Raportul parlamentarului elvetian Dick Marty, realizat sub egida Consiliului Europei, privind presupuse centre de detentie ale CIA in Europa este, din punctul meu de vedere, un mare bluff. Dat publicitatii marti, 24 ianuarie, documentul contine 103 puncte, toate incercand cat mai convingator cu putinta sa ne demonstreze ca spionajul american a creat centre de detentie in Europa, unde a torturat persoane suspecte de terorism, capturate in Afganistan, Irak si in alte tari.
Raportul lui Marty este mai degraba o revista a presei, combinata cu niste considerente de ordin filozofic si ideologic. Ma asteptam ca in calitate de reprezentant al unui organism oficial european, parlamentarul elvetian sa se foloseasca de aceasta calitate pentru a ne oferi raspunsurile asteptate. Credeam ca o astfel de investigatie contine informatii oficiale, declaratii ale unor reprezentanti ai statelor incriminate, rezultate concrete ale anchetei. Insa documentul nu face decat sa treaca in revista tot ceea ce media a scris pe aceasta tema. Sunt citate ziare serioase, posturi de televiziune, tabloide si posturi de radio din Europa si SUA. A te baza doar pe surse de presa e o gafa. Lucrez in presa de peste 15 ani, specializat pe un sigur domeniu: serviciile secrete si problemele militare. Trebuie sa recunosc faptul ca presa are limitele ei atunci cand e vorba de a descoperi actiunile serviciilor de informatii. Pot exista unele informatii reale sau indicii clare care sa fie suficiente pentru intocmirea unui articol de presa. Dar ele nu sunt decat capete pentru pornirea unor anchete adevarate si oneste din partea autoritatilor, daca se doreste aflarea adevarului. Daca nu, infiintezi o comisiea€¦
Jurnalistii au un mare merit in lansarea temelor pentru dezbateri publice. Au in aceeasi masura un merit pentru publicarea unor informatii bomba, care pot duce la dezvaluirea unor abuzuri sau ilegalitati. Dar de foarte putine ori un jurnalist poate avea acces la toata paleta de informatii: de culise, cele oficiale, documente ale institutiilor si marturiile celor implicati. Acest fapt este mai degraba apanajul investigatorilor oficiali, fie ca sunt ei procurori, politisti, agenti secreti sau parlamentari cu insarcinari speciale. Prin natura profesiei si functiei lor, acestia sunt indrituiti sa ceara si sa primeasca de la autoritati informatii si documente clasificate.
Ceea ce a facut Dick Marty putea sa faca orice agentie de monitorizare a presei. Sa puna cap la cap tot ce s-a scris, sa adauge niste comentarii, cateva concluzii si gata. Ma asteptam sa existe in acest raport opinia administratiei SUA. Cea care era prima vizata de acuzatii. Credeam ca elvetianul va descinde la Washington, va pune mandatul sau pe masa si va da de toti peretii cu cei presupusi a fi implicati in abuzuri. Ma gandeam ca Marty va sosi la Bucuresti sa stea de vorba cu actualul si fostul presedinte, cu seful SRI, sa vada cu ochii lui baza Mihail Kogalniceanu. Nimic din toate astea nu s-a intamplat.
Prin superficialitatea intocmirii acestui raport, Consiliul Europei a ratat o sansa buna de a dezvalui cu dovezi, nu cu indicii, eventualele practici abuzive ale CIA. Si sa ceara in mod oficial statelor europene sa nu coopereze in astfel de actiuni, daca au facut-o cumva pana in prezent pe barba lor, cum spune romanul.
Esenta documentului sta de fapt intr-o fraza de la sfarsitul lui, in care se precizeaza ca ideea principala a acestui demers este dezbaterea dilemei daca europenii pot sau nu accepta aceleasi principii de actiune in lupta antiterorista ca si americanii. Daca si pentru unii si pentru altii legea are aceeasi interpretare. Intrebarea e urmatoarea: daca nici un stat presupus a fi implicat in operatiuni secrete ale CIA nu a protestat oficial in legatura cu aceste practici, de ce vrea Consiliul Europei sa faca ""bine"" cu forta unor membri ai sai? Cu alte cuvinte, de ce vrea Dick Marty sa forteze o batranica sa treaca strada daca ea nu vrea?