Pentru unul ca mine, care am sustinut constant si ferm regandirea unora dintre proiectele de privatizare din sistemul bancar si din cel energetic - pe ideea simpla, dar solida ca nici o tara responsabila nu-si lichideaza toate pozitiile capitalului autohton, chiar daca public, in aceste domenii-cheie - , anunturile guvernamentale ca se va mai reflecta asupra privatizarii CEC si Romgaz nu pot suna decat reconfortant in iuresul de pana acum al privatizarilor fara noima. Neindoios, situatia in care au ajuns privatizarile in Romania impune o discutie nationala, transpartinica si transideologica, asupra subiectului, urmand a se stabili in mod clar ce urmeaza a se mai scoate la privatizare din ceea ce mai exista neprivatizat si, in mod deosebit de limpede precizat, in ce modalitati.
Deciziile in domeniu nu pot fi lasate la discretia unor idei sau impresii personale si cu atat mai putin la cheremul unor interese personale sau de grup. In plus, ceea ce ar mai fi de privatizat se afla in sectoare atat de diverse, incat abordari globale - ca, de pilda, cele rezultand din stereotipul nevoii de principiu a privatizarii - nu pot fi decat excluse din calcul, fiind obligatorii abordarile caz cu caz. Ramane, fara indoiala, optiunea privatizarii, ca alternativa la lichidare, in cazul tuturor intreprinderilor industriale care se mai afla in portofoliul statului si care sunt toate neperformante (precum Tractorul sau Electroputere). Aici, miza este privatizarea ca instrument de eficientizare, necontand pretul obtinut la vanzare, ci perspectiva economica si sociala.
Continuarea privatizarilor in energetica n-ar putea fi decat nuantata. Privatizarea catre mari investitori straini din domeniu trebuie sa patrunda in productia de energie termo, desigur daca va exista interes in aceasta privinta, dar deschiderea pe o asemenea pista trebuie sa fie maxima. Evident, privatizarea distributiilor trebuie desavarsita: a pornit, este pe jgheab si, fara o finalizare, nu se poate spera in investitii straine in productia de energie.
In conditiile dependentelor crescande si periclitante de gazul rusesc, instrainarea in continuare a productiei interne de gaze ar fi inoportuna si iresponsabila, dupa ce, prin privatizarea Petrom, exploatarea unei jumatati din aceasta productie a fost cedata catre OMV. Deci, fara echivoc, proiectata privatizare a Romgaz trebuie suspendata sau efectuata pe piata de capital, fara investitor strategic si cu un pachet de control pentru capitalul public romanesc. In domeniul bancar, nu ofertele financiare slabe ar trebui sa blocheze privatizarea CEC, cum gandeste Guvernul, ci nevoia de a se pastra macar o pozitie autohtona in sistem, desi aceasta pozitie trebuia mai degraba sa fie reprezentata de o banca puternica precum BCR. In plus, pentru pastrarea CEC in patrimoniul public ar trebui sa pledeze existenta in cadrul CEC a unei unice retele cu extindere in mediul rural, unde ar urma sa fie dusa batalia finantarii in anii ce vin.
Daca o privatizare a Postei Romane este o problema controversata - existand si argumente pro si argument contra - o privatizare a Societatii Nationale de Radiocomunicatii este o aiureala, nefiind nici obligatoriu si nici bine sa fi mai catolic decat Papa.
In ce priveste privatizarea Loteriei Nationale, aceasta ar fi chiar strigatoare la cer. De ce sa se incredinteze unor privati castigurile asigurate prin lege si nu prin abilitati manageriale sau prin valorificarea unor oportunitati de piata?! Prin consens national, Parlamentul ar trebui sa adopte o lege de interzicere a privatizarii integrale sau partiale a Loteriei Nationale, care sa descurajeze tentatiile si tentativele la acest cascaval public!