Mijlocasul roman se va afla la a doua experienta in prima liga bulgara, dupa ce intre 2003 si 2005 a evoluat la Litex Loveci.
ANTRENAMENT. Ieri-dimineata, Eugen Trica a efectuat vizita medicala si spre pranz a efectuat primul antrenament sub comanda sarbului Miroslav Jesici. Conform intelegerii, dupa incheierea contractului, clubul va avea prima optiune pentru prelungire. La jumatatea campionatului bulgar, TSKA se afla pe primul loc, cu 40 de puncte, la sapte distanta de rivalii de la Levski, fiind si neinvinsa.
RENUNTARE. Curios este ca ieri Eugen Trica era asteptat la Vaslui, unde urma sa poarte runda decisiva de negocieri cu Adrian Porumboiu. ""Tebuia sa vina la ora 13:00 pentru a semna cu noi, dar nu a mai ajuns. E bine daca a semnat cu TSKA Sofia. Ma bucur ca nu a semnat cu Otelul sau alta formatie din Divizia A cu care noi ne luptam pentru evitarea retrogradarii. Ii doresc succes, dar cred ca ar fi fost bine sa dea si el un telefon si sa le spuna oamenilor de aici, care l-au asteptat, ca nu mai vine"",
a declarat Porumboiu. (Madalina Corbeanu)
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro