Gazetarii nu indraznesc sa le spuna marilor chirurgi si marilor arhitecti regi, dar de indata ce un fotbalist analfabet si cu obiceiuri marlanesti incepe sa dea goluri e rege.

S-ar parea ca si publicul fotbalului doreste incoronarea unor idoli ai stadioanelor, dar cum pana acum nu l-a intrebat nimeni cum vede el chestiunea, ne vom referi doar la inmultirea metaforelor princiare si imperiale in cateva zone sociale care produc bogatie, faima, uneori si pasiuni de o viata. In lumea spectacolului-afacere, cel putin, regii se numara cu sutele. Nu exista manelist caruia sa nu i se fi zis macar o data rege. Iar cum autorii reportajelor mondene sunt rareori si niste seniori ai presei, e normal sa crezi ca simt aceeasi nevoie de maxima luare in seama ca si guristii pe care-i fac regi. E un caz de solidaritate a marunteilor cu legenda: cine are de-a face cu regii scenei, cu regii arenelor, cu regii finantelor, cu regii mafiei e si el un pic rege.
Nu-i de mirare ca acest exces metaforic merge firesc in jos, dar niciodata in sus. Am citit titluri de pagina-ntai despre ""regii gunoaielor"", cu ""regii cazinourilor"" si ""regii ringului"", niciunul insa cu ""regi ai bibliotecilor"" sau ""imparati ai spiritului"". Un savant suporta cu re-semnare de suveran apelativul ""maestre"", dar s-ar simti jignit in ce are el mai de pret, in demnitatea profesiei, daca ar fi numit ""rege al algebrei"" sau ""rege al biologiei"". De fapt, nici ziaristii, oricat de doritori ar fi ei sa-si lege numele de al unor laureati ai Nobelului, cu acestia nu forteaza elogiul. In limbajul ""publicatiilor roz"" si al competitiilor-business, ca de altfel si in acela al satrei lor, superlativele regale sunt la fel de frecvente. Inteleg de ce Ion Iliescu i-a incurajat in primii ani de dupa 1990 pe cativa bulibasi sa poarte coroana si sa batjocoreasca inventarul national de titluri dinastice. Regele Mihai ii ameninta pozitia. Si cum la cursurile de diversiune ale Universitatii Hidrotehnice din Moscova prima lectie era despre degradarea imaginii adversarului, solutia fostului presedinte s-a impus: tiganirea roialitatii. Nu inteleg insa cum de nu si-au dat seama de consecintele acestei diversiuni grotesti gazetarii, de ce au jubilat de cate ori au avut ocazia sa scrie despre ""casa regala Cioaba"", ca si cum puteau in sfarsit sa-i faca in necaz regelui Mihai. Nu sunt regalist, nu cred ca solutia pentru spalarea la fata a Romaniei e regalitatea, insa nu pot sa nu ma intreb de unde atata placere, tot timpul reinnoita, in uzurparea de titluri. Poate si pentru ca mii de dobitoci si-au cumparat diplome universitare si doctorate, iar acum vor si ranguri de Palat, poate pentru ca ne complacem inca in conditia paguboasa de ""nascuti poetI"", intr-o lume care pune mai mult ca oricand baza pe ratiune si adevar faptic.
N-as fi scris acest articol daca de curand, la o premiere de vedete ale presei, nu s-ar fi vorbit despre ""regii jurnalisticii"". Nu mai avem mult si ne-am tiganit de tot.