Copiii romani din Transnistria mai au patru scoli unde pot invata in limba lui Eminescu. Elena Padurean, o fata de 14 ani, a trimis o scrisoare in care vorbeste simplu despre dorintele lor.

""Va scriu o scrisoare in numele copiilor romani din Tiraspol, si va rog, daca puteti, sa o publicati, pentru alti romani, care nici nu au idee ce mult sufera copiii romani si in ce conditii foarte grele invata, dar ce lucruri frumoase pot sa faca! Noi nu avem sala de sport, nu avem sala festiva, nu avem laboratoarea€¦ avem numai o mica incapere care si asta a fost devastata anul trecut. As vrea sa va povestesc atatea lucruri! La 15 iulie 2004 a fost o zi de neuitat pentru mine si pentru noi toti, cei care gandim si judecam romaneste. Eu cu fratele meu Andrei trebuia sa plecam la tara la bunici, cand am auzit telefonul sunand. Mama ne-a anuntat ca nu vom pleca nicaieri, am vazut ca a luat aparatul de fotografiat si a iesit repede din odaie, cu ochii in lacrimi, iar noua ne-a spus sa nu iesim nicaieri din casa. Ca la scoala se intampla ceva groaznic.
Ne-a lasat un numar de telefon si ne-a spus: daca eu nu ma intorc, sa sunati si sa plecati noaptea de acasa, sa nu va vada nimeni, si ne-a mai rugat sa nu raspundem la nici un apel telefonic. Nu prea intelegeam ce se intampla, fiindca asta a fost foarte repede. Eu am ascultat, dar fratele meu nu. Numai a doua zi am rugat-o pe mama sa vin si eu acolo, fiindca mama nu a dormit toata noaptea, ea mi-a spus ca nu mai avem ce vedea acolo, totul este distrus. Totul a fost furat, incarcat in masini si dus intr-o directie necunoscuta. Am plecat cu mama a doua zi si vedeam ca toti profesorii plangeau, si parintii la fel; toti erau agitati si revoltati, scoala era inconjurata de multa militie. Profesorii si noi toti eram alungati peste drum ca niste caini. Va dati seama cum se comportau ei cu profesorii nostri? De atunci, zilnic mergeam cu mama si protestam in fata scolii, nu puteam sta mult acolo fiindca parintii ne trimiteau acasa. Ei ramaneau pana seara acolo. Nu aveau nici mancare, nici apa, nimic (nici WC, ma scuzati). Noi, copiii, impreuna cu cei maturi, faceam sondaj de opinie prin oras: pe foi adunam semnaturi de la populatie, daca sunt de acord cu inchiderea scolii romanesti din Tiraspol. Foile acestea se mai pastreaza pana in ziua de azi la mama.
Atunci am scris eu prima poezie din viata mea: «Voi ati vazut cum plang copiii la Tiraspol? / Ramasi in drum fara adapost si fara scoala, / Cum plang sarmanii ca ei vor sa-nvete, / Sa-nvete intr-o noua scoala./ Dar scoala noastra azi e strada, / Si care-i vina? / Voi nu stiti?/ Sa ne dezicem de limba romana, / Iar straina s-o indragim./ Cum sa invat intr-o limba straina,/ Daca limba mea e limba romana? / Voi ati vazut cum plang copiii la Tiraspol?»""

LIMBA. Sunt multi in Tiraspol care gandesc, vorbesc
si simt romaneste, spune Elena