Sapte dintre minerii din schimbul patru care au coborat sambata in Mina Anina nu s-au mai intors vii la suprafata. Alti doi ortaci se lupta intre viata si moarte la spital. Grozavia s-a intamplat cu doar cinci zile inainte ca abatajul sa fie inchis.
Sapte dintre minerii din schimbul patru care au coborat sambata in Mina Anina nu s-au mai intors vii la suprafata. Alti doi ortaci se lupta intre viata si moarte la spital. Grozavia s-a intamplat cu doar cinci zile inainte ca abatajul sa fie inchis. Destinul nemilos n-a mai avut rabdare. ""Noroc bun... 2004."" Asa ureaza, cu lumina saracacioasa, cateva beculete prinse la intrarea in mina. Pentru sapte mineri de la Anina, drumul s-a oprit la 14 ianuarie 2006. Pe coltul unei banci din ""lamparie"", Vasile Balan isi asteapta baiatul ramas in maruntaiele pamantului. ""Dimineata, pe la sapte, m-au sunat ca a fost un accident la mina. Mi-au spus sa merg sa vad daca n-a patit ceva si Danut al meu"", povesteste cu un calm care te sperie fostul artificier de la Mina Anina. Si tot el, cu vorbe alese, ca ale unui profesor de la catedra, ne explica fiecare pas al muncii de miner. ""Echipele sunt de doi... uneori de trei oameni. Minerul, ajutorul de miner si vagonetar"", adauga Vasile Balan. SOARTA. Baiatul lui era ajutor de miner. S-a tot gandit sa se puna pe lista de disponibilizati... Dupa aceea s-a razgandit. Apoi iar s-a trecut. Langa fostul artificier din Mina Anina sta o fata cu privirile pierdute si un baiat. ""Nora mea si baiatul meu mai mic. E student. Are numai calculatoare in cap. Vrea sa plece in Germania"", incearca sa-si schimbe gandurile Vasile Balan. Si feciorul pe care-l asteapta din subteran voia sa plece in Germania. In ultimul concediu, lucrase acolo sase saptamani si cunostea bine limba. Mezinul vrea sa para puternic, dar la fiecare zgomot care se aude dinspre ""colivie"" - o cusca facuta dintr-o mana de fiare vechi, ce are rolul de a-i ridica pe mineri la suprafata - , ochii i se umezesc si cauta mana prietenei care a venit sa-l sustina. ""Are un baietel. Azi (n.r. - duminica) face cinci ani si fix o luna. Eu o sa am grija de el si de nora mea..."" Nu vor sa dea pe nimeni in judecata. Nici nu s-au gandit ca e vina cuiva daca minerii lucreaza in aceeasi mizerie ca si acum 30 de ani. De la momentul accidentului, in subteran continua sa intre mineri. Dar numai cei care pompeaza apa din galerii. Mina functioneaza la cota de avarie. ""Mi-am uitat, de frica, lampa. Nici apa nu mi-am luat. Nu-mi mai trebuie"", ne spune gafaind un ortac, tata a cinci copii. Se intorsese dupa lampas. Are in mana pachetul: o paine, o conserva de mazare si un pateu. ""Le este foarte teama. Multi au refuzat sa coboare, iar cei care au coborat au insistat sa se faca foarte atent toate masuratorile la gaze"", spune dispecera de la ""lamparie"". EXPLICATIA. ""Dar parca mai exista asa ceva in mina... Dupa 1990, nu s-a mai tinut cont de masurile de securitate. Inainte mai era o severitate in privinta asta, insa de cativa ani nici vorba sa mai faca cineva masuratori. E adevarat ca la noi explozie din cauza gazelor nu a mai fost pana acum. Si s-or fi gandit oamenii ca nici n-ar putea sa fie, dar uite ca s-a intamplat. E ca si cum ati deschide dumneavoastra acasa, intr-o camera, o butelie cu gaz si dupa cateva minute ati aprinde un chibrit. In mina, totul e la dimensiuni mari, iar explozia e de sute de ori mai puternica. A «puscat» in gaz metan"", spune Vasile Balan. ""Pai ce, la ei se mai tine cont de ceva? Un cablu de puscare trebie sa fie la cel minim o suta de metri de aerul proaspat. Iar la ora actuala e la 200-300 de metri de curentul de aer proaspat. Instalatiile de ventilare nu mai functioneaza normal de mult timp. Fiecare miner trebuie sa aiba furtun de apa. Dar n-o sa gasiti la nici unul. Eu am intrat in mina in 1979, si de atunci n-au mai schimbat nimic. Mai mult, dupa mineriade, ne-au lasat de tot de izbeliste"", adauga minerul pensionar. Intr-un an si jumatate, Vasile Balan si-a ingropat soacra, cuscrul, sotia si mama. La 15 ianuarie, intr-o noapte friguroasa, pe un colt al unei banci din ""lamparia"" de la mina Anina, minerul pensionar isi asteapta copilul. MORT IN LOCUL NEPOTULUI. Afara, o sonerie anunta coborarea coliviei la Orizontul Opt. Dupa 22 de ore de la tragedie, un grup de salvatori se duce sa-i scoata pe cei sapte mineri morti. Mai devreme nu se putea intra din cauza acumularilor de gaze. La gura Putului I, vreo 50 de oameni, mai mult ziaristi decat rude, s-au adunat sa astepte scoaterea cadavrelor la suprafata. Randurile celor adunati se strang de fiecare data cand soneria coliviei striga ragusit, jurnalistii se imping pentru o vedere cat mai buna, inghesuind rudele imbratisate din mijlocul semicercului. ""Salvatorii care au coborat dupa victime au de parcurs 800 de metri cu colivia, dupa care trebuie sa faca alti 2 kilometri pana la locul unde s-a intamplat explozia. Mai dureaza doua ore."" Informatia de la un miner vine abia dupa o ora de asteptare si jurnalisti, rude si jandarmi se strang in camera de unde cei sapte decedati si-au luat pentru ultima oara lampasele de mineri. Aici, patru asistente de la spitalul din Anina asteapta pentru a da un eventual prim ajutor rudelor care nu ar rezista socului sa-si vada apropiatul mort. ""Dimineata am avut cateva cazuri de lesin si a trebuit sa intervenim"", ne-a zis o asistenta care tocmai manevrase un bidon de doi litri golit de cafea dupa atata asteptare. Rudele asteapta pe o banca, tacute. Marius Dragusanu este nepotul unuia din minerii morti, Ghita Muresescu. Pentru el ziua de sambata nu a fost doar o tragedie in familie, ci si data cand s-a nascut a doua oara. Nepotul trebuia sa fie in locul unchiului. Cu doar patru zile inainte de dezastru, facea parte din ""Schimbul 4"", din schimbul mortii. Conducerea a hotarat sa treaca in schimbul 1. Pe cat de norocos a fost el, pe atat de ghinionist a fost unchiul, care trecuse din Schimbul 2 in 4... PERICOL ZILNIC. Minerii povestesc ca se intalneau de doua-trei ori pe saptamana cu acumulari de gaze. ""Ce faceam? Opream motorul si asteptam sa treaca. Daca trece, trece, daca nu, urcam la suprafata"", ne zice Marius Dragusanu, care are trei ani de mina si care, dupa tragedia de sambata, vrea sa-si dea demisia si sa se angajeze paznic in Anina. ""Nu-mi mai trebuie bani!"" Banii la care se refera sunt un salariu de 4 milioane cinci sute de mii pe luna... In jurul orei 1:00 dimineata, oamenii care asteaptau sa vada mortii se regrupeaza. S-a anuntat ca se iese din mina. Imbulzeala multa, jandarmii se tin de maini sa faca un cordon pentru ca populatia sa nu navaleasca spre cei trecuti in nefiinta. Colivia suna surd. Ridica la suprafata un prim mort. E infasurat intr-o folie si invelit intr-o patura. Rudele murmura. ""Asta e prea mare sa fie al nostru."" Un al doilea corp acoperit este scos pe targa. ""Uite-l pe Ghita!"" Plansete surde. Ghita e urcat in una din masinile ""de servicii funerare complete"" care urmeaza sa-i transporte pe toti la Morga din Resita. ""E AL MEU!"" Un al treilea miner scos la suprafata are picioarele iesite de sub o patura. E Daniel Balan. ""Vrem sa-l vedem!"", zice tatal. ""Nu se poate"", arunca bomba un jandarm. Atat i-a trebuit batranului Balan. Cum sa nu aiba el voie sa-si vada propriul copil? Pe baiatul lui pe care a apucat sa-l vada cum creste pana la 30 de ani? Striga cat il tin plamanii la jandarmii care se inghesuiesc sa-l opreasca. ""Dar mi-ati promis!"" ""E al meu!"" ""E al meu!"" Sotia celui decedat, mama unui copil de 5 ani, se impinge in jandarmi umar la umar cu socrul. ""Daca aveti suflet... Aveti suflet in voi? Lasati-ne!"" In cele din urma, Daniel Balan este pus intr-un sicriu de aluminiu si urcat intr-o masina care pleaca imediat spre Resita. Batranul Balan si nora lui alearga dupa automobile. Dupa o suta de metri de fuga, batranul parinte reuseste sa opreasca masina cu Danut al lui. ""Daca ati promis, futu-i promisiunea ei de promisiune! Deschide, ca daca nu il sparg. Sa-l vad, ca nu-l mananc."" In cele din urma batranul a convins sa fie lasat. Urca in portbagajul masinii, ridica capacul sicriului si descopera chipul fiului sau. Un tipat lung si ascutit, ca de sirena care anunta bombardamente. E strigatul nevestei lui Balan. Batranul acopera corpul si coboara: ""De ce ati vrut sa facem circ?"". ""Extraveral - doua"", se aude o asistenta. Nu dureaza mai mult de o ora pana cand toti cei sapte sunt scosi din mizeria de galerie unde si-au lasat sufletul. Pleaca si rudele, pleaca si jurnalistii, pleaca si jandarmii. Camera Putului 1 ramane pustie. Camera Putului 1. Intrarea in galeria fatala. Pe un perete, un desen tampit de pe vremea lui Ceausescu arata un miner caricaturizat, cu mana si piciorul in ghips in fata unui sultan. Sub desen, un scris idiot: ""Eu sunt Ali Mustafa. Tu cine esti?"". ""Eu sunt unul din acei imprudenti care am incalcat (sic!) cele mai elementare norme de protectie a muncii... ceea ce ramane de facut este respectarea stricta a normelor departamentale, folosirea deplina a mijloacelor de protectie puse la dispozitie si intarirea disciplinei tehnologice..."" Desenul acesta e unul din mijloacele de prevenire a accidentelor luate la Mina Anina... SPAIMA
""Le este foarte teama. Multi au refuzat sa coboare, iar cei care au coborat au insistat sa se faca foarte atent toate masuratorile la gaze"" dispecera de la ""lamparie"" DE NEVOIE
""Daca erau acumulari de gaze, ce faceam? Opream motorul si asteptam sa treaca. Daca trece, trece, daca nu, urcam la suprafata"" - Marius Dragusanu, miner DISPERARE
""Daca ati promis, futu-i promisiunea ei de promisiune! Deschide, ca daca nu il sparg. Sa-l vad, ca nu-l mananc"" - tatal lui Daniel Balan VIATA DE ORTAC
""Mi-am uitat, de frica, lampa. Nici apa nu mi-am luat. Nu-mi mai trebuie"" - miner 17 COPII RAMASI ORFANI
Despre autor:
