Eugen Trica a fost prezentat ieri oficial ca noul jucator al lui TSKA Sofia, liderul campionatului bulgar. Liber de contract dupa ce si-a incheiat socotelile cu gruparea israeliana Maccabi Tel-Aviv, Trica a fost in tratative si cu FC Vaslui, fiind dorit insistent de Adrian Porumboiu, insa in cele din urma a ales sa revina in Bulgaria, acolo unde a mai jucat timp de doi ani la Litex Loveci. "Sunt fericit ca am ajuns la cel mai mare club din Bulgaria. Vreau sa castigam campionatul si sa ajungem in Liga Campionilor", a spus Trica ieri, la prezentarea oficiala. Festivitatea a avut loc la pranz, la Stadionul "Armata Poporului" din Sofia, in prezenta lui Lazar Vasilev, directorul executiv al lui TSKA, iar aseara fotbalistul era deja in avionul de Antalya, acolo unde bulgarii pregatesc partea a doua a campionatului. Eugen Trica a fost adus la TSKA la insistentele antrenorului sarb Miodrag Jesic, cel care, desi conduce in clasament cu sapte puncte avans la jumatatea competitiei, s-a declarat nemultumit de mai multi jucatori, motiv pentru care TSKA a fost foarte activa pe piata transferurilor, aducand opt jucatori in aceasta pauza. Trica, in varsta de 29 de ani, a semnat un contract pe doi ani, cu optiune pentru inca unul. (B.G.)
Trica a semnat cu TSKA Sofia
Eugen Trica a fost prezentat ieri oficial ca noul jucator al lui TSKA Sofia, liderul campionatului bulgar. Liber de contract dupa ce si-a incheiat socotelile cu gruparea israeliana Maccabi Tel-Aviv, Trica a fost in tratative si cu FC Vaslui, fiind do
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Trica a semnat cu TSKA Sofia":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
