "pentru crearea unui sindicat bancar privind acordarea de imprumuturi contra garantie in aur". Dupa puciul din august 1991 se va constata ca rezerva de aur a URSS disparuse fara urma.
Caracterizandu-l pe ultimul secretar general al PCUS, Mihail Gorbaciov, Francoise Thom scria: "Vanitatea, dorinta de a fi tamaiat in Occident si in tara l-au impins pe Gorbaciov sa se transforme in campionul «schimbarii»: setea de putere inerenta birocratului comunist il incita sa ia cu o mana ceea ce da cu cealalta, dar pentru a evita sa-si sifoneze aura de <<reformator>>, o face pe ocolite si cu perfidie. Gorbaciov vrea si buzele unse si slanina-n pod: gloria <<democratului>> in Occident, si acasa puterea dictatorului comunist".
Noua gandire politica sovietica
In ceea ce priveste "noua gandire politica" sovietica in planul relatiilor internationale, Anatoli Golitin, un defector sovietic si un specialist in materie de dezinformare strategica a KGB, avertiza, inca din 1984, ca mai intai va avea loc o "liberalizare" in Europa Centrala si de Est, apoi retragerea unuia sau a mai multor state din Pactul de la Varsovia pentru a mina structurile actuale ale NATO si pentru a le inlocui cu un sistem european de securitate colectiva. Principalul tel va fi acela de a rasturna in mod ireversibil echilibrul mondial al puterilor.
Programul politic lansat de Mihail Gorbaciov a dus in final, vis-a-vis de NATO si Occident, la ceea ce avea sa-i declare politologul rus Gheorghi Arbatov, in 1989, unui general american, in timpul unei vizite la Bonn: "O sa facem un lucru nemaipomenit, o sa va lipsim de dusmanul vostru !". Afirmatiile lui Gheorghi Arbatov devin cu atat mai interesante in conditiile in care politologul rus, care este si directorul Institutului din Moscova pentru Statele Unite si Canada, a fost identificat ca fiind ofiter acoperit al Directiei Principale I a KGB, cu numele de cod VASILI.
In ultimul interviu pe care l-a acordat televiziunii vest-germane, la 10 octombrie 1991, la Moscova, Erich Honecker avea sa declare ca este o greseala grosolana sa se presupuna ca cei care la Leipzig proclamau in cor "Noi suntem poporul !", precum si in alte parti, au provocat schimbarea pe care a cunoscut-o RDG. In opinia fostului lider politic est-german este necesara revizuirea ideii care exista in legatura cu acest episod al istoriei. Opinia publica internationala avea sa fie informata, prin intermediul ziarului parizian "Libre Journal", din septembrie-octombrie 1990, de existenta unei "antene" ultra-secrete a KGB, codificata "Linci" ("Fulgerul"), care actionase in RDG, de la mijlocul anilor '80, independent de sediul KGB de la Karlshorst si fara vreo legatura cu STASI. "Linci" apartinea Departamentului 4 (RFG, RDG si Austria), din Directia Principala I a KGB-ului din Moscova, aflat sub comanda generalului Anatoli Novicov, si avea drept misiune restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului in vederea reunificarii.
Uriasele demonstratii de masa din RDG, cu caracter anticomunist si antisovietic, ce insumau cate 100.000 de oameni, compromiterea unor lideri politici est-germani, precum Hans Modrow, demolarea Zidului Berlinului, si nu numai, sunt, dupa cum confirma istoricii germani Ralf Georg Reuth si Andreas Bonte in lucrarea "Das Komplot" (München, 1993), opera "Linci". La 21 noiembrie 1990, cu prilejul unui interviu referitor la politica "Casei europene comune" a lui Mihail Gorbaciov, Erich Honecker declara ca destituirea lui din functia de sef al partidului si al statului est-german este rezultatul unei manevre de mare anvergura, planificata de multa vreme la scara europeana si chiar mondiala, in conditiile in care reunificarea Germaniei era considerata ca fiind o contributie insemnata la construirea "Casei europene" iar acest lucru nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG. Nemultumirile si destainuirile fostilor lideri politico-militari est-germani provin din faptul ca cererile fostilor ofiteri si agenti HVA (Serviciul de Informatii Externe al RDG), care se temeau de persecutii dupa reunificare, au fost intampinate cu o atitudine rezervata de catre sovietici. "A fost - marturisea generalul Markus Wolf - ultima tradare (de catre sovietici - n.n.) a prietenilor lor est-germani, a caror activitate de peste patru decenii contribuise la intarirea influentei sovietice in Europa".
Evenimentele petrecute in arena relatiilor internationale, in perioada dintre caderea Zidului Berlinului si inceputul secolului XXI, confirma cat de importante sunt problemele de redefinire a invingatorului, de regandire a problematicii mondiale, nu numai in latura de securitate, ci si in cea economica, ecologica, etc. precum si faptul ca previziunile lui VASILI au fost mai mult decat corecte. "In partida sa de sah pentru dobandirea dominatiei mondiale, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei occidentale", scrie Lev Nevrozov in lucrarea "The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment".
Noua linie de politica externa inaugurata la Kremlin este aplicarea la politica internationala a strategiei ideologului comunist italian Antonio Gramsci, respectiv renuntarea la cucerire prin intermediul luptei de clasa si recurgerea la strategia santajului nu prin forta ci prin slabiciune, in parte reala, in parte simulata, pentru a-si asigura ajutorul si simpatiile occidentale. Jean-Francois Deniau, om politic si diplomat francez afirma ca Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de "a pleca pentru a ramane".
Renasterea rusilor
Perioada regimului sovietic (1917 - 1991) a insemnat un recul si in existenta uneia dintre natiunile de prima mana ale fostei URSS, respectiv natiunea rusa. Distrugerea locurilor si monumentelor istorice, criza demografica a rusilor, evidentiata de recensamintele din 1970 si 1979, distrugerea mediului rural, alcoolismul si dezbinarea familiei, proiectele "prometeice", precum abaterea fluviilor din Siberia spre regiunile meridionale ale URSS, si nu numai, reprezinta factori de influenta ai acestui recul al natiunii ruse. "Pentru ca puterea a fost rusa, pentru ca toate popoarele Uniunii Sovietice considera Rusia si sistemul cele doua fatete ale aceleiasi realitati, societatea rusa nu poate scapa de constatarea ca ea a fost victima si calau in acelasi timp. Dupa decenii de nenorociri, ea trebuie sa se redescopere, sa masoare amploarea pustiirii sale, sa-si recunoasca responsabilitatea pentru a se accepta. Trezindu-se, Rusia trebuie sa mearga pana la capatul adevarului. Aceasta confera nationalismului sau o tonalitate particulara. Nu avem de-a face cu nationalismul triumfator al unui popor care are revelatia fortei sale. Nationalismul sau este acela al durerii si al umilintei", scria Hélene Carrere d'Encausse in a sa lucrare despre triumful natiunilor in spatiul sovietic.
Presedintele Mihail Gorbaciov nu a ramas insensibil la aceasta trezire la viata a natiunii ruse si l-a numit pe academicianul Dmitri Lihaciov, considerat de compatriotii sai ca fiind "constiinta Rusiei", in functia de presedinte al Fondului pentru cultura sovietica. Scriitorul ruralist Serghei Zalighin devine redactorul-sef al revistei "Novii Mir" care va deveni port-drapelul renasterii intelectuale si morale a Rusiei. In paginile revistei "Novii Mir" vor fi redescoperite scrierile lui Boris Pasternak, Bulgakov si Soljenitin, iar Serghei Averintev, o figura emblematica a gandirii liberale ruse, va avea responsabilitatea de a regasi si publica textele ganditorilor rusi din secolul XIX.
Celebrarea cu o pompa extraordinara a unui mileniu de crestinare a rusilor, intalnirea presedintelui Mihail Gorbaciov cu Patriarhul Rusiei si cu Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, la 29 aprilie 1988, critica sistemica adusa de Gorbaciov restrangerii libertatilor religioase, restituirea lacasurilor de cult, multa vreme inchise, celebrarea unei slujbe in Catedrala Inaltarii din Kremlin, reprezinta tot atatea eforturi ale liderului sovietic de a-si alatura Biserica Rusa procesului de perestroika. Presedintele KGB, Victor Cebrikov, anunta, la 18 aprilie 1988, personalul care preda in scolile KGB, ca, in viitor, sarcina ofiterilor KGB este de a face deosebire intre religie si clericalismul militant, intre activitatea religioasa autorizata si subversiunea ilegala.
In aceasta perioada de efervescenta a sufletului si spiritului rus vor lua fiinta Asociatia artistilor rusi si Fundatia pentru literatura si cultura slava care vor reuni in jurul lor acele energii intelectuale si spirituale ce aveau drept scop sa redescopere si sa raspandeasca patrimoniul cultural si istoric al Rusiei, sa mobilizeze intelctualii pentru a pastra unitatea Rusiei in fata sfasierilor nationaliste. Fundatia pentru literatura si cultura slava, nascuta in urma cooperarii dintre Uniunile scriitorilor din cele trei republici slave, Biserica Rusiei si Biserica Rusiei de Rit Vechi, au drept obiectiv reunirea intr-un efort de redresarea popoarelor slave din spatiul sovietic.
Programul nationalismului rus s-a dezvoltat in perioada 1986-1990 si reflecta, in mare, programul celor patru curente existente in sanul lui (nationalismul liberal, conservator, radical de dreapta si de stanga), respectiv: 1) guvern rus independent; 2) puteri locale; 3) ampla autonomie economica in chiar interiorul Rusiei, pentru a permite initiativei populare sa se exprime; 4) refacerea unei taranimi proprietare de pamant; 5) separarea reala a Bisericii de Stat si 6) revenirea la denumirile rusesti traditionale ale oraselor si strazilor.
Criticul Vadim Kojinov va bulversa acele momente de renastere nationala rusa printr-un eseu ce va rezuma o dezbatere foarte importanta existenta in societatea sovietica/rusa: "Este Stalin cel care a provocat tragedia rusa - rezuma Hélčne Carrčre d'Encausse ideile lui Kojinov -, sau originea ei trebuie cautata intr-un sistem de gandire care a condus la revolutie? Rusia, inapoierea ei, poporul ei neobisnuit cu democratia, sunt, oare, raspunzatoare de stalinism? oferea stalinismului un mediu ideal, sau era vorba doar de o pervertire a spiritului, straina de Rusia si importata din strainatate?".
Sfarsitul Imperiului
Abolirea, la 14 martie 1990, a articolului 6 din Constitutia URSS, care facea din PCUS unicul partid politic autorizat in URSS, avea sa genereze aparitia unui imens numar de partide politice si miscari pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Alegerea lui Boris Eltin ca presedinte al Sovietului Suprem al RSFSR, la 29 mai 1990, cu sprijinul discret al lui Alexandr Iakovlev, va impulsiona lupta pentru afirmarea statului si a natiunii ruse. Ambasadorul american la Moscova va fi informat de catre Ruslan Hasbulatov, numit adjunct al presedintelui Boris Eltin in iunie 1990, de faptul ca Federatia Rusa va fi succesoarea Uniunii Sovietice si ca viitoarea organizare a spatiului sovietic va insemna o confederatie libera, dominata de Rusia, iar Mihail Gorbaciov trebuia distrus deoarece le statea in cale.
Congresul al XXVIII-lea al PCUS, desfasurat in perioada 2-13 iulie 1990, releva existenta a trei mari grupri in interiorul partidului: a) conservatorii, condusi de Egor Ligaciov; b) centristii, regrupati in jurul lui Mihail Gorbaciov, si care predica introducerea treptata a economiei de piata si c) radicalii, dirijati de Boris Eltin, Gavril Popov si Anatoli Sobceak, care militeaza pentru transformarea PCUS intr-un partid politic de tip parlamentar, pluripartidism si introducerea imediata a mecanismelor de piata in URSS. La sfarsitul Congresului al XXVIII-lea al PCUS, Boris Eltin demisioneaza din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
La 4 decembrie 1990, Sovietul Suprem al URSS va aproba realizarea unei ample reforme constitutionale a puterii centrale, menita sa reintareasca autoritatea lui Mihail Gorbaciov. Se infiinteaza functia de vicepresedinte al URSS, propus de catre presedinte si ales de Congres si, totodata, se largeste Consiliul Federatiei, cu participarea vicepresedintelui Uniunii Sovietice si a presedintilor republicilor autonome, urmand ca acesta sa preia coordonarea politicii guvernului central cu politicile guvernelor republicilor, precum si recomandarea de metode pentru reglarea conflictelor interetnice. Guvernul isi schimba denumirea in Cabinet de Ministri si un Consiliu de Securitate, format din 8 membri, inlocuieste Consiliul Prezidential cu cei 15 membri ai sai. Sub presiunea exercitata de amploarea nemultumirilor sociale, ca urmare a agravarii crizei economice, Sovietul Suprem al URSS a legalizat, la 20 decembrie 1990, pluralismul sindical.
Totusi, Imperiul Sovietic se dezmembra, incetul cu incetul, sub presiunea activitatii Fronturilor Populare si a procesului alegerilor locale desfasurate in primavara anului 1990. In urma acestor alegeri locale, republicile sovietice isi proclama independenta sau reabiliteaza simbolurile suveranitatii (imnul national, drapelul etc.). Parlamentele nationale aveau sa legifereze separate, deschizand, astfel, calea unui "razboi al legilor" intre centrul sovietic si republici.
In cursul lunii septembrie 1990 este respins "Programul celor 500 de zile", ca model de reforma economica, ceea ce va adanci prapastia dintre Mihail Gorbaciov si reformatori. La 20 decembrie 1990, Eduard Sevarnadze, ministrul de Externe al URSS, demisioneaza deoarece "printre reformatori domneste dezordinea", si, totodata, "se pregateste o dictatura", iar el nu poate accepta aceasta inaintare spre dictatura. Alexandr Iakovlev demisionase, la 28 iulie 1990, din functia de consilier al presedintelui Mihail Gorbaciov, iar, mai apoi, din Partidul Comunist, la 16 august 1990, dupa ce denuntase o viitoare lovitura de stat impotriva lui Gorbaciov.
Referindu-se la eforturile lui Mihail Gorbaciov de-a restructura PCUS-ul la toate nivelurile si de-a accelera mersul inainte al proceselor de perestroika, jurnalistul L. Mandeville scria, la 30 august 1991, in "Le Figaro", urmatoarele: "Incetineala datorata vechilor obiceiuri si, mai ales, absenta unei definiri clare si unanime a rolului Partidului in noul context creat de perestroika au anihilat, in buna parte, aceste eforturi. In pofida declaratiilor oficiale si a masurilor luate, birocratia Partidului continua sa ceara sa gestioneze ea totul si sa domine, refuzand orice transfer efectiv de responsabilitate, orice impartire a puterii cu vreun stat autonom sau cu noile organizatii infiintate de societatea civila".
Evenimentele dramatice de la Vilnius, din noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1991, cand parasutistii sovietici iau cu asalt Ministerul lituanian al Apararii si sediul televiziunii, va genera ample proteste interne si internationale si va readuce in dicutie problema viitorului Uniunii Sovietice. La 17 martie 1991, 80 % dintre cetatenii sovietici participa la referendumul asupra "mentinerii unei Uniuni reinnoite", cu exceptia cetatenilor din Estonia, Letonia, Lituania, Georgia, Armenia si Moldova. 76 % dintre participantii la referendum au votat pentru noul proiect de Uniune, respectiv 90 % din sufragiile din republicile Asiei Centrale, 71 % din Rusia si 70,2 % din Ucraina. La 22 mai 1991, deputatii rusi adopta principiul regimului prezidential in republica lor. Rusii vor fi chemati, la 12 iunie 1991, la urne pentru a-si alege presedintele. Boris Eltin obtine 53,7 % din voturi, la o rata de participare de 76,66 % pentru cei 106.000.000 de inscrisi.
"Imposibilul tratat" negociat de republicile sovietice lasa loc la multiple interpretari din cauza numeroaselor sale incoerente juridice si consacra, in ochii aripii conservatoare din PCUS, mai ales in versiunea sa finala, dezmembrarea Uniunii Sovietice. Liderii republicilor sovietice doreau o autonomie maxima, nu o dezmembrare a Uniunii Sovietice. Parlamentul de la Kiev decide, la 27 iunie 1991, amanarea pana in septembrie a examinarii viitorului tratat unional. La intalnirea largita a cabinetului ministerial, din 5 iulie 1991, au fost analizate eventualele consecinte ale dezmembrarii URSS, iar liderii republicilor s-au pronuntat impotriva acestui proces. Textul noului tratat unional urma sa fie semnat pe 20 august 1991.
Totodata, noii lideri ai RSFSR si rusii incep sa fie ingrijorati de avantul spre independenta al formatiunilor autohtone (21 de republici autohtone), incurajat si dirijat de catre oamenii lui Gorbaciov, comunistii de scoala veche. "Pe de alta parte, in drumul ei spre democratie, Rusia pare sa fie depasita de un mare numar de republici. Tara este stapanita de mari temeri, de spaime apocaliptice, de psihoza comploturilor. <<Mana forte>>, al carei mit a aparut in vara anului 1989, starneste frica, dar este si dorita. Se cauta tradatori. Periodic, lumea este inspaimantata de zvonurile despre lovituri de stat", scria Francoise Thom cu referire la acele premergatoare loviturii din august 1991.
Puciul de la Moscova din perioada 19-21 august 1991 a consemnat participarea doar a circa 1% din populatia fostei Uniuni Sovietice, ceea ce semnifica un procent infim, si a insemnat inceputul sfarsitului pentru regimul politic reprezentat de PCUS si al sau secretar general. Evenimentele care s-au succedat dupa reintoarcerea lui Mihail Gorbaciov din Crimeea, la Moscova, la 22 august 1991, au creat impresia, in cancelariile din Occident si in constiinta opiniei publice internationale, ca principiile democratice si ideea de democratie au castigat. In realitate capetele de afis ale fostei clase conducatoare sovietice au fost inlocuite de oameni din esalonul al doilea al PCUS, iar privatizarea a constat, in esenta, in acapararea fostului sector public de catre ofiterii KGB-ului si liderii nomenclaturii. "Dupa evenimentele din august, sarcina noastra cea mai importanta a fost coborarea populatiei la starea de cea mai neagra saracie. Iuri Vladimirovici subestimase talentele destructive ale economistilor nostri, care, practic, in doi ani, au realizat toate punctele etapei a doua, impunand trecerea la a treia etapa", marturisea Mihail Liubimov, unul din artizanii "complotului de fum".
La 8 decembrie 1991, conducatorii Rusiei, Ucrainei si Bielorusiei au constatat ca URSS nu mai exista ca subiect de drept international si ca realitate geopolitica. In intalnirea de ramas bun cu jurnalistii sovietici, la 12 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov a facut apel la scrierile ganditorului rus Ivan Ilin: "Separarea unui organism in mai multe parti nu ofera niciodata si nicaieri o asanare, nici echilibru creator, nici pace. (...) Diferende neintrerupte, confruntari si razboaie civile vor clocoti pe teritoriul Rusiei si se vor extinde in permanenta in conflicte mondiale. Iar aceasta perioada va fi absolut inevitabila, caci puterile din intreaga lume, europeni si asiatici, isi vor investi banii, interesele comerciale si calculele strategice in micile state nou create. Ele isi vor face concurenta si vor incerca sa domine punctele cheie. In plus, vecini imperialisti vor aspira la suprematia directa sau ascunsa asupra noilor formatiuni neorganizate si neaparate, si trebuie sa ne pregatim sa-i vedem pe cei ce au disecat Rusia incercand sa-si desfasoare experienta ostila si necuviincioasa, chiar in haosul post-bolsevic, prezentand-o in mod fraudulos ca pe triumful suprem al libertatii, al democratiei si al federalismului. Doua posibilitati se deschid: fie va aparea o dictatura nationala rusa si va prelua fraiele guvernului pentru a conduce Rusia spre unitate, oprind toate miscarile separatiste din tara, fie ca ea nu va aparea si se va instaura un haos inimaginabil cu deplasari ale populatiei, razbunari, pogromuri, dezastrul transporturilor, somaj, foamete, frig si anarhie". Totusi, destructurarea Uniunii Sovietice se va desfasura intr-un mod programatic, urmarindu-se doua tinte precise: a) sa nu se inregistreze nici o modificare de frontiere intre republicile componente ale URSS si b) minoritatea rusa sa ramana in cuprinsul acestora, evitandu-se, astfel, miscari masive de populatie.
La peste 80 de ani de la evenimentele din acel "octombrie rosu", numerosi istorici rusi sunt convinsi ca revolutia rusa a fost un accident, ce a deturnat Rusia de la drumul ei pre-revolutionar, de la cursul ei, "natural", de tara bogata, muncitoare, ce putea fi orientata spre democratie. In interviurile acordate, in anii 1966 si 1967, corespondentului Agentiei "Novosti" la New York, Ghenrih Borovik, fostul premier rus din februarie - octombrie 1917, Aleksandr Feodorovici Kerenski, isi afirma convingerea ca, totusi, niciodata Rusia nu va ajunge la tipul de capitalism care functioneaza in SUA sau in Europa, insa era convins ca daca regimul social se va schimba si Rusia va deveni o tara democratica. "De aceea nu-mi place Brzezinski (viitorul consilier pentru securitate nationala al presedintelui Jimmy Carter in perioada 1977-1981- n.n.), pentru ca el nu crede ca in Rusia este posibila democratia", marturisea A. F. Kerenski in 1966.
Evenimentele din perioada anilor 1985-1991 si rolul KGB-ului in desfasurarea "complotului de fum", disparitia surprinzatoare a Uniunii Sovietice in decembrie 1991, framantata "epoca Boris Eltin", precum si "misterioasa" ascensiune a lui Vladimir Putin la Kremlin ne indreptatesc sa concluzionam ca Rusia continua sa fie sfasiata intre tendinta de a fi un imperiu sau o democratie.
*Informatiile referitoare la actiunile ofiterilor KGB provin din lucrarile care au aparut in Occident, dupa 1990, si care au avut drept baza documentara acele documente ale KGB furnizate de Comisia Gajauskas, insarcinata cu cercetarea si publicarea arhivelor KGB din Lituania.