Un grup de experti de la Institutul European din Romania a realizat o analiza ampla a capacitatii de absorbtie a fondurilor comunitare care urmeaza sa fie atrase de Romania in perioada post-aderare. Concluziile celor noua studii de impact cuprind recomandari si scot in evidenta problemele cu care se confrunta tara noastra in diverse domenii.

Capacitatea administrativa de absorbtie a fondurilor in perioada post-aderare nu se situeaza inca la un nivel suficient, existand multe si serioase slabiciuni care trebuie rezolvate in perioada care a mai ramas pana la momentul aderarii, afirma expertii, care precizeaza totusi ca aceasta evaluare a fost facuta cu un an inaintea aderarii si ca situatia se poate schimba. Se precizeaza insa ca analiza a fost efectuata in baza evaluarii capacitatii de absorbtie din alte state candidate (in prezent state membre), la momente similare de timp (cu aproximativ un an inainte de aderare), relateaza publicatia online euractiv.ro. Prin urmare, studiile ar trebui sa se constituie intr-un semnal de alarma suplimentar, tinand cont de locul extrem de modest ocupat de Romania. In ansamblu, este relevata o anumita lipsa de autoritate si de coordonare a procesului de pregatire pentru administrarea fondurilor comunitare. Pana la incheierea negocierilor, Ministerul Integrarii Europene a fost catalizatorul eforturilor intreprinse pentru ca Romania sa se prezinte cu rezultate favorabile si sa poata fi luata decizia de inchidere a diferitelor capitole de negociere. O data cu incheierea acestui proces, lucrurile par a se fi relaxat intrucatva.
RECOMANDARE. Fara a recomanda centralizarea si subliniind ca notiuni precum descentralizarea sau subsidiaritatea sunt idei-cheie in filozofia comunitara, autorii studiilor sunt totusi de parere ca o oarecare recentralizare este necesara. Dar nu o recentralizare a procesului de administrare sau implementare, ci o recentralizare a procesului de construire a unei capacitati administrative de absorbtie corespunzatoare. Crearea unui grup de lucru cu puteri reale, autoritate in obtinerea informatiilor, dar si autoritate de decizie la nivelul Guvernului, care sa urmareasca, in scopul de a accelera, toate aspectele legate de cresterea capacitatii de absorbtie, ar putea impulsiona acest proces. In ceea ce priveste structura institutionala, ar fi poate necesara o mai buna conectare a intregului sistem de gestiune a fondurilor structurale la nivelurile superioare de decizie din cadrul Guvernului. Comunicarea si dezbaterea regulata, la nivel de ministri, a problemelor legate de operationalizarea structurii de gestiune a fondurilor structurale ar fi de dorit, pentru ca acest proces sa poata deveni prioritar.

PROBLEME