Un cetatean, care
asculta intamplator ce-i ziceam intr-un magazin unei vanzatoare, a intrat in vorba, cerandu-si scuze: ""Stiti, eu am fost in Patagonia"".

Ii spuneam fetei ca probabil si-n Patagonia e mai bine ca la noi, iar barbatul, care nu avea mai mult de patruzeci de ani, a zis ca daca aici va fi vreodata la fel de bine ca in Patagonia, atunci o sa fie precis foarte bine. Pentru mine, Patagonia n-a insemnat niciodata un loc existand aevea si localizat ca atare pe o harta. Era insusi numele departarii, retinut de o expresie fistichie. Ceva de genul ""la dracu-n praznic"". A te fi dus in Patagonia semnifica o combinatie de scranteala si legenda. Necunoscutul a mai spus ca guvernul Argentinei a concesionat terenurile aride din tinutul aflat la Sud de Rio Negro, o zona in stapanirea saraciei, a crescatorilor de oi si a aventurierilor, unor straini cu bani si ca astazi in Patagonia poti sa crezi ca te gasesti in Elvetia.
Pe masura ce descoperim cum sunt in realitate tarile si locurile care ne-au fost inaccesibile si avand, din acest motiv, un halo neatragator, de un exotism negativ, ne privim cu alti ochi patria. Cand m-am dus in Tunisia, m-am uitat intai pe o harta a Africii. Mi-am dat seama ca nici un nume inscris pe acea harta, nici macar al capitalei Tunis, nu-mi spunea nimic. Ba mai mult, ca orasele pe care gandeam ca le voi vedea mergand in Tunisia se gaseau, de fapt, in Maroc. Am vrut sa renunt, socotind ca voi esua intr-o lume prea asemanatoare cu aceea haotica si ne imbietoare de la noi si as fi gresit mult, deoarece Tunisia e un liman de civilizatie si farmec, precum si un coplesitor recurs la Antichitatea romana. Cu fiecare realitate straina cucerita, realitatea de la noi a coborat pe o scara a valorilor sociale, iar vorbele pe care le-am invatat in scoala, cum ca patria noastra draga e bogata si frumoasa, iar romanii sunt primitori, harnici si cinstiti, si-au pierdut considerabil din credibilitate. Pana in 1989, am crezut doar in clasamente intocmite pentru fudulii din nascare, pentru dreptcredinciosi si consemnatii acasa. Avand apoi putinta de a compara, de a vedea si cum se descurca altii, apare pericolul unei mahniri nesfarsite, la fel de paguboasa ca mandria nemasurata in necunostinta de cauza. Eu, unul, n-as risca sa situez realitatea autohtona si adevarul geografic pe o scara imaginara a fericirii, frumusetii, deoarece nu vad care ar putea fi tara urata, de plasat la urma. Ar trebui sa fim mai rezervati, cand e sa interpretam lauda strainilor la frumusetile naturale ale Romaniei. Se observa ca e mai degraba surpriza, decat elogiu neconditionat. Si ca surpriza ascunde un repros la adresa stapanilor, in sensul ca e pacat ca nu folosim mai bine ce ni s-a dat. Ca din mult mai putin, alte tari nevoiase, precum Patagonia, ofera omenirii turistice mult mai mult.