Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii

Aceste cuvinte spuse de Eminescu in 1881, valabile pentru timpul sau, au ramas valabile pana azi; dar si-au multiplicat valoarea in ultimii 60 de ani. La inceputul acestei perioade, pe scena politica au aparut activistii semidocti, obtuzi si verosi, care erau in stare de orice pentru a-si pastra puterea si privilegiile. Dupa 1989, o buna parte dintre acesti activisti au ramas la putere, sub denumirea schimbata de "oameni politici", democrati, evident... Ajunsi in sferele inalte ale puterii, acesti fosti activisti, la care s-au adaugat unii, care nu pot fi acuzati de a fi fost demnitari comunisti, dar tot hahalere sunt, au inceput sa creada ca sunt mari valori; este ceea ce se cheama in matematica "reducerea la absurd". Adaugand la aceasta neimplicarea unor valori autentice in politica, unde stiau ca nu vor fi admise si asimilate, (cu exceptia celor cu constiinta maleabila), au determinat transformarea societatii romanesti intr-o societate bolnava, dominata de necinste, de ura, de suspiciuni, de dorinta de a compromite, chiar pe nedrept, adversarii sau neprietenii, de dusmanie reciproca, de acuzatii si incriminari absurde, metode mostenite de la vechiul regim, fac ca si incriminarile reale sa se deplaseze in umbra suspiciunilor. Acuzatii murdare, nefondate si de multe ori neadevarate, tot acest arsenal are ca scop cucerirea puterii sau pastrarea ei, putere care s-a dovedit atat de profitabila material. Aceasta lipsa actuala de valori autentice se explica in mare parte si prin preocuparea permanenta a regimului comunist de a anihila sau deprima valorile autentice. Dintre cei 200.000 de morti in inchisorile comuniste faceau parte si multe dintre elitele culturale, politice, militare. Cei care au scapat vii din inchisori sau de la Canal au iesit, in mare parte, infirmi moral sau fizic; au fost marginalizati, trimisi la "munca de jos", ca simpli muncitori, desi pregatirea lor i-ar fi facut mult mai utili in alte parti. Au urmat exmatricularile din scoli si facultati. In fine, sub Ceausescu a inceput o vasta activitate de formare a "omului nou", devotat partidului, care gandea dupa cum indica partidul, si care trebuia sa multumeasca partidului fiindca acesta ii acorda niste conditii minime de viata. Ca si cand acestea ar fi fost pomeni si nu drepturi meritate in urma muncii depuse. (Amanunte cutremuratoare despre acest proces de formare a omului nou se pot citi in numarul de marti al ziarului Ziua, care numai de simpatie totala fata de actuala putere nu poate fi invinuit). Cazul Brancusi este un exemplu de apreciere a valorilor. Cand acesta a oferit statului roman atelierul sau din Paris si operele aflate acolo, donatia a fost respinsa fiindca venea din partea unui artist decadent. Nici cu vremile actuale nu mi-e rusine. Dupa cate stiu, statul roman n-a trimis o delegatie oficiala la funeraliile lui Eugen Ionescu, singurul roman admis printre nemuritorii Frantei, deoarece acesta a avut o atitudine regalista. Nu e de mirare atunci ca mari valori ale culturii, artei, stiintei au luat calea exilului; unde cu adevarat s-au putut afirma ca valori de cel mai inalt nivel.
Se impune, dar cu insistenta, o rescriere a istoriei Romaniei "o istorie adevarata, nu cea falsificata, care a contaminat si distorsionat constiintele multor compatrioti, de altfel oameni absolut onesti. Se impune, de asemenea, o evidentiere a adevaratelor valori. O astfel de actiune va fi privita cu suspiciune si cu acuzatii murdare de cei care sunt incurabil contaminati de ideologii straine interesului poporului roman. Dar acest lucru, care va avea efecte restranse pentru cei ce sunt, este necesar pentru cei care vor veni sau vor deveni. Imi permit, cu bunavointa dumneavoastra, sa incep ciclul de prezentari ale unor valori autentice ale poporului nostru, motiv de mandrie nationala autentica, pe care intentionez sa-l continuu cat si daca va fi posibil.
Pe lista celor mai mari 100 de pianisti ai secolului XX figureaza trei romani; Clara Haschil, Dinu Lipatti si Radu Lupu. Clara Haschil (1895 - 1960) este considerata cea mai mare interpreta a lui Mozart, din timpul ei. A fost o mare artista, in ciuda infirmitatii ei suportata inca din copilarie (si care a obligat-o sa intrerupa patru ani activitatea concertistica), in ciuda unei operatii pe creier, in ciuda faptului ca de-abia la 15 ani si-a putut cumpara un pian la care sa poata exersa acasa... In "Calendarul muzicii universale", aparut in 1966, in buna traditie comunista, Haschil e caracterizata ca pianista elvetiana de origine romana. Casa Philips ne-o reda pe Haschil, definind-o ca pianista romana.
A murit la Buxelles, intr-un accident stupid. In ciuda suferintelor ei dureroase si multiple, Haschil era o persoana tonica, imbarbatandu-i si alinandu-i pe toti cei din jurul ei; cum a fost cazul pianistului Dinu Lipatti, pedepsit si el cu durerile unei leucemii. Numai in interpretarile lui Mozart, Clara isi permitea sa redea o bucurie trista. Dinu Lipatti, "Printul pianului", cum a fost denumit, un artist de o sensibilitate si o modestie caracteristice numai valorilor autentice, a suportat mai usor durerile bolii cu ajutorul corespondentei cu Clara Haschil, pe care o alinta "Clarinette". Iata deci ca unde exista valoare autentica si de cea mai buna calitate pot exista sentimente de prietenie, de sprijin reciproc, de intelegere. As putea sa va spun multe despre activitatea acestor mari artisti, despre marii muzicieni ai vremii care i-au apreciat si care au colaborat; cunosc mai multe informatii despre ei ca si despre alti muzicieni ilustri de origine romana; mai multe chiar decat despre manelisti. Dar nu vreau sa abuzez de rabdarea dumneavoastra, pe care si asa v-am pus-o la incercare.
Inchei cu o nota interesant de stiut. Fratele lui Dinu, Valentin Lipatti, care a trait in Elvetia, a fost un as al spionajului Romaniei comuniste. A murit cu putini ani in urma. Un ziar central mentiona ca, prin testament, Valentin Lipatti a lasat toate bunurile materiale ale familiei lui, cui credeti? Lui Ion Iliescu.

---

Despre autor: