Ce dragut...

Un adjectiv destul de greu de definit, din pacate mult prea utilizat, de multe ori enervant, atat ca atare, cat si datorita faptului ca poate fi si este insotit de un entuziasm neconvingator, precum cel al vizitatorilor unei gradini zoologice la vederea unui ursulet Panda, al privitorilor unui album cu poze de familie sau al spectatorilor unui film cu pinguini.
A fi dragut, desi inca nu am ajuns la o definitie exacta a termenului, pare a fi mereu la
moda - se poarta masinute mici si cu aspect vag amuzant, ca Mini Cooper si Toyota Prius, domnisoarele si doamnele umbla deseori cu ombilicul la vedere sugerandu-ne stilul discutabil al prescolarilor, pana si cel mai recent exemplar de King Kong are ceva de papusa maltratata, de catelus care isi iubeste fara rezerve stapana.
Specialistii in prelucrarea informatiei vizuale au reusit sa gaseasca trasaturi si comportamente care produc impresia de dragut, fara ghilimele, anume: ochii mari si stralucitori privind drept inainte de sub o frunte inalta, pe o fata rotunda, urechile relativ mari si usor clapauge, mersul nesigur, ezitant. Toate acestea si probabil inca multe altele indica o varsta foarte frageda, lipsa de agresivitate si implicit vulnerabilitate, inocenta, nevoia de ingrijire, datoria adultilor fata de prunci, care la specia umana au nevoie de ajutor pana si pentru a se hrani. Sa intelegem ca evolutia ne-a inregistrat in sistemul nervos central obligatia de a raspunde urgent la orice semn de dorinta a celor mici? Foarte probabil, omul percepe ca dragut si inofensiv orice seamana cu un prunc, inclusiv puii majoritatii mamiferelor, unele pasari, baloanele colorate, cate o omida mai decorativa si pana si trei semne de punctuatie asezate unul dupa celalalt, doua puncte, o cratima si o paranteza, adica :-)
Un tanar si original filosof al artei, Dennis Dutton de la Universitatea Canterbury din Noua Zeelanda, autorul unei carti despre estetica si evolutie, pleaca de la o observatie de fiziologie a creierului, imaginile percepute drept dragute stimuleaza regiuni denumite ""centre ale placerii"" la fel ca activitatea sexuala, mancarea gustoasa sau unele substante psihoactive, ceea ce ar explica zambetele de pe fata celui care se afla tocmai in fata custii ursuletului alb-negru, Panda. ""Dragut"", sustine el, ""semnifica o perceptie care depaseste complexitatile si ne spune doar sa iubim obiectul perceput"".
Poate ca tocmai viteza cu care reactionam la ceva de acest gen, frecventa acestor reactii, intensitatea lor ne fac sa ne simtim uneori manipulati, exploatati, fortati sa apreciem ceva superficial sau de proasta calitate. Lucruri bine cunoscute in lumea reclamei, unde si imagini lipsite de o frumusete conventionala, dar folosind semnalele care starnesc asociatia cu ""dragut"" (vezi ET, Yoda, papusile din gradina cu varza - Cabbage Dolls, automobilul Volkswagen, pinguinii) se bucura de mai multa incredere decat ne-am fi putut astepta. Copiii si tinerii sunt mai usor convinsi de o reclama insotita de un chip ""dragut"" decat de mesajul verbal sau tiparit.
Revenind la evolutie, alti oameni de stiinta ne asigura ca dragostea noastra pentru copii este legata de nevoia de supravietuire si nu de dragalasenia lor, chiar daca nevoia de a percepe ceva ""dragut"" poate fi exagerata (exista iubitori de pinguini care cred ca acestia sunt mamifere si nu pasari!) puii si pruncii care ne par mai draguti au sanse mai mari de a ajunge la maturitate. In orice caz, sa incercam sa nu confundam dragut cu frumos, frumusetea declanseaza admiratia si cere un soclu, dragut provoaca afectiune si se multumeste cu o imbratisare, frumusetea este rara si fragila, dragalasenia poate coexista cu uratenia moderata.
Preocuparea cu ideea de dragut este relativ recenta, anii a€™60 ai secolului trecut. Mult mai veche, obsesia stiintifica legata de reactia unui om la chipul cuiva, modul in care aceste reactii pure, impulsive, ne modeleaza comportamentul, a atins un soi de culme prin 1930, atunci cand unul dintre urmasii lui Freud, un anume Ludwig Szondi, pare-se clujean la origine, ataca subiectul si dadea teoriei sale un nume rasunator, ""analiza destinului"".
Aproape la fel de spectaculos ca versul lui Homer, care defineste chipul frumoasei Elena din Troia drept: ""Fata care a lansat o mie de corabii"".

---

Despre autor: