Telefonul pe care premierul Calin Popescu Tariceanu i l-a dat asta-vara procurorului general Ilie Botos, pentru a se ""interesa"" de dosarul prietenului sau Dinu Patriciu, nu este singura surpriza pe care Palatul Victoria o furnizeaza in acest caz.

Telefonul pe care premierul Calin Popescu Tariceanu i l-a dat
asta-vara procurorului general Ilie Botos, pentru a se ""interesa"" de dosarul prietenului sau Dinu Patriciu, nu este singura surpriza pe care Palatul Victoria o furnizeaza in acest caz.

Surse din Executiv
ne-au confirmat ca, intre doua vizite la Parchet, Patriciu a avut o indelunga intrevedere la Guvern, nu doar cu premierul Tariceanu, ci si cu ministrul Justitiei, Monica Macovei.
""BOMBA"". In luna noiembrie, fosta sefa a cencelariei prezidentiale, Elena Udrea, arunca pe piata o bomba, anuntand - mai mult retoric - ca in ziua in care liberalul Dinu Patriciu a fost retinut de Parchet, premierul Calin Popescu Tariceanu, seful sau de partid si bun prieten, l-a sunat pe procurorul Ilie Botos pentru a se ""interesa"" de caz. Informatia - care razbatuse in mediul jurnalistic chiar in momentul telefonului, in luna mai - fusese negata chiar de seful statului intr-un interviu acordat cotidianului Romania libera. Basescu isi cere scuze public aratand ca nu a vrut, prin confirmare, sa produca o criza politica, Tariceanu sustine ca e normal sa se intereseze de cazul unuia dintre cei mai mari contributori la bugetul statului, presedintele Rompetrol.
PIESA 2. Ulterior, premierul Tariceanu face un alt act de ""buna-credinta"" fata de colegul sau de partid, primindu-l intr-o audienta la Palatul Victoria, la finalul careia, Patriciu anunta public ca s-a plans premierului de modul in care actioneaza justitia in cazul sau. Patriciu cere o audienta si sefului statului, dar este refuzat.
O intalnire extrem de importanta lipseste insa din acest puzzle. In aceeasi perioada, Dinu Patriciu are o intrevedere ""de taina"" la Palatul Victoria cu primul- ministru si cu ministrul Justitiei, Monica Macovei. Taina a fost devoalata in aceste zile de surse guvernamentale care au confirmat pentru Jurnalul National participarea ministrului Macovei la intalnirea cu Patriciu, in plina cercetare a acestuia in dosarul Petromidia.
CONTROL. Sursele citate ne-a mai declarat ca in cazul anchetarii lui Dinu Patriciu s-a intamplat ca
Monica Macovei sa trimita corpul de control al ministerului pentru a o verifica pe Adriana Cristescu, unul dintre cei doi procurori care au semnat ordinul de retinere a lui Patriciu, pe care presa il numeste in aceste zile ""matusa lui Tariceanu"". Presiunile exercitate pentru ca dosarul Rompetrol sa ii fie luat Adrianei Cristescu au fost dublate de o serie de articole de presa indreptate impotriva procuroarei.
RACEALA. Coincidenta sau nu, relatiile ministrului Justitiei cu presedintele Traian Basescu, cel care a determinat numirea ei, inregistreaza in ultimele luni o racire vizibila. Nu mai departe de ziua numirii noului presedinte al CSM, Monica Macovei a avut parte de o serie de ""atingeri delicate"" din partea lui Basescu. Seful statului a pus-o la punct de cateva ori pe ministresa in sedinta publica, atragandu-i atentia ca tine mortis sa fie o ""exceptie"", in timp ce Macovei a replicat ca nu se vrea ""exceptie"", ci un ministru care face reforma. Replica acesteia a stupefiat nu doar asistenta, ci si pe Basescu, ramas, culmea, fara replica. El si-a luat revansa insa in momentul in care i-a aratat ministrului ca nu cunoaste legile si regulamentul CSM, in sedinta pe care Macovei o califica peiorativ drept ""festiva"", urmand a fi definitivat raportul de activitate a CSM care pleca spre Parlament.
Ne intrebam daca presedintele Traian Basescu are cunostinta despre aceasta intalnire, dupa cum a stiut si de telefonul Tariceanu-Botos, si, daca da, ce masuri a luat avand in vedere, pe de o parte, ca Monica Macovei este propunerea lui in Executiv si, pe de alta, ca seful statului s-a declarat un garant al independentei justitiei.

PRESEDINTELE ROMPETROL, DIN NOU LA PARCHET


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.