Desi vorbesc permanent de proiectul fuziunii, nici liberalii, nici democratii nu vor s-o faca. Chiar premierul Tariceanu si-a dat gandurile pe fata la o intalnire informala cu liberalii, la sarbatorirea zilei sale de nastere.

""Daca o facem, o facem intr-un an, un an jumatate"", isi exprima oficial presedintele liberal, Calin Popescu Tariceanu, parerea despre fuziunea liberalo-democrata. ""N-o sa se faca niciodata"", susura mereu in telefoanele ziaristilor surse anonime din acelasi partid. Aceasta este ruptura dintre declaratiile oficiale si cele neoficiale in randurile liberalilor, in mare majoritate sceptici, in privinta proiectului fuziunii. Chiar Tariceanu pare sa practice dublul limbaj, de vreme ce, la sarbatorirea zilei sale de nastere, alaturi de alti colegi liberali si-a dat gandurile pe fata. Cel care a provocat marturisirea a fost presedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus. Dupa ce i-a urat premierului ""La multi ani!"", seniorul liberal a adus vorba de fuziune, spunand ca PNL ar trebui sa puna cateva conditii ""nenegociabile"": fuziunea sa se faca sub identitatea liberala, adica formatiunea sa aiba orientare liberala si sa se afilieze Internationalei Liberale. ""La final am fost aplaudat si chiar presedintele PNL mi-a multumit pentru aceste ganduri si a spus ca este intrutotul de acord cu mine"", a povestit Quintus. Tariceanu si-a dat acordul fata de spusele lui Quintus, in conditiile in care asemenea pretentii ale liberalilor ar bloca total negocierile, pentru ca ar duce la o fuziune prin absorbtie cu PD, lucru de neacceptat pentru acest partid.
TERGIVERSARE. ""Colegul Adrian Cioroianu spunea ca nu putem renunta la Internationala Liberala, pentru ca suntem foarte bine primiti acolo, iar prezenta noastra intr-un alt grup, cum ar fi cel al popularilor, ar fi total nesemnificativa"", a mai povestit Quintus. Prins intre insistentele lui Basescu, seful statului fiind cel care preseaza pentru fuziune, si reticentele colegilor, Tariceanu a abordat o atitudine prudenta. La sedintele de partid, Tariceanu a vorbit de fuziune, dar atunci cand deputatul PNL Raluca Turcan, o sustinatoare a proiectului, a cerut elaborarea unui calendar, el a ignorat propunerea. Surse liberale mai spun ca, din conducerea PNL, singurii care ar pleda pentru fuziune sunt vicepresedintii Gheorghe Flutur si Theodor Melescanu.
OPOZITIE SI LA PD. Chiar daca Traian Basescu a dat ordin de fuziune, iar liderul PD, Emil Boc, a inceput sa faca din nou declaratii in favoarea proiectului, democratii nu se dau nici ei in vant dupa ideea de a se uni cu liberalii. Cel mai vehement combatant al fuziunii este vicepresedintele Sorin Frunzaverde, cel care apara traseul popular al PD. ""Din punctul meu de vedere, o asemenea conditie pusa de PNL, de a face fuziunea sub umbrela liberala, este inacceptabila. Pentru noi, fuziunea nu se poate face decat sub afilierea la PPE"", afirma Frunzaverde, care va veni astazi la Bucuresti pentru a discuta cu conducerea PD acest subiect. Insa, in opinia sa, fuziunea nu ar trebui sa se faca deloc, cele doua partide atingandu-si mai bine scopul ca alianta. ""Eu cred ca aceasta fuziune nu se va face. Optiunile doctrinare ale PD si PNL sunt diferite. Varianta aliantei, cu un partid afiliat la PPE si unul liberal, este optima. Iar Romania este mai bine reprezentata astfel in Parlamentul European, in institutiile europene. In PE, din 732 de deputati, liberalii au doar 82, pe cand popularii 270"", argumenteaza vicepresedintele PD. Frunzaverde nu crede nici in teza unirii celor doua partide pentru a salva ruperea aliantei. ""Alianta are un protocol functional, care trebuie doar respectat. Practica damboviteana a aratat ca si in guvernarea PSD au fost dispute, desi era un singur partid. Nu faptul ca functionam intr-o alianta este sursa disfunctionalitatilor, ci calitatea opiniilor pe care le emit anumiti lideri"", afirma el.

GLUME