Temperaturile foarte scazute de saptamana trecuta au fost un test pentru locuintele noastre, si mai ales pentru apartamentele de bloc construite inainte de 1989. Foarte multi locatari au avut probleme: fie agentul termic nu a facut fata gerului, fie
Temperaturile foarte scazute de saptamana trecuta au fost un test pentru locuintele noastre, si mai ales pentru apartamentele de bloc construite inainte de 1989. Foarte multi locatari au avut probleme: fie agentul termic nu a facut fata gerului, fie gazele nu aveau suficienta presiune pentru a tine pornita microcentrala, fie au fost surprinsi de consumul pe care l-au generat caloriferele electrice. Iar pentru cei care au stat confortabil in apartamente, probabil factura la incalzire va fi una record in aceasta luna, potrivit primelor calcule.
Si facturi in crestere, din pacate, vor exista in fiecare iarna, chiar daca nu vom mai avea geruri atat de mari.
Singura solutie pe termen lung este reabilitarea termica a blocurilor de locuit. Prin lucrari de izolare a peretilor exteriori, a teraselor si prin schimbarea ferestrelor si a usilor cu unele mai performante din punct de vedere energetic, pierderile de caldura se pot reduce cu in medie 30%.
Ce am facut? Am schimbat legislatia, marind contributia statului si obligand si primariile sa contribuie cu bani.
Pana acum a fost o legislatie nu tocmai avantajoasa pentru asociatiile de proprietari: expertizarea si proiectarea erau platite cu bani de la buget, iar la executie doar 25% era ajutor de la stat, restul fiind suportat de proprietari. Ca urmare, avem doar 26 de cladiri in lucru, in diferite faze.
Am modificat legea si, potrivit prevederilor in vigoare, pentru executia lucrarilor de reabilitare termica, de la bugetul de stat se aloca o treime, de la autoritatea locala inca o treime. In acest mod, primaria este mai implicata si responsabila in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii locuintelor. Avem si exemple bune, dar si exemple rele in acest sens. Un exemplu pozitiv este cel al Consiliului Local din Cluj, care a si prevazut in bugetul pe 2006 o suma pentru reabilitarea termica a cladirilor de locuit.
Noi, ca minister, avem obligatia sa asiguram o legislatie coerenta si sa gasim metode ca sa stimulam acest proces. Si avem multe planuri pe termen mediu si lung. Tot saptamana trecuta am semnat un contract de asistenta cu societatea germana GTZ, printr-o finantare de 900.000 de euro a Guvernului german. In urmatorii doi ani, partenerii de la DTZ vor realiza campanii de constientizare a importantei modernizarii cladirilor de locuit, vor organiza intalniri cu reprezentantii asociatiilor de proprietari si vor dezvolta o structura de lucru la nivel de minister, inclusiv instruind angajati din minister si creand filiale in teritoriu. Impreuna cu consultantii germani vom cauta diverse modalitati de finantare a lucrarilor de reabilitare. Avem deja o propunere pentru un program-pilot pentru executia de reabilitari de locuinte finantat tot de Guvernul german.
In paralel, avem in lucru un program finantat de Guvernul elvetian pentru reabilitarea termica a unor cladiri publice in 20 de judete.
Ne dorim insa o extindere in masa a acestor programe si cautam in continuare mijloace cat mai ieftine de finantare. Avem chiar promisiuni ca o data cu aderarea in Uniunea Europeana sa avem acces la fonduri de coeziune si structurale, nerambursabile, pentru pregatirea de proiecte si lucrari de imbunatatire a conditiilor de locuit in blocurile care nu se ridica la standardele europene privind consumul de energie.
Un prim pas va fi campania pe care o vom promova din luna februarie, prin care dorim sa atragem interesul asociatiilor de proprietari. In avanpremiera, ii provoc pe locatari sa ia in calcul si aceasta optiune, pentru ca nu este atat de costisitoare - contributia ar fi de 1.300-1.500 de euro pentru fiecare familie. Vreti sa aveti o locuinta mai calda? Vreti sa aveti un consum mai mic cu in medie 30%? Convingeti-va vecinii si inscrieti-va in programul de reabilitare termica a cladirilor. Investitiile in astfel de lucrari se intorc in sase-opt ani, iar confortul apartamentelor este nepretuit.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.