Pentru unii dintre concetatenii nostri, episodul deportarii germanilor nu reprezinta numai un fragment din istoria recenta a tarii in care s-a nascut. Pentru contemporanii unor evenimente, istoria tarii se intretaie dureros cu propria viata. Fragmentele din cartea de istorie se suprapun astfel cu propriile lor amintiri. Dora Dumitru, deportata a 20 de ani
In ultimele luni ale lui 1944, reprezentantii sovieticilor din Comisia Aliata de Control au solicitat Guvernului roman lista cetatenilor de etnie germana. Multi dintre ei urmau a fi deportati in URSS, ""pentru a ajuta la efortul de reconstructie"" a URSS. Cererea a fost indeplinita, Comisia Aliata de Control fiind structura abilitata sa supravegheze indeplinirea de catre Romania a prevederilor Conventiei de Armistitiu semnata la Moscova cu reprezentantii URSS, SUA si ai Marii Britanii la data de 12 septembrie 1944. Teoretic au fost stabilite anumite criterii in functie de care urma sa se faca deportarea. De exemplu, erau vizati barbatii germani cu varste cuprinse intre 17 si 45 de ani si femeile intre 18 si 30 de ani. Ca si in alte cazuri, cum ar fi deportarea etnicilor rromi din 1941, criteriile stabilite pe hartie nu au fost intotdeauna si transpuse in practica. Arhivele pastreaza numeroase dovezi de persoane deportate ""din greseala"", desi se incadrau in diversele categorii exceptate. De plilda, intr-o nota informativa referitoare la incheierea arestarii svabilor din judetul Timis-Torontal se spunea: ""Toti care se gaseau depusi provizoriu prin camine si parcuri in Timisoara au fost pusi in masini sovietice inchise, escortati de santinele si dusi la gara pentru a fi imbarcati in vagoane de marfa bine inchise"". Guvernul Nicolae Radescu, aflat atunci la putere, a raspuns solicitarii presedintelui sovietic al Comisiei Aliate de Control - solicitare facuta insa in numele tuturor celor trei aliati. Arestarile au inceput in noaptea de 10 spre 11 ianuarie 1945, au durat mai multe zile si s-au desfasurat pe tot teritoriul tarii. Responsabile de indeplinirea misiunii au fost politia si jandarmeria. Arestatii au ramas o scurta perioada in centrele de incartiruire. Dupa aceea, imbarcati in vagoane de marfa, au luat drumul spre URSS. ASCUNZATORILE. Dora Dumitru, nascuta Kenzel, a venit pe lume in 1924, la Sibiu, intr-o familie de etnici germani stabiliti insa de multe generatii in Ardeal. Nici un membru al familiei nu facuse vreodata politica. La sfarsitul lui 1944 - inceputul lui 1945 a inceput sa circule zvonul ca germanii urmau sa fie deportati in Uniunea Sovietica. Speriata, familia Kenzel a plecat din orasul Busteni, unde avea domiciliul stabil, in comuna Cinu de langa Fagaras, unde locuia bunica dinspre mama a tinerei Dora, la acel moment de numai 20 de ani. In ianuarie 1945 au inceput arestarile. Familia a incercat sa-si protejeze singurul copil pe care il mai aveau acasa - celalalt - un fiu, fiind pe front in Armata Romana. Astfel ca, Dora Dumitru (Kenzel) a fost ascunsa la niste rude in Agnita. Proprietari ai fabricii de mobila din localitate, gazdele erau ele insele persoane cunoscute. Nimeni nu putea locui la ele fara sa atraga atentia. Dupa un drum cu multe peripetii, tanara a ajuns inapoi in comuna din care plecase. S-a refugiat la o matusa. Barbatii facusera o gaura in podeaua camerei, prin care se putea ajunge usor in beci. Gaura a fost camuflata cu un sifonier. Dora Dumitru (Kenzel) si verii ei au trait o vreme in beciul matusii. ""Parintii mei veneau seara, pe intuneric, si-a amintit ea. Numai atunci puteam iesi din ascunzatoarea noastra. Venirea parintilor mei seara de seara era singura bucurie."" DE DRAGUL VERISOAREI. A reusit sa treaca insa cu bine peste vizita inopinata a unor soldati sovietici, aflati in cautare de bauturi alcoolice. Pana la urma a abandonat ascunzatoarea din proprie initiativa: cum autoritatile nu o gasisera pe ea, au arestat in loc o verisoara, mama a doi copii minori. ""In momentul cand m-am prezentat, i s-a dat drumul"", povesteste Dora Dumitru (Kenzel). Cu toata supararea, in momentul acela am avut o licarire de multumire. Nepotilor mei le-a fost redata mama, iar ei libertatea."" DRUMUL SPRE NECUNOSCUT. A asteptat doua zile intr-o cazarma din Fagaras, apoi au fost dusi la gara si imbarcati in vagoane de marfa. ""De-a lungul traseului - si-a amintit interlocutoarea noastra - erau insiruiti cunoscutii si rudele noastre. Venisera cu speranta ca ne vor mai zari o data."" A impartit calvarul unui drum de o saptamana - fara alimente, fara apa, fara conditii minime de igiena - cu inca cinci femei si treizeci de barbati. ""Prin gratiile de la ferestrele vagonului, spune Dora Dumitru (Kenzel), barbatii intindeau mana si ne dadeau, pe rand, cate un bulgaras de zapada. Asa ne amageam setea."" Vagoanele au fost desigilate abia in momentul cand trenul a ajuns pe teritoriul Uniunii Sovietice. Li s-a permis sa coboare. Insetati peste masura, oamenii s-au apucat sa manance zapada murdara. Multi s-au imbolnavit ulterior, dar atunci nimanui nu-i pasa de consecinte. Dupa alte doua saptamani au ajuns la Petrovka, in cotul Donului. Cei plecati din Romania in ianuarie 1945 si-au dus zilele in lagarul de munca din aceasta localitate mult prea indepartata de casa, pana in decembrie 1949.


Sterilizarea ""dusmanului"" arian
Germanii smulsi din caminele lor stiau ca merg in URSS pentru a ajuta la reconstructie. Munca unor cetateni nevinovati trebuia sa compenseze pagubele produse de soldatii germani. Dora Dumitru a taiat copaci, a lucrat in mina, pe santiere de constructii, in agricultura. A scapat cu viata, dar si cu o amintire de nesters: sterilitatea. Efectele injectiei fatale
ECHILIBRU. In ciuda vietii grele, doamna Dora Dumitru si-a pastrat seninatatea si calmul